VIAȚA INTIMĂ A LUI DOSTOIEVSKI - T. Enko

#ocartepesaptamana


PREFAȚA AUTORULUI


PARADOXAL, DAR PE CÂT DE CUNOSCUTÃ este în lume opera lui Fiodor Dostoievski, pe atât de ignoratã este viața lui personalã, plinã de excese și frãmântãri.

E adevãrat cã a trãit cu un secol în urmã, când nu existau paparazzi – ziariști insidioși și fotografi indiscreți, iar mass-media se limita la câteva zeci de ziare și reviste*, ce considerau nedemn sã scormoneascã prin lenjeria unui scriitor. E drept cã marele Dostoievski era o fire închisã, evitând nu numai sã vorbeascã despre sine, dar și sã-și exteriorizeze sentimentele. Cu atât mai mult, când era vorba de intimitatea sa. Cu rare excepții nu și-a mãrturisit dragostea nici chiar femeilor pe care le-a iubit cu adevãrat.

Sã mai adãugãm la aceasta și subiectivismul exacerbat al scriitorului, care și-a transformat romanele în monologuri-confesiuni, deși pãrțile ascunse ale existenței sale le-a prezentat doar parțial. Nu a lãsat în urmã nici o scriere auto-biograficã.


* La jumãtatea secolului trecut apãreau în toatã Rusia cam tot atâtea publicații, câte apar într-o gubernie (regiune) în zilele noastre.

Viața geniului a fost plinã de tragism, accentuat îndeosebi de singurãtate și închistare. Cititorii de romane-tragedii, de „romane-confesiuni” vedeau în autor pe promotorul umanismului, pe bardul „oamenilor sãrmani”, al „umiliților oi obidiților”, a cãror lume li se pãrea fantasticã, pe când contemporanii nootri îl considerã pe Dostoievski doar un psiholog talentat și – eventual – un cugetãtor religios.

Viața și creaþia marelui romancier rus sunt inseparabile. El a trãit în literaturã care cu timpul a devenit scopul existenței sale și s-a suprapus cu soarta sa tragicã.

Trãirile și fantasmele personajelor sunt, respectându-se proporțiile, cele ale autorului.

Aplecându-ne cu atenție asupra relațiilor lui cu femeile, aflãm cã dragostea și sexul au ocupat un loc primordial în viața sa.

O personalitate profundã și genialã ca Dostoievski – amant patologic în cãutarea neprihãnirii – nu cunoștea limitele omului de astãzi, impuse de stres și de grija pentru sãnãtate.

Interesul maladiv al lui Dostoievski pentru erotism este ilustrat de pasiunea și realismul cu care el descrie tainele și demența sexului, abundența personajelor cu anomalii sexuale – perverși, violatori, corupãtori. Femeile decãzute și desfrânate sunt prezentate atât de realist, încât cititorul, mai mult sau mai puțin avizat, se întreabã în mod justificat: de unde cunoștea Dostoievski atât de bine și amãnunțit erotismul senzual al personajelor sale?

Și o altã întrebare, care decurge din prima: în crearea acestei lumi pline de pasiune și de voluptate, de exaltare, vicii, crime și rãzbunare, scriitorul a folosit numai spiritul de observație sau și experiența sa personalã?

Propunându-și sã rãspundã acestor întrebãri, autorul recunoaște din start cã omul Dostoievski a fost robul pasiunilor mistuitoare, iar existenþa sa, sincopatã de excese.

Este limpede cã el nu ar fi atins culmile gloriei în literaturã, dacã ar fi descris trãirile pasionale ale personajelor sale, fãcând abstracție de viața, trãirile și fantasmele proprii, completate de o memorie fenomenalã și de un fin spirit de observație. Pe de altã parte, au existat mulți scriitori talentați, care au avut o viațã mult mai tumultuoasã, dar nu au lãsat în urma lor nici un „roman-confesiune”, nici o operã literarã de valoarea celor scrise de Dostoievski, ceea ce confirmã puterea demiurgicã a Geniului.


T. Enko



85 views0 comments

Recent Posts

See All