POLIGRAFUL în investigațiile judiciare

Poligraful este un echipament care măsoară cu acuratețe diferite variabile ale activității somatice cum ar fi ritmul cardiac, presiunea sanguină, respirația și conductivitatea electrică a pielii. Activitatea somatică (implicit activitatea cerebrală) este tradusă de instrumente cu cerneală care transpun în grafice dar și pe computer rezultatele variabilelor măsurate. Ca tehnică, trebuie spus că o bună procedură psihometrică trebuie să își demonstreze reliabilitatea și fidelitatea. Lucrările consacrate în care au fost prezentate cercetări în domeniul detecției comportamentului simulat s-au arătat îngrijorate de utilizarea tehnicii în investigațiile judiciare. Aceasta din cauză că, chiar dacă identificările corecte ale comportamentelor mincinoase s-au situat la cote destul de înalte, deciziile incorecte care s-au luat în urma aplicării tehnicii au înregistrat valori deloc neglijabile. O altă problemă pe care a ridicat-o tehnica poligraf a fost aplicarea contra-măsurilor (tentativa individului supus testării de a eluda sau deforma rezultatele diagramelor) care, în multe situații nu au fost detectate. Utilizarea tehnicii poligraf în angajări sau în testările de integritate nu este nici azi justificabilă din cauză că știința nu a adus probe concludente care să verifice aceste practici sau să le facă indispensabile. La fel este și în cazul utilizării tehnicii în investigarea agresorilor sexual. Tehnica a devenit discutabilă în ceea ce privește metodele utilizate de detecție a comportamentului simulat, onestitatea și integritatea acestora fiind încă obiectul multor dezbateri. Încrederea exagerată în abilitatea oricăror proceduri desemnate să detecteze minciuna, a avut și va avea consecințe serioase asupra persoanei.

O procedură psihometrică bună, presupune: 1. Măsura în care tehnica măsoară ceea ce își propune să măsoare. 2. Validitate de conținut: măsurarea relației de interdependență dintre conținuturi și constructele măsurate. 3. Validitate predictivă : dacă scorurile/reacțiile măsurate pot fi relaționate și dacă pot anticipa/anunța anumite rezultate. De exemplu : cât de corectă și precisă este procedura prin care clasificăm oamenii în mincinoși sau inocenți. 4. Validitatea de construct se preocupă de relația dintre măsurători și teoriile subsecvente ale constructelor. Aceasta se referă la cercetările serioase care susțin rezultatele tehnicii poligraf. Azi, instanțele de judecată au devenit foarte interesate de acest aspect. 5. Testarea măsurii în care o procedură, în raport cu o alta conduce la aceleași rezultate.

Poligraful în investigațiile judiciare. Testarea poligraf este acceptată și utilizată azi în multe state/jurisdicții: Belgia, Canada, Israel, Japonia, Turcia, Singapore, Coreea de Sud, Mexic, Pakistan, Filipine, Taiwan, Tailanda și în S.U.A. Poligraful este denumit frecvent ”detectorul de minciuni” dar acest termen este folosit greșit. Poligraful nu detectează minciuna. El detectează doar acompaniamentul somatic al cuiva care minte. Examinatorii poligraf nu au altă variantă de a detecta minciuna decât prin această cale indirectă în condițiile în care sunt conștienți de faptul că nu există niciun pattern psiho-fiziologic de activitate care să reflecte minciuna. Cele mai populare teste poligraf sunt 4. Le trecem doar în revistă: 1. Cea mai veche este tehnica RIT (The relevant/Irrelevant Technique (1932). 2. A doua este tehnica DLT (Directed Lie Test). 3. A treia este GKT (Guilty Knowledge Test). 4. A patra este CQT (The Control Question Test). Prima, nu mai este susținută de practicieni. Ultimele, se sprijină pe câteva cercetări. Drept urmare, domeniul judiciar este cel mai sensibil la rezultatele tehnicii poligraf. Cele mai importante studii în ceea ce privește validitatea tehnicii poligraf au fost efectuate de National Research Council din Statele Unite ale Americii. În anul 2003 cercetătorii și-au propus să explice fundamentele științifice care stau la baza măsurătorilor fiziologice în testarea subiecților prin tehnica poligraf comparativ cu acuratețea procesului investigativ. Rezultatele au arătat că, în ansamblul tuturor stărilor psihologice asociate disimulării sau ascunderii adevărului, unul din cei mai importanți factori este frica subiectului examinat de a fi judecat eronat ca disimulant. Alături de aceasta, dispoziția anxioasă dar și teama de a fi examinat prin tehnica poligraf, afectează serios reactivitatea emoțională și, pe cale de consecință, acuratețea interpretării rezultatelor de către expertul poligraf. Alte limite serioase sunt: - rezultatele testării depind de ceea ce crede expertul poligraf; - nu oricine este apt pentru a fi testat întrucât intervin variabilele UNICE fiziologice și psihologice ale subiectului examinat; - claritatea modului de administrare a întrebărilor test, afectează în mod drastic modalitatea de reactivitate emoțională; - numărul și tipologia subiecților examinați influențează puternic raționamentele examinatorului. Mai mult decât atât, consecințele asociate minciunii și faptului de a fi considerat disimulant în condiții de laborator (așa cum se întâmplă în cabinetul expertului poligraf) niciodată nu au reușit să evalueze acurat seriozitatea acțiunilor incriminante față cu modurile concrete în care se produc acestea în condițiile reale de viață. Și pentru cercetătorii American Psychological Association (A.P.A.) testarea poligraf este destul de lipsită de consistență iar principala critică este aceea că, pe de o parte chiar expresia ”detector de minciuni” este păguboasă (pentru că poligraful nu identifică minciuna) iar, pe de altă parte, așa-zisul ”detector de minciuni” este de fapt un raționament al expertului utilizând răspunsurile fiziologice ale subiectului aflat în fața unor răspunsuri structurate dar nestandardizate. Azi, nu există nicio dovadă științifică care să susțină ideea existenței unui pattern de reacții fiziologice unice pentru minciună. Cea mai bună atitudine este aceea de a rămâne sceptici în fața oricărei concluzii greșite privind utilitatea tehnicii poligraf. Una dintre problemele majore ale acestui test e lipsa elementului de control. Totodată, dacă investigatorii nu au câteva informații interne relevante pe care să le folosească în cadrul testului, se expun riscului de a trage concluzii pripite bazate doar pe câteva răspunsuri “deviante”. Majoritatea factorilor care influențează rezultatele poligrafului nu depind de faptul că o persoană e nevinovată sau nu, de faptul că spune adevărul sau minte, sau de faptul că încearcă intenționat să inducă în eroare poligraful sau nu. Nu există vreo formulă sau lege științifică care să stabilească o corelație regulată între aceste schimbări fiziologice și minciună. Nu există dovezi științifice care să indice faptul că experții în poligraf pot detecta o minciună, prin intermediul aparatului, într-o proporție mai mare decât non-experții ce folosesc alte metode. Nu există niciun aparat și niciun expert care să detecteze, cu o mare acuratețe, momentul în care subiecții, aleși în mod aleatoriu, spun adevărul sau mint. Afirmația că un expert își poate da seama când o schimbare e cauzată de o minciună sau de alți factori nu a fost dovedită niciodată. Chiar daca aparatul ar măsura nervozitatea, nu avem nicio garanție că acea nervozitate e cauzată de faptul că s-a mințit. Unii oameni se tem că mașina va indica faptul că mint atunci când spun adevărul și că vor fi acuzați, în mod fals, de minciună.

EXISTĂ CÂTEVA SITUAȚII ÎN CARE SE INFLUENȚEAZĂ REZULTATELE POLIGRAFULUI: – dacă subiectul nu este conștient de faptul că minte; – dacă subiectul nu devine nervos atunci când minte (alternativ, poate sa fie nervos in general, fapt ce duce la imposibilitatea stabilirii liniei de control); – dacă subiectul încearcă să rămână calm atunci când minte; – dacă subiectul încearcă să simuleze semnele fiziologice ale minciunii în momentul stabilirii stării de control. Pentru a reduce reacțiile poligrafului la nervozitate – sau la minciună – subiectul trebuie să își mărească artificial nervozitatea pe durata întrebărilor cu răspuns cunoscut și adevărat din pre-test. Pentru a face acest lucru, poate apela la o serie de metode, numite contra-măsuri: – mușcarea limbii. – strângerea puternică a degetelor de la picioare. – număratul invers de la 10 la 1, sau chiar și de la numere mai mari. – încordarea și relaxarea sfincterului anal. – folosirea unui antiperspirant puternic pe mâini, frunte și la subțioară. E preferabil sa fie utilizat cu o zi înainte de test, și încă o dată în dimineața testului. Dacă suspectul dispune de una sau mai multe dintre calitățile de mai jos, nu va fi detectat drept simulant prin tehnica poligraf sau rezultatele vor fi neconcludente:  Comportamentul său înlătură suspiciunile.  Suspectul nu resimte încărcătura cognitivă a minciunii.  Suspectul nu resimte emoții precum teama, vinovăția sau exaltarea atunci când minte.  Suspectul dispune de calități de actor înnăscut.  Suspectul se pregătește foarte bine înainte de testare.  Suspectul dispune de originalitate în gândire.  Suspectul dispune de viteză de gândire.  Suspectul dispune de elocință în limbaj și versatilitate.  Suspectul dispune de o memorie bună.  Suspectul nu resimte sentimente de vină, frică sau plăcere prostească în timpul minciunii.  Suspectul dispune de abilități actoricești. Testarea cu aparatura poligraf, legată de un anumit incident, poate să recunoască adevărul cu o acuratețe „mai bună decât norocul pur, dar totuși departe de perfecțiune”. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, prin Decizia nr. 1894/2012, în dosarul nr. 5130/101/2010, susținând: „A mai arătat instanța de apel că testarea sincerității inculpatului, cu testul poligraf, nu trebuie supraestimată în condițiile în care această tehnică, pe de o parte, nu face parte din mijloacele de probă prevăzute în art. 64 – actual 97 – C. proc. pen., el neputând prezenta o certitudine privind vinovăția ori nevinovăția inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficiențe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noțiunii, întrucât poligraful nu este, așa cum s-a arătat, mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluții, doar în calitate lor de indicii care, coroborate, cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie”. http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2012/decizia-1894-2012 În acest sens, Curtea Federală de Justiție din Germania a hotărât că „dovezile bazate pe poligraf sunt în mod inerent neconvingătoare și nu pot fi admise în instanțele de judecată. Cererile acuzării sau apărării de a efectua teste poligraf vor fi respinse în toate situațiile”. Bundesgerichtshof: Entscheidungen vom 17.12.1998, 1 StR 156/98, 1 StR 258/98


Câteva reflecții și referințe științifice : Cu toate că echipamentul poligraf măsoară cu acuratețe un anumit număr de activități fiziologice, aceste activități nu reflectă un singur proces. Mai mult, aceste activități nu sunt consistente nici intern, nici între ele. Literatura de specialitate expune cercetări care s-au desfășurat în laborator și nu au reușit să se racordeze la ceea ce se întâlnește în viața reală (în teren), nu au surprins dimensiunea interacțiunii cu situația de testare.


Câteva titluri: - Abrams, S. & Ogard, E. (1986). Polygraph surveillance of probationers. Polygraph

- Abrams, S. & Simmons, G. (2000). Post-conviction polygraph testing: Then and now. Polygraph

- Ahlmeyer, S., Heil, P., McKee, B. & English, K. (2000). The impact of polygraphy on admissions of victims and offences in adult sexual offenders. Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment

- Barrick, M.J. & Mount, M.K. (1991). The Big Five personality dimensions and job performance: A meta-analysis. Personnel Psychology

- Ben-Shakhar, G. & Elaad, E. (2003). The validity of psychophysiological detection of information with the guilty knowledge test: A meta-analytic review. Journal of Applied Psychology

- Ben-Shakhar, G. (2002). A critical review of the control questions test (CQT). In M. Kleiner (Ed.), Handbook of polygraph testing (pp.103–126). London: Academic Press.

- Ben-Shakhar, G. & Dolev, K. (1996). Psychophysiological detection through the Guilty Knowledge Technique: Effects of mental countermeasures. Journal of Applied Psychology

- Ben-Shakhar, G. & Furedy, J.J. (1990). Theories and applications in the detection of deception: A psychophysiological and international perspective. - Ben-Shakhar, G., Bar-Hillel, M. & Kremnitzer, M. (2002). Trial by polygraph: Reconsidering the use of the Guilty Knowledge Technique in court. Law and Human Behaviour

- British Psychological Society (1986). Report of the working group on the use of the polygraph in criminal investigations and personnel screening. Bulletin of the British Psychological Society

- Clifton, C. (1991). Deception detection: Winning the polygraph game. Boulder, Co: Paladin.

De Paulo, B., Lindsay, J., Malone, B., Muhlenbruck, L., Charlton, K. & Cooper, H. (2003). Cues to deception. Psychological Bulletin

- Vrij, A. (2000). Detecting lies and deceit: The psychology of lying and the implications for professional practice. Chichester: Wiley.

- Vrij, A. (in press). Committee to Review the Scientific Evidence on the Polygraph. The polygraph and lie detection. The Howard Journal of Criminal Justice. D.D.

36 views0 comments

Recent Posts

See All