Tipare de „overkill” în omuciderile sexuale

#criminalprofiling


Omorul sexual este un tip hibrid de infracțiune care combină actul de omucidere cu acte de natură sexuală. În ciuda faptului că omuciderile sexuale sunt adesea descrise ca „neobișnuite”, studiile arată că aceste infracțiuni sunt foarte eterogene în ceea ce privește caracteristicile infractorilor și procesele de comitere a infracțiunilor. În timp ce îmbinarea elementelor sexuale cu comiterea unei crime este înspăimântătoare în sine, studiile au arătat că există o gradație a nivelului de violență folosit în omuciderea sexuală, odată cu săvârșirea unor acte specifice precum inserarea de obiecte străine în orificiile naturale ale corpului, necrofilie, dar și dezmembrarea sau mutiliarea corpului victimei. Printre comportamentele descrise ca fiind neobișnuite, „overkilling-ul / ucidere excesivă / suprauciderea” este un alt comportament care a fost rareori investigat empiric în legătură cu omorul sexual. Studiile efectuate în diferite țări indică faptul că rata „overkilling-ului” variază între 29.89 și 43.10%. Pe baza studiilor efectuate de FBI asupra unui grup mic de criminali sexuali, „overkilling-ul” a fost asociat cu un proces dezorganizat condus de impulsivitate și motivat de furie. Deși această ipoteză a fost raportată în mai multe studii, nu a fost niciodată testată empiric. Mai mult decât atât, constatările din studii recente au sugerat, de asemenea, că „overkilling-ul” poate fi în cele din urmă un comportament asociat cu un proces organizat de omucidere sexuală.


Operaționalizarea „overkilling-ului”

Operaționalizarea „overkilling-ului” nu este o sarcină ușoară și există multe dezbateri cu privire la cea mai bună metodă de a determina prezența acestuia. Majoritatea studiilor care se concentrează pe omuciderea sexuală au folosit definiția FBI, care consideră „overkilling-ul” ca fiind „provocarea a mai multor răni decât este necesar pentru a ucide o persoană” (Ressler și colab., 1988, p. 55).

Troian și colab. (2019) au observat că această definiție prezintă mai multe probleme. În primul rând, aceștia au „ridicat” o primă întrebare, și anume: dacă infractorul trebuie să fie conștient de faptul că a comis „overkill”. În al doilea rând, Trojan și colab. (2019) au observat că nu există criterii pentru a cuantifica gravitatea rănilor. Pentru a depăși aceste limitări, mai multe studii bazate pe eșantioane de omucideri non-sexuale au încercat să ofere o definiție mai obiectivă. De exemplu, Jordan și colab. (2010, p. 187) au sugerat că „overkilling-ul” ar putea fi definit atunci când o victimă prezintă: „leziuni multiple din care una sau mai multe au cauzat decesul sau dacă leziuni multiple de același tip au fost distribuite pe două sau mai multe regiuni ale corpului și au fost considerate cauze de deces fiecare”.

Tamsen şi colab. (2015, p. 95) au afirmat că „overkilling-ul” este prezent atunci când există: „un total de 40 sau mai multe leziuni produse cu obiecte dure, ascuțite sau prin împușcare [sau] 3 sau mai multe leziuni produse cu obiecte ascuțite la nivelul capului, gâtului sau trunchiului [sau] trei sau mai multe leziuni produse prin împușcare localizate la nivelul capului, gâtului sau trunchiului.”

Deși aceste definiții au oferit o abordare mult mai obiectivă cu criterii mai clare, prezintă și ele deficiențe semnificative. În primul rând, autorii nu au reușit să ofere o bază teoretică pentru criteriile pe care le-au sugerat. În al doilea rând, aceste definiții se bazează pe analiza cazurilor de omucidere non-sexuală. Cercetările recente au constatat că, în comparație cu omuciderea non-sexuală, omuciderea sexuală prezintă un tip de infracțiune foarte distinct, cu procese și motivații specifice de comitere a infracțiunii.


„Overkill-ul” în omorul sexual

Doar câteva studii au investigat prezența „overkilling-ului” în procesul de comitere a omorului sexual. Mai mult, au fost identificate inconsecvențe în aceste câteva studii. Deși unele studii au asociat „overkilling-ul” cu un proces dezorganizat, cele mai recente studii au sugerat în schimb că ar putea fi legat și de un proces organizat. Inițial, „overkilling-ul” era un comportament pe care FBI-ul îl asociase cu un infractor dezorganizat. Se știe că infractorii dezorganizați prezintă un proces haotic și nesofisticat de comitere a infracțiunilor prin comiterea de atacuri violente, impulsive și spontane, folosind o strategie de abordare de tip atac blitz împotriva cunoștințelor sau a victimelor alese aleatoriu. Acești infractori sunt caracterizați și prin comiterea de comportamente ritualizate bazate pe fantezii, mutilarea excesivă a sânilor și organelor genitale, precum și activități sexuale post-mortem. Douglas şi colab. (2013) au evidențiat că prezența comportamentelor de tip „overkill” în omuciderea sexuală dezorganizată, a fost motivată de depersonalizarea victimei, precum și de intensitatea emoțională la momentul comiterii infracțiunii.

Mai recent, această asociere a fost pusă la îndoială, deoarece rezultatele mai multor studii empirice au sugerat că „overkilling-ul” era mai probabil asociat cu un proces organizat, precum și cu una dintre subcategorii sale: criminalul sexual sadic. De asemenea, în cazul violatorului de tip furie-răzbunare identificat de Keppel și Walter (1999), acesta comitea acțiuni de tip „overkill”, dar și comportamente ce conduc la o crimă de tip organizat. Potrivit autorilor, acești infractori au planificat atât agresiunea sexuală, cât și „overkilling-ul”. În aceste cazuri, „overkilling-ul” este motivat de mânia împotriva unei femei care umilește și respinge infractorul. În mod similar, Mjanes și colab. (2017) au revizuit clasificarea organizat/dezorganizat și au arătat că „overkilling-ul” era mai probabil asociat cu criminalul sexual controlat (adică organizat) decât cu criminalul sexual impetuos (adică dezorganizat). Acești infractori aveau, de asemenea, mai multe șanse să-și controleze victimele și să folosească înșelăciunea ca metodă de abordare. Nu în ultimul rând, unele studii au identificat faptul că, criminalii sexuali organizați comit comportamente de tip „overkill” tocmai pentru a preveni identificarea victimei și prin acest lucru să întârzie detectarea lor de către organele judiciare.

Chopin și Beauregard (2021) au defășurat un studiu prin care au investigat prezența „overkilling-ului” în omuciderea sexuală. În primul rând, aceștia și-au propus să stabilească dacă comportamentul de tip „overkill” este o caracteristică specifică a omuciderilor sexuale organizate sau dezorganizate. În al doilea rând, au testat dacă acest tip de comportament ar putea fi prezent în diferite modele de omucidere sexuală.

Rezultatele lor arată că un comportament de tip „overkill” este specific atât pentru omorurile sexuale organizate, cât și pentru cele dezorganizate. Mai precis, constatările lor au indicat că „overkill-ul” a fost asociat în mod pozitiv cu caracteristicile unui criminal sexual organizat, cum ar fi: competent din punct de vedere social, posibilitate mai mare de a lovi victima, folosește o armă și încearcă să întârzie/evite detectarea de către poliție prin mutarea corpului victimei de la locul faptei. Totodată, aceștia au constatat că „overkilling-ul” ar putea fi asociat și cu caracteristicile unui criminal sexual dezorganizat, cum ar fi: victime cunoscute, utilizarea strategiilor tip atac blitz, neutilizarea constrângerilor pentru a depăși rezistența victimei și comiterea de acte sexuale mai puțin diverse.

Din punct de vedere al celui de-al doilea obiectiv, au fost identificate trei modele distincte:

Impulsiv. În cazurile de „supraucidere” impulsivă, infractorii atacau o cunoştinţă pe care nu au vizat-o în mod specific. Au folosit o abordare de tip atac surpriză, au agresat sexual victima și, în cele din urmă, au folosit o armă care a dus la un comportament de tip „overkill” fără a fi folosit ca strategie pentru a întârzia/evita detectarea poliției.

Sadic. În cazurile de „supraucidere” sadică, infractorii atacau victime străine, folosind strategii de escrocherie/înșelăciune ca metodă de abordare, folosesc violența fizică, dar și o armă. De asemenea, aceștia au avut o diversitate medie mai mare de acte sexuale săvârșite. Mai mult, acești infractori erau mai susceptibili să fie considerați sadici și să încerce să evite detectarea poliției.

Personal. În cazurile de „supraucidere” personală, infractorii au agresat cunoscuții pe care i-au vizat în mod special. Aceștia comiteau agresiuni sexuale și comportamente de tip „overkill” folosind atât violență fizică excesivă, cât și cu ajutorul diferitelor obiecte. Acești infractori au încercat, de asemenea, să evite depistarea lor de către poliție. Spre deosebire de infractorii care comit „supraucidere” impulsivă, infractorii implicați în „suprauciderea” personală nu și-au selectat la întâmplare victimele.

În concluzie, rezultatele indică faptul că prezența „overkilling-ului” nu este un indicator valid pentru a determina modelele organizate/dezorganizate ale unei omucideri sexuale. Analiza trebuie să se concentreze pe un set de indicatori pentru a stabili nivelul de planificare. Astfel, acest tip de comportament nu ar trebui considerat un indicator de planificare, așa cum a fost sugerat în unele studii. În al doilea rând, rezultatele oferă dovezi empirice că „overkilling-ul” este unul dintre comportamentele care pot fi comise de criminalii sexuali sadici. Dintr-o perspectivă investigativă, anchetatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că prezența „suprauciderii” nu se referă la o singură categorie de omucidere sexuală și că este important să se observe alte comportamente la locul faptei pentru a determina ipotezele de lucru și prioritizarea suspecților.


Traducere - N.O.



Sursa: Chopin, J., & Beauregard, E. (2021). Patterns of overkill in sexual homicides. Journal of Criminal Psychology, 11(1), 44–58. https://doi.org/10.1108/jcp-10-2020-0045


73 views0 comments

Recent Posts

See All