A U T O C U N O A Ș T E R E A

#psychology



Urmărind cu fascinație ciclul de emisiuni Garantat 100%, pornind de la interviul cu domnul Yuval Noah Harari (https://www.youtube.com/watch?v=agy4G-iPOEo ), mi-am urmat îndemnul interior de a vă dărui câteva crâmpeie din înțelepciunea lui C.G. JUNG.

Am așezat compilația de texte sub titlul «CUM SĂ MERGI MAI DEPARTE»

Dorin Dumitran


[Carl Gustav JUNG. Mysterium Coniunctionis. vol. 14/II. Editura Teora. București, 2000. pp. 205-207.]


”Exprimată în limbajul filosofiei hermetice, confruntarea conștiinței (a personalității Eului) cu fundalurile ei, așa numita umbră, corespunde unirii spiritului și sufletului în unio mentalis, care reprezintă primul grad al unirii (coniunctio). Ceea ce eu numesc confruntare cu inconștientul înseamnă pentru alchimiști «meditația» despre care RULANDUS spune: «Vorbim despre meditație, când cineva are o conversație interioară cu altcineva, care este însă invizibil, cum ar fi Dumnezeu pe care îl invocă, sau cu sine însuși sau cu îngerul său bun».

(...) Pentru a înțelege din punct de vedere psihologic cel de-al doilea grad, unificarea lui unio mentalis, la rândul ei, cu corpul, trebuie să ne reprezentăm cum arată acea stare psihică rezultată dintr-o cunoaștere aproape completă a umbrei. După cum se știe, umbra stă de cele mai multe ori într-o antiteză principială cu personalitatea conștientă. Această antiteză este premisa pentru acea parte din care provine energia psihică. Fără ea ar lipsi tensiunea principală. Deci, acolo unde există o energie psihică activă considerabilă, nu numai că putem, dar chiar trebuie să ne așteptăm la o tensiune interioară și o antiteză corespunzătoare. Contrariile sunt în mod necesar o natură caracterologică. Existența unei virtuți pozitive se bazează pe victoria asupra opusului ei, adică asupra viciului corespunzător. Fără contraponderea ei, virtutea ar fi palidă, ineficientă și ireală. Antiteza extremă a umbrei în raport cu conștiința este îmblânzită și mediată prin procesele complementare și compensatorii din inconștient. Din ciocnirea acestora cu conștiința apar în sfârșit simbolurile unificatoare.

Confruntarea cu umbra provoacă la început un echilibru mort, o stagnare care împiedică deciziile morale și face convingerile ineficiente, respectiv imposibile. Totul devine îndoielnic, de aceea alchimiștii au desemnat în mod adecvat această stare incipientă ca nigredo, tenebrositas, haos și melancholia. Magnus opus începe pe drept de aici, căci este într-adevăr o întrebare aproape fără răspuns cum să te confrunți cu realitatea în această stare de scindare și destrămare.

[…] Meditația și contemplația au în general în Occident o faimă proastă. Ele sunt considerate o formă deosebit de reproșabilă de lene sau o autoreflectare patologică. Individul occidental nu are timp pentru autocunoaștere și nici nu crede că aceasta ar sluji unui scop rațional. În plus, el știe dinainte că nu merită de fel să se cunoască pe sine însuși, căci poate ști foarte ușor cine e el. El crede exclusiv în acțiune și nu întreabă nimic despre subiectul care acționează. Acesta este judecat numai după anumite realizări colectiv apreciate. Că există un psihic inconștient, despre aceasta publicul obișnuit știe uneori mai mult decât autoritățile, dar nu s-a tras încă nicio concluzie din faptul că omul occidental e un străin față de sine însuși și că autocunoașterea este una dintre artele cele mai dificile și mai pretențioase.

Dacă meditația se ocupă de produsele obiective ale inconștientului care devin în mod spontan conștiente, aceasta înseamnă că ea unește conținuturi conștiente cu conținuturi «inconștiente», adică acelea care nu provin dintr-o înlănțuire cauzală conștientă, ci par să se ivească dintr-un proces inconștient. Nu putem cunoaște psihicul inconștient, altfel el ar fi conștient. Presupunem doar existența sa și avem bune motive să o facem. O parte a conținuturilor inconștiente este proiectată, dar proiecția nu este recunoscută ca atare. Este nevoie de meditație, adică de o introspecție critică, pe de o parte, și de o cunoaștere cât se poate de obiectivă a obiectului, pe de altă parte, pentru a putea constata proiecțiile. Dar pentru inventarul subiectului este indispensabil să înțeleagă proiecțiile ca atare, căci ele falsifică natura obiectului și conțin pe deasupra fragmente care aparțin inventarului propriei personalități și care prin urmare trebuie să fie integrate acesteia. Acesta este unul dintre cele mai importante fragmente în procesul de lungă durată al autocunoașterii.”

p. 234. ”[...] rețeta sună astfel: luați inconștientul într-una dintre formele lui cele mai îndemână, ca de exemplu o fantezie spontană, un vis, o dispoziție irațională, un afect sau ceva asemănător, și operați cu el, adică acordați acestei materii o atenție deosebită, concentrați-vă asupra ei și observați în mod obiectiv modificările ei. Nu vă lăsați descurajați să vă dăruiți cu sârguință acestei îndeletniciri și să urmați cu atenție și scrupulozitate transformările continue ale fanteziei spontane. Să vă păziți mai cu seamă să lăsați să pătrundă din afară ceea ce nu ține de aceasta, căci imaginea fanteziei are «în sine tot ceea ce îi este necesar». În acest fel sunteți siguri că nu ați acționat din proprie voință, conștient, ci ați lăsat permanent inconștientului mână liberă. Pe scurt, operația alchimică ne apare ca echivalentul imaginației active.” (n.n. caracterele italice nu se află în text).

«Imaginatio» este o evocare activă a imaginilor (interioare) «secundum naturam» (conform naturii), o activitate autentică a gândirii sau imaginației, care nu improvizează aiurea, fără un plan și fără a avea pământul sub picioare, deci care nu se joacă cu obiectele ei, ci încearcă să cuprindă evenimentele interioare în imagini formate conform naturii. Această activitate este descrisă ca «opus» (operă). (...) «Imaginatio» este deci un extract concentrat de forțe vii, atât fizice cât și psihice...(...) ceea ce înseamnă că trebuie să ne confruntăm cu impulsurile animalice ale inconștientului fără a ne identifica cu ele și fără a «fugi» de ele; pentru că fuga de inconștient ar face scopul procedurii iluzoriu. Trebuie să rămânem pe loc; în cazul acesta înseamnă că fenomenul introdus prin autoobservare trebuie trăit cu toate peripețiile sale și integrat conștiinței printr-o înțelegere cât mai corectă. Asta înseamnă desigur o tensiune aproape insuportabilă din cauza incompatibilității absolute a vieții conștiente cu procesul inconștient. Acesta poate fi trăit doar în interior și nu are voie să atingă nicăieri suprafața vizibilă a vieții. [Carl Gustav JUNG. Psihologie și Alchimie. Editura Teora. București, 1998. p.135,152, sq. 249]

”Confruntarea are scopul de a anula disociația. Pentru a atinge acest obiectiv terapeutic, ori natura însăși, ori mai apoi ajutorul artificial medical pricinuiește impactul și conflictul contrariilor, fără de care o unire nu este posibilă. Aceasta nu înseamnă doar o conștientizare a contradicțiilor, ci și o trăire de un fel deosebit, anume recunoașterea unui străin diferit în mine și anume a ceva ce dorește altceva, a cărui natură greu de înțeles alchimiștii au numit-o cu o precizie uimitoare Mercurius. (...) Am face bine ca în această privință să nu ne amăgim cu niciun fel de iluzii: nicio înțelegere a cuvintelor și nicio transpunere în sentiment nu poate înlocui experiența veritabilă” ([Carl Gustav JUNG. Studii despre reprezentările alchimice. Vol. 13, Editura Teora. București, 1999. p.318]


Epilog la aceste compilații:


”Rămâi de strajă,

Privește-te pe tine însuți,

De nu te vei îmbăia cu sârg,

Nunta îți poate dăuna.

Păgubit e cine renunță,

Să se ferească cine-i prea ușor.”


(CHRISTIAN ROSENCREUTZ, Chymische Hochzeit, p.3)



104 views0 comments