Polițistul – În vizorul lumii

#psihologie

Este important să înțelegem viața și cariera ofițerilor de poliție. Este ușor să judecăm și să analizăm acțiunile și reacțiile lor în fața anumitor scenarii folosind experiența și sentimentele noastre individuale despre ceea ce credem că am face într-o anumită situație. Este în natura umană să facem asta. Ofițerii nu se așteaptă să fie liberi de orice judecată, dar merită să fie judecați după percepția lor asupra realităților cu care se confruntă, judecați de către oamenii care înțeleg dinamica stresului și a situațiilor și mediilor periculoase care se pot dezvolta rapid. Data viitoare când rețelele sociale, mass-media sau un politician vor începe să-i țintească pe ofițerii de poliție, vă invităm să luați în considerare conținutul acestui articol și să încercați să vă puneți în realitatea în care trăiesc ofițerii de poliție. Priviți scenariul și prin ochii lor. Priviți acțiunile celorlalte părți implicate și luați în considerare și factorii de mediu. În fiecare situație există aceste trei probleme critice:


1. Percepția ofițerului asupra realității din acel moment operativ.


2. Acțiunile altor părți implicate.


3. Mediul.


În confruntarea cu incidentele critice se declanșează o avalanșă rapidă de întrebări și gânduri, la fel și după stingerea acestora. Unde are loc evenimentul? Există mulțimi de oameni? Cum pot ofițerii să păstreze situația sub controlși în siguranță până când sosesc alte efective de sprijin? Sunt prezente arme? A existat o luptă sau risc și tensiune crescute? Subiectul sau subiecții se află sub influența unor substanțe interzise? Există antecedente sau este ceva cu totul nou? Este cineva rănit? Există o situație de diminuare a capacității mentale a unora dintre cei prezenți? Mai există și alte pericole? Echipa mea este afectată? Subiectul este rănit? Ce face toată lumea acum? Ce trebuie făcut în continuare? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care presează polițistul. Imaginează-ți că acest lucru se întâmplă în timp ce te lupți sau abordezi amenințările sau cu mulțimile ostile.


Oamenii legii trăiesc într-o stare constantă de stres și la niveluri crescute de alertă. Evenimentele recente care implică atacuri, revolte și intervenție în forță, impun acestora să mențină un nivel și mai ridicat de vigilență. Stresul variază ca durată și intensitate. Frecvențele mai mari și duratele mai lungi ale stresului duc la oboseală, epuizare, procesare mai lentă a gândirii, confuzie, ezitare, sensibilitate crescută, furie, nesiguranță, reacție excesivă și un răspuns crescut de frică.

Zece elemente din viața și cariera unui ofițer de poliție contribuie la nivelul de stres, la creșterea sensibilității, acțiunilor și la modificarea reacțiilor. Pentru a fi clară, există o diferență între motivele unui anumit comportament și scuzele pentru un anumit comportament. Motivul oferă o explicație pentru cum s-a acționat. Scuzele, pe de altă parte, încearcă să justifice și să repare comportamentele. Doar pentru că există o explicație pentru un comportament nu înseamnă neapărat că este justificat și scuzabil, dar o explicație bazată pe înțelegerea unei realități este o circumstanță atenuantă valabilă în unele situații.


10 factori de stres în viața ofițerilor de poliție:


1. Necunoscutul.


2. Expunerea la tristețe, durere, lipsă de speranță și moarte.


3. Variația rapidă a evenimentelor, emoțiilor și nivelurilor de stres.


4. Așteptări pe linie de standarde care vizează… perfecțiunea.


5. Consecințele greșelilor.


6. Situații fără câștig.


7. Pregătirea pentru atacuri fizice, mentale și emoționale.


8. Psihicul polițiștilor se extinde de la serviciu la casă (hiper-conștientizare).


9. Acceptarea urii iraționale îndreptate împotriva ofițerilor.


10. Relații sociale restrânse, lipsă de relaxare și izolare.


Nivelurile ridicate de stres influențează deciziile ofițerului la locul de muncă dar și acasă. Efectele situațiilor discutate aici sunt intense, diferite pentru fiecare ofițer și nu se limitează la momentul în care un ofițer este „de serviciu”. Când majoritatea oamenilor merg la muncă, au o idee generală și consecventă despre ceea ce va presupune acea zi. Au o idee despre ceea ce li se va cere, ce sarcini să îndeplinească și un sentiment bazal de securitate.


Ofițerii operează constant în NECUNOSCUT pentru că munca de Poliție este cea mai înalt NESPECIFICĂ muncă. Dacă un strungar știe că trebuie să îndeplinească o normă, folosind strungul, ca polițist nu știi ce te așteaptă ”azi”. Fiecare minut al fiecărei zile are potențialul de a fi ceva ce variază în complexitate, pericol, etc. de la un simplu raport înaintat cuiva, până la scoaterea unui copil mort dintr-un lac. Ar putea implica lucrul la chestiuni minore, până la a fi consilier, anchetator, preot, educator, ”moașă comunală”. Ei pot fi trimiși să verifice conflicte casnice care implică o soție sau un copil bătut și se poate ajunge să lupte pentru viața lor, fiind ultragiați sau omorâți. Ziua lor ar putea începe prin a salva o viață și să se termine cu luarea unei vieți. Aceste niveluri drastic diferite de complexitate și amplitudinea emoțiilor pe care le experimentează într-o zi sau în fiecare zi creează un nivel de tensiune sufletească greu de înțeles.


A nu cunoaște ce te așteaptă, poate fi suficient de terifiant, dar adăugarea unei EXPUNERI repetate la tristețe, durere, deznădejde și moarte poate fi copleșitoare și poate domina gândurile, visele și dispozițiile afective chiar și în cazul celor mai disciplinate, întărite și experimentate minți. Trebuie să recunoaștem că ofițerii sunt adesea chemați să intervină în viața cuiva în momente de mare nevoie, durere sau frică. Sunt chemați să rezolve o problemă sau să prevină escaladarea unei situații delicate, într-o tragedie. Poliția se pune între cele două tabere și iau contact cu cele mai întunecate evenimente cu care cei mai mulți dintre noi nu ne vom confrunta vreodată. Poliția trăiește aceste evenimente mult mai frecvent și în beneficiul altora.


VARIAȚIA RAPIDĂ A INCIDENTELOR, EMOȚIILOR ȘI NIVELURILOR DE STRES face ca mințile și corpurile noastre să treacă la întâmplare și în mod repetat de la treapta înaltă de tensiune, înapoi la cea mai scăzută și înapoi la cea mai mare din nou. Gândiți-vă la modul în care motorul unei mașini și starea generală sunt afectate dacă, în timpul conducerii, ați turat constant motorul de la ralanti, la apăsarea pedalei de accelerație, de nenumărate ori, în fiecare zi. Chiar și cele mai bine construite motoare vor avea de suferit. Acest tip de schimbare a stării, chiar și pe perioade scurte de timp și mai ales pe perioade lungi de timp poate provoca daune. Este dificil să ajungeți rapid la o oprire controlată de la o viteză mare sau dacă frânele sunt uzate din cauza utilizării frecvente. De asemenea, vedem instinctul confundat cu emoția și intenția atunci când răspunsurile la stres prevalează asupra a ceea ce ar putea părea a fi logica și luarea de decizii pentru un observator neexperimentat sau inconștient. Majoritatea oamenilor nu sunt capabili să pornească și să oprească stresul și emoțiile ca pe un comutator. Există o perioadă de accelerare și o perioadă de retragere în aceste situații. În acest moment este dificil de gestionat, dar destul de imposibil de atenuat impactul acțiunilor întreprinse în aceste momente. Nu este rezonabil să ne așteptăm la perfecțiune și la acțiuni complet logice imediat după sau în timpul incidentelor critice. Acest lucru este valabil pentru subiecții care interacționează cu poliția în aceste momente. Este o condiție umană și trebuie să recunoaștem că toți cei implicați sunt ființe umane și se supun limitărilor acestei existențe. Desigur că nu este ideal, dar este realitatea!


În multe cazuri, de la profesioniștii în aplicarea legii societatea civilă are o AȘTEPTARE NEREALISTĂ DE PERFECȚIUNE, în timp ce iau decizii într-o fracțiune de secundă, atunci când se confruntă cu un stres imens și un mare pericol personal pentru ei înșiși și pentru cei nevinovați. Asumarea răspunderii pentru siguranța publicului și responsabilitatea juridică și administrativă pentru acțiunile întreprinse împotriva amenințărilor la adresa publicului sunt adesea în conflict direct și prezintă o situație de pericol pentru ofițeri, indiferent de deciziile și acțiunile lor. Adăugați la aceasta că Poliția este hărțuită și persecutată de un public ușor de îndoctrinat și de o clasă ”elitistă” de ”diverși și diverse” figuri publice. Gândirea și acționarea sub această atmosferă și în atare condiții crește probabilitatea greșelilor de tactică, neînțelegeri și erori de judecată. Nicio altă carieră nu prezintă acest tip de situație cu consecințe atât de particulare, prin multiple constrângeri așa cum le trăiesc și în care își desfășoară activitatea polițiștii. Adesea cred că atât de mulți se grăbesc să se revolte, să judece și să critice, dar puțini sunt dispuși să se înscrie pentru a servi voluntar și a prelua experiențele de viață ale agenților de aplicare a legii.


Perfecțiunea este standardul. Polițistul trebuie să fie un mecanism iar dacă funcționează ca un ceas atomic, atunci este bine. Dacă nu…

Marea majoritate a ofițerilor se susțin unii pe alții. O minoritate dintre aceștia distrug încrederea acordată lor, prin promovarea agendelor anumitor persoane, mai mult sau mai puțin publice, grupuri media, etc. Ocazional, un ofițer corupt este expus și adus în fața justiției, dar problema generală a identificării și înlăturării persoanelor nepotrivite din pozițiile de autoritate și care i-au ținut isonul conduce rareori la un rezultat sănătos și final. Polițiștii așa-ziși ”răi” pot deveni instrumente bune pentru administrațiile corupte și funcționari. Acești ofițeri sunt ușor de racolat, de manipulat și sunt dispuși să ia parte la operațiuni dubioase. Față de aceștia, ofițerii buni suferă CONSECINȚELE PENTRU GREȘELILE ALTORA. A opera într-un mediu în care suferi consecințe extreme pentru comportamentul celorlalți este extrem de stresant. Știind că mergi la muncă în fiecare zi și că vei fi judecat pe baza acțiunilor celor mai proaste exemple din profesia ta, creează un mediu de lucru dificil și, de asemenea, crește anxietatea atunci când interacționezi cu publicul, deoarece probabil că și-au format deja o imagine negativă. Realizați că ofițerii cunosc și simt tensiunea pe care o aveți față de ei și concluziile pe care le-ați tras în urma celor mai rele experiențe pe care le-ați avut sau despre care ați auzit. Ei încep cu un deficit și acel deficit nu are nimic de-a face cu modul în care s-au comportat. Aceasta este o consecință pe care o experimentează și trebuie să o depășească zilnic. La acestea se adaugă consecințele extreme pe care trebuie să le ia în considerare la fiecare interacțiune cu persoanele. Prezența lor indică o situație care a început deja să se desfășoare, care ar putea duce la acțiuni negative de acționare împotriva lor, la repercusiuni față de familiile nevinovate, la rezultate traumatice, închisoare, rănire sau chiar moarte. Chiar și în situațiile în care există victime evidente, ofițerii sunt ținuți la anumite standarde, oamenii au drepturi, agențiile au politici care pot avea drept rezultat ca ofițerii să fie nevoiți să lase oamenii dăunători să plece și persoanele vulnerabile să sufere. Trebuie să înțelegem că ofițerii acționează în baza unor legi (strâmbe sau drepte, schiloade sau moarte) iar ofițerii le respectă și le apără, dar uneori cu consecințe: oamenii vinovați sunt eliberați și mai mulți oameni sunt victimizați. Pentru bărbații și femeile care au personalitatea și voința de a ne servi drept protectori, aceste situații sunt adesea zdrobitoare sau cel puțin greu de dus. Greutatea de a nu-i putea proteja pe cei vulnerabili de o amenințare sau de orice pericol, este un sentiment teribil. Vinovăția este un sentiment puternic și este și expresia, uneori extremă, a neputinței tale ca ofițer de a-ți respecta propriile standarde, față cu cadrul legal șchiop, față cu așteptările publicului.


Ofițerii se confruntă cu cerințele comunității, cu grupurile de interese, cu mișcările anti-poliție, ale sistemului de justiție penală, ale victimelor și ale criminalilor. Înfruntarea atacului constant al SCENARILOR NO-WIN este obositoare și creează un stres imens. Aproape fiecare scenariu cu care se confruntă ofițerii rezultă că o parte este ofensată sau nemulțumită de acțiunile ofițerului, deoarece acțiunile acelei persoane sau grup au determinat o altă parte să solicite intervenția poliției.

Ofițerii sunt chemați în permanență să intervină în problemele altora și în prezența unui conflict deja existent. Odată ce ajung, în cele din urmă devin țapul ispășitor pentru mânia unei părți și salvatorul pentru cealaltă. În cele din urmă, o parte este mulțumită de decizia ta, iar cealaltă te privește acum cu dispreț. Echilibrarea intereselor și așteptărilor tuturor înseamnă că ofițerii trebuie să decidă cui să mulțumească și cu trăirea realității faptului că nu va putea niciodată să mulțumească pe toată lumea, deoarece sunt responsabili și răspunzători față de părțile interesate și autorități. Auzi ofițeri spunând: „Scopul nostru este ca toată lumea să meargă acasă la sfârșitul nopții”. Ofițerii merg la muncă știind că nu au nicio șansă să-i mulțumească sau să salveze pe toți, indiferent cât de mult ar dori sau ar încerca. Cel mai bun lucru la care pot spera este să protejeze cât mai mulți oameni nevinovați, să abordeze orice amenințări pe care le întâmpină, să genereze cât mai puține plângeri și să facă tot posibilul pentru a se asigura că ei și echipa lor vor supraviețui pentru a se întoarce acasă la familiile lor.


Pregătirea mentală, fizică și emoțională sunt esențiale pentru capacitatea unui ofițer de a absorbi și de a compartimenta nivelurile bruște și intense de stres, frică și alte comportamente instinctuale provocate de evenimentele neașteptate, critice, cu risc ridicat, care nu dau timp acestuia pentru observare și analiză. Dar da, prin pregătirea, recunoașterea și acceptarea anumitor realități, ofițerul poate reduce timpul de reacție atunci când este plasat în aceste situații critice. Toți trebuie să înțeleagă că poliția reacționează adesea la un stimul. Înseamnă că încep deja ”din spate”, dintr-un loc dezavantajat pe scala timpului. Catalizatorul sau amenințarea percepută care îi pune în pericol și-a început deja atacul, lăsând ofițerului mai puțin timp pentru a gândi, a examina, a discerne sau a avea o dezbatere internă. Ofițerii pot economisi timp prețios fiind pregătiți mental să facă ceea ce au de făcut pentru ei înșiși, unul pentru altul și pentru populația nevinovată.


PREGĂTIREA PENTRU ATACURI FIZICE, MENTALE ȘI EMOȚIONALE în fiecare zi generează anxietate, suspiciune și stres. În cazuri extreme, naște frică. Frica este un instinct și face parte din structura noastră genetică special concepută pentru a ne menține în viață. Dacă spui că nu ți-e frică de nimic, pot garanta că unul din aceste lucruri este adevărat despre tine. Ești un mincinos și ți-e frică și, ți-e frică inclusiv să recunoști asta. Sau ai fost destul de norocos și nu te-ai întâlnit față în față cu frica. Acestea fiind spuse, toți gestionăm frica în moduri diferite. Unii se descurcă mai bine decât alții, dar nu lovesc niciodată un polițist care devine victimă a stresului și fricii sau care recunoaște că ar putea fi ucis în orice zi din cauza slujbei lui și care nu este pregătit să-i părăsească pe cei dragi și viața. Unul dintre citatele mele preferate din filmul „Primul cavaler” este cel unde Sean Connery în rolul Regelui Arthur îi spune lui Lancelot interpretat de Richard Geere: „Cine nu se teme de nimic, nu iubește nimic”.


Polițiștii ar fi bine plătiți dacă li s-ar adăuga un leu la salariu atunci când se confruntă cu ofense precum: „Arăți ca un gabor”, ”Stai ca un polițist”, ”Te comporți ca un polițist”, ”Vorbești ca un polițist”, ”Milițianule”, etc. Acest lucru se datorează faptului că a fi polițist nu este o slujbă sau doar modul în care ne câștigăm existența. Acesta este modul în care ne trăim viața.


Comportamentele devin instincte de a doua natură și sunt adesea efectuate în subconștient. Apoi, primești toate întrebările de curiozitate: „Care este cel mai înfricoșător lucru pe care l-ai văzut vreodată?” Câți oameni ai împușcat?” „Ai ucis vreodată pe cineva?” „Este adevărat că cadavrele sunt cel mai rău lucru pe care îl vei mirosi vreodată?” „Deci, am acest bilet, mă poți ajuta?” „Vezi că iubitul surorii mele o lovește, dar ea nu vrea să depună plângere și este prea speriată să-l părăsească. Mă puteți ajuta?" Indiferent cât de mult ai încerca să treci la o existență normală, societatea nu te lasă uneori. Regretele tale, sentimentele de eșec și inadecvare ies la suprafață și, dintr-o dată, timpul tău social se transformă în auto-reflecție. Apoi, asta duce la autocritică, la îndoială și în cele din urmă la vinovăție. Orice faci din punct de vedere social poate deveni document public într-o instanță de judecată și mai rău în instanța opiniei publice. A trăi sub acest control este de neimaginat și numai cei care trăiesc acolo și care urmăresc cum frații și surorile lor sunt maziliți de personalități lipsite de etică, de persoane ignorante sau de ”capetele vorbitoare”, care nu s-au pus niciodată într-o situație similară, pot avea cel mai probabil înțelegerea acestui tip de presiune care influențează mentalitatea și comportamentul unui ofițer.


Luați în considerare evenimentele actuale, tăgăduiala împotriva aplicării legii și atitudinile din societate. Ofițerii de poliție se confruntă cu o ostilitate în creștere, alimentată de o agendă condusă și de o anumită categorie de persoane cu interese precise, sectorizate. Toți ofițerii de poliție sunt descriși și echivalați cu cele mai proaste exemple din poliție. Aceasta este o denaturare flagrantă a realității, dar poliția este totuși supusă acesteia.


În esență, ofițerul trăiește cu un sentiment sporit de conștientizare și vigilență în mod constant, fără timp de pauză emoțională. Setul de condiții menționat mai sus provoacă sentimente de neîncredere pentru cei care nu pot sau nu demonstrează capacitatea de a înțelege tipul acesta de loc de muncă. Aceste sentimente determină ofițerii să-și restricționeze grupul personal de prieteni. Ei nu intenționează să-i excludă pe ceilalți și nu înseamnă că nu vor să-și extindă cercul de prieteni. Este aproape un instinct de supraviețuire primar. Aproape ca o mentalitate de haită. Când sunt împreună, ei știu, deși par relaxați și „în afara serviciului”, că toată lumea se îngrijește unul de celălalt și va reacționa pentru a proteja grupul și fiecare individ în cazul în care va apărea o situație. Ofițerii știu aceste lucruri despre ei înșiși și știu că nu prea se potrivesc cu ceilalți, deoarece au dezvoltat simțul umorului sau atitudini „nepotrivite” față de anumite „activități recreative sociale” .


Nu toți ofițerii reacționează la toate aceste situații în același mod, dar toți trăiesc aceste situații. Chiar dacă fiecare ofițer nu se confruntă cu toate aceste lucruri sau nu reacționează în modul descris, toți se confruntă cu unele dintre aceste situații și trebuie să le facă față în felul lor.

Astfel că, încercați să luați în considerare aceste lucruri și să încercați să înțelegeți prin ce trece ofițerul cu care intrați în contact. Gândiți-vă că nervozitatea, nesiguranța și furia sunt transmise în ambele sensuri. Iar ofițerii ar trebui să fie conștienți de faptul că cetățeanul obișnuit îi respectă și nu înțelege în momentul lui de nevoie, stresul prin care voi treceți.


C.C. & D.D.



134 views2 comments

Recent Posts

See All