top of page
analizacomportamen

John Cooper: hoțul prolific care s-a dovedit a fi criminal în serie


Când John Cooper i-a ucis pe Richard și Helen Thomas (frate și soră) în casa lor din Pembrokeshire în 1985, era deja cunoscut ca fiind un hoț prolific.

Fiul său a spus juriului de la Swansea Crown Court cum că tatăl său iese noaptea din casă cu o pușcă ascunsă sub haină. Carabina a folosit-o pe 22 decembrie 1985 la Scoveston Park, ucigând-o mai întâi pe doamna Thomas, în vârstă de 56 de ani, și apoi pe domnul Thomas, în vârstă de 58 de ani. Domnul Thomas nu era acasă în acel moment, dar când s-a întors, a fost împușcat mortal, înainte ca John Cooper să dea foc casei lor pentru a-și acoperi urmele.

Patru ani mai târziu, i-a confruntat pe turiştii Peter şi Gwenda Dixon, în vârstă de 51 şi 52 de ani din Oxfordshire, atunci când aceștia se plimbau pe casta din Pembrokeshire. Înainte de a-i împușca de la o distanță scurtă, i-a legat și le-a cerut cardul bancar, forțându-i să dezvăluie numărul PIN. Apoi a folosit asta pentru a retrage bani de la bancomatele din zonă, iar în ziua în care trupurile lor au fost descoperite în tufișuri, Cooper a vândut verigheta domnului Dixon unui bijutier pentru 25 de lire sterline.

Juriului i s-a arătat un clip cu John Cooper care a apărut în show-ul de pe canalul ITV, un show live unde Cooper participa la o competiție de darts, fix cu două luni înainte ca familia Dixon să fie ucisă.

Procuratura a spus că aspectul său fizic de la acea vreme se potrivea cu portretul robot realizat de unul din artiștii poliției, portret în care apărea un bărbat ce fusese văzut retrăgând bani de la un bancomat.

John Cooper, s-a născut în septembrie 1944, a abandonat școala la 15 ani și a lucrat în diferite domenii. S-a căsătorit cu regretata sa soție Patricia în 1966 și cuplul a avut doi copii - un băiat și o fată.

În timp ce lucra ca sudor la vechea rafinărie de petrol din Golful din Milford Haven în 1978, el a câștigat 90.000 de lire sterline și o mașină nouă la un concurs televizat, renunțând la scurt timp după la muncă pentru a înființa și a conduce o afacere de familie în domeniul imobiliar. Dar, printr-o serie de evenimente firma înregistrează pierderi majore, iar Cooper devine dependent de jocurile de noroc.

Până în 1983, poliția a spus că John și-a început cariera de hoț, carieră care a dus în cele din urmă la 30 de condamnări, deși a fost legat de multe altele. Cooper era pasionat și de pescuit, fapt pentru care acuzarea a spus că avea multiple cunoștințe despre câmpurile și potecile din jurul Milford Haven, lucru care i-a dat frâu liber să țintească casele din zonă.

Fiul lui Cooper a spus instanței că tatăl său este fascinat de programele de supraviețuire de la televizor și chiar a păstrat o copie a manualului SAS. El punea sub cheie monede, bijuterii, argintărie și rame pentru fotografii si ulterior făcea în mod regulat focuri de tabără în grădina din spate casei pentru a arde lucrurile care l-ar fi putut incrimina si pentru a topi bijuteriișe ca mijloc de a identifica orice pietre și metal valoros.

Tentativa de jaf asupra a cinci adolescenți pe care i-a încolțit pe un câmp de lângă Mount Estate din Milford Haven în martie 2006, a avut loc într-un moment în care viza casele din acea zonă. Una dintre adolescente a fost violată, iar alta a fost agresată sexual.

Un jaf armat realizat doi ani mai târziu într-o casă din satul Sardis a fost cel care a dus în cele din urmă la capturarea lui.

El a fost condamnat la 16 ani de închisoare și condamnat în 1998 pentru 30 de acuzații de efracție și tâlhărie.

În timp ce el era încă în spatele gratiilor pentru acele furturi, poliția Dyfed-Powys a redeschis dosarele crimelordin anii 1980. Progresele științei în tehnicile criminalistice au adus un plus valoare operațiunii, investigatorii putând astfel să facă legătura între elementele folosite în jaful din Sardis și cele folosite pentru uciderea familiei Dixon.

Printre acestea se numără carabina cu două țevi folosită de Cooper, despre care s-a descoperit că avea o urmă de sânge a domnului Dixon sub vopseaua pe care Cooper a adăugat-o pentru a-si șterge urmele. S-a descoperit că pantalonii scurți găsiți în dormitorul său la momentul arestării sale în 1998 aveau, de asemenea, ADN-ul domnului Dixon, împreună cu cel al fiicei sale, Julie.

Printre multele obiecte pe care Cooper le-a furat în perioada cât a locuit în zona 34 St Mary's Park, Jordanston, între anii 1980 și 1990, s-a găsit și o șosetă care i-a aparținut domnului Thomas.

La 13 mai 2009, la doar câteva luni după ce a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare, pentru spargeri și jaf, Cooper a fost arestat din nou pentru uciderea soților Thomas, Dixon și atacul asupra adolescenților de la Mount Estate.

În timp ce a fost condus la tribunalul din Haverfordwest, a strigat fotografilor și echipelor de televiziune: „Trebuia să mă judeci după proces și nu înainte”.

Juriul a făcut exact asta, iar în prezent Cooper este închis pe viață și amintit ca unul dintre cei mai notoriiucigași din istoria modernă a Țării Galilor.

Pe baza acestui subiect a fost realizat o scurtă mini-serie în 3 părți – Crimele din Pembrokeshire – ce poate fi vizionată pe platforma HBO Max.





Comments


bottom of page