Despre nașterea Medicinii moderne.
Trei stâlpi susțin sistemul Fiziologiei: determinismul, respingerea teleologiei și al Metafizicii care vor desprinde Anatomia de acestea.
În lucrarea sa ” Introduction À L'Étude de la Médecine Expérimentale”, CLAUDE BERNARD va scrie: pentru noi, Fiziologia este știința care își propune să studieze ființele vii și să definească condițiile materiale care le determină manifestările...Un fenomen nu ar trebui să aibă loc diferit date fiind aceleași condiții. Odată identificate condițiile de determinare ale fenomenului, același fenomen ar trebui să fie reproductibil în cadrul unui experiment...Acesta este un principiu care guvernează atât organismele vii cât și pe cele inanimate. Dacă apar variații, acestea sunt rezultatul intervenției sau interferenței anumitor condiții care maschează sau modifică fenomenul. Astfel, considerăm că fiecare manifestare a ființelor vii, este un fenomen fiziologic care este dependent de condiții bine definite psiho-chimice.
CLAUDE BERNARD refuză să subscrie la orice dogmă sau sistem filosofic preferând mariajul cu umilința omului care este conștient de limitele cunoașterii sale: ”Natura spiritului nostru ne împinge să căutăm esența sau rațiunea de a fi a lucrurilor și să căutăm dincolo de obiectul investigației noastre. Știința ne oferă privilegiul de a ne învăța ce să ignorăm, substituind emoția rațiunii și experimentării, arătându-ne astfel limitele cunoașterii noastre prezente.
Fiziologia ca ”anatomie în mișcare” (anatomia animata) creează o mutație epistemologică în rândul Științelor despre Om, prin introducerea expresiei ”mediu interior” (millieu interieur), pusă față în față cu ansamblul condițiilor interne. De aici, va dezvolta o amplă dezbatere fertilă, fascinantă, a câmpului cercetărilor fiziologice: aceea a reglajelor, ajustărilor și compensărilor.
CLAUDE BERNARD se pare că este primul care, în Științele Medicale va sublinia rolul fantastic al echilibrului intersistemic pentru înțelegerea bolilor încă din antecamera (concept tehnic) manifestării lor. Peste 60 de ani WALTER CANNON, își va dedica viața celei pe care o va numi HOMEOSTAZIE și pe care o va explica în mecanismele ei intime.
CLAUDE BERNARD nu va fi de acord să i se atribuie paternitatea metodei experimentale în Medicină, dar meritul său va consta în sublinierea importanței pe care ipotezele experimentale le au în secvența actului de observație. Observația și experimentul, după BERNARD, nu sunt diferite în substanța lor, cu excepția poziției lor în cadrul secvenței studiate.
Înțelegerea unei boli va urma un principiu și mai multe acte observațional-experimentale. Principiul de la care se va porni în înțelegerea unei boli, va fi acela al homeostaziei: boala, concepută ca mecanism prin care organismul încearcă să își recapete echilibrul pierdut, va obliga medicul să își pună întrebările: ”Ce face? Cum face?” și ”Prin ce anume?” încearcă organismul să își restabilească starea de ”bine”? Astfel, ”se ia urma” PATOGENIEI.
Apoi, observație și experiment vor ”însoți” cortegiul simptomatologic (al pacientului) în toate secvențele sale de evoluție, crisis și remisie (după caz). Astfel, se poate înțelege ETIOPATOGENIA.
Din patogenie, etiopatogenie, cortegiu simptomatologic și experiment secvențial dublat de observație sistematică, putem îndrăzni să emitem o PROGNOZĂ.
CLAUDE BERNARD va spune: ”Consider spitalul ca antecamera Medicinii științifice; aici se fac primele observații de către medic însă, sanctuarul Științelor Medicale este laboratorul: este acesta pentru că, prin studiu experimental cercetătorul caută explicații fenomenului vital, a naturii sale, în condiții normale și patologice”. Dacă CLAUDE BERNARD este ”expirat”, mai gândiți-vă!”. Chiar și azi, în secolul 21, cu toată tehnologia și procedurile medicale, unele din experimentele lui Claude Bernard sunt dificil de replicat. D.
Sursa foto 2: https://www.facebook.com/laura.makabresku
Comments