AMINTIRILE - ECRAN

#psihologie



Expresia freudiană se referă la amintirile din copilărie care se caracterizează în același timp printr-o deosebită pregnanță și prin aparenta lipsă de importanță a conținutului său. Analiza sa conduce la experiențe infantile marcante și la fantasme inconștiente. Asemenea simptomului, amintirea-ecran este o formațiune de compromis între elementele refulate și apărare. Ele reprezintă anii uitați ai copilăriei tot atât de corect cum conținutul manifest al viselor îi reprezintă gândurile (Vocabularul Psihanalizei).

Definiția atrage atenția din cel puțin două direcții:

1. Ne spune că, amintirea este pregnantă. Ne putem juca intelectual cu acest termen (pregnancy) care ne duce cu gândul la un conținut psihic gata să se nască;

2. Ne spune că, acest conținut-amintire surprinde câmpul de claritate al conștiinței prin aparenta lipsă de importanță a…conținutului său;

3. Cine dă importanță conținutului? Răspunsul ar fi: tot conștiința, mirată de apariția bruscă a unei scame imaginare așezată pe haina ei!


Relevanța conceptului pentru investigația psihologică din perspectivă judiciară:

DACĂ, ne raportăm la această interpretare de sorginte psihanalitică, investigarea unei fapte reclamate de abuz sexual împotriva minorului, ar trebui să aducă argumente psihologice consistente asupra:


- Momentului în care a apărut amintirea-ecran în câmpul conștiinței;

- Cât de intruzive sau cât de pregnante au fost aceste amintiri-ecran?

- Cum descrie subiectul (copil sau adult care reclamă că a fost abuzat sexual) amintirile-ecran?

- Unde sesizăm în discurs o mai mare bogăție perceptivă și de ce factură? Vizual, auditiv, olfactiv, tactic, gustativ, protopatic, algic, etc?

- Cât de coerente sunt amintirile-ecran, unele cu altele? Alcătuiesc ele un scenariu fantasmatic? Dacă DA, ce sens și ce semnificații li se acordă de către subiect?

- Cât de clare sunt și cât de insistente sunt aceste apariții-ecran?

- Când, cât timp și cum anume se tulbură sistemul conștient?

- Ce apărări a activat subiectul în fața acestor amintiri-ecran supărătoare?

- A încercat să facă față singur sau a cerut ajutorul?

- Prin ce produce ale activității (joc, desen, căutări online, jurnal intim, chat secret, etc) a încercat să scape și/sau să înțeleagă amintirile-ecran?

Și, o întrebare REDUTABILĂ: aceste amintiri-ecran provin din copilăria subiectului sau se raportează la copilăria sa?


Cunoașterea acestor realități în cursul interviului psihologic ar fi parcă similară unui curs de artă fotografică în care obiectivul camerei foto este îndreptat spre interior și este testat prin exterior (în cazul nostru, raportat la probatoriul judiciar). Prin anul 1900 se spunea că fotografiile reprezintă o mărturie permanentă, autentică și eliberată de subiectivismul imaginației sau al ipotezelor care prejudiciază atât de grav autoritatea multor observații oculare. Prin analogia cu acestea, amintirile-ecran reale ar trebui să poarte aceleași caracteristici asemănătoare cu fotografia. Dacă nu…


Pentru amuzament, o poveste de legătură cu subiectul nostru:

În 1839, Louis Daguerre își prezenta dagherotipul descoperind un procedeu de imprimare chimică a imaginilor pe o placă de metal. Brusc, dagheromania a cuprins întreaga lume, iar oamenii s-au așezat la coadă pentru a fi fotografiați. Într-un ziar din Leipzig scria: ”Dorința de a prinde imaginile efemere nu e doar absurdă () dar însăși dorința, voința de a face acest lucru, e o blasfemie. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa și nicio mașinărie construită de mâna omului nu are dreptul să imortalizeze chipul lui Dumnezeu. E oare cu putință ca Dumnezeu să fii renunțat la principiile sale eterne și să-i permită unui franțuz să aducă lumii o născocire a Diavolului?

Și azi, Psihanaliza chiar dacă nu este o mașinărie, este privită tot ca o născocire a Diavolului…

D.D.



57 views0 comments

Recent Posts

See All