top of page

Abuzul emoțional asupra copiilor


- Autor: Jasbinder Garnermann

- Traducere: Corina Gheorgheza


Ca și alte forme de abuz, abuzul emoțional asupra copiilor variază de la extrem și deschis, la subtil și insidios. Abandonul este una dintre cele mai grave forme de abuz și poate fi cauzat de decesul, separarea, boala sau depresia îngrijitorului primar, de obicei de mamă. Uneori abandonul se datorează unor circumstanțe tragice în afara controlului părinților, dar alteori poate fi evitat, de exemplu în cazul spitalizării. Până la lucrarea de pionierat a lui John Bowlby pe acest subiect, se credea că, copiii internați în spital s-ar putea „liniști” în cele din urmă dacă părinții ar fi ținuți departe. Într-o serie de documentare, Bowlby a filmat reacțiile copiilor abandonați în acest fel. Ei au trecut prin trei etape de doliul: speranță, furie și disperare. La început copilul și-a păstrat vie speranța, așteptându-se ca părinții să intre pe ușă în orice moment. Când speranța nu s-a materializat, copilul a devenit furios și agitat și, în cele din urmă, a renunțat la orice speranță, „instalându-se” într-o stare de amorțeală emoțională disperată. Copilul nu și-a revenit niciodată din trauma trădării părinților, a devenit retras și inhibat. În viața de adult, crizele și perioadele de tranziție pot activa aceste traume ale abandonului, iar persoana se poate simți abandonată din cauza unor respingeri sau eșecuri aparent banale. Mulți adulți aflați în terapie au reușit să-și urmărească frica de intimitate și depresia cronică până la spitalizarea din copilăria timpurie.

Pot exista și forme mai subtile de abandon cauzate de un îngrijitor primar disfuncțional, de obicei mama. În primele șase luni de viață ale bebelușului, totul depinde de figura mamei, nu doar pentru supraviețuirea fizică, ci și psihică. Principalele ei funcții sunt acum cele de reținere și de organizare a realității externe și intrapsihice. Cu alte cuvinte, mama poartă ego-ul copilului până când acesta poate îndeplini acele funcții. Sentimentele de furie, frustrare și anxietate ale sugarului sunt atât de puternice încât sunt literalmente insuportabile. Mama, prin empatia cu copilul ei, îi oferă un loc sigur pentru a simți aceste sentimente, apoi le procesează și le dă înapoi copilului într-o formă gestionabilă. Dacă mama nu poate îndeplini această funcție, copilul nu va avea unde să-și pună emoțiile arzătoare și astfel simte că va fi anihilat de ele. Și mai înfricoșător, copilul simte că furia lui o va distruge și pe mama, iar apoi „haosul apare din nou”. În perioadele de stres, adulții care nu au experimentat această izolare timpurie vor reexperimenta adesea anxietăți psihotice sub formă de fragmentare, alienare și depersonalizare. Ei vor avea adesea vise înspăimântătoare în care apar cutremure cataclismice, explozii nucleare sau căderi nesfârșite prin spațiu.

Mamelor care sunt deprimate sau care nu au avut propriile nevoi narcisice satisfăcute în copilărie le va fi greu să îndeplinească aceste funcții de conținut și oglindire pentru propriii copii. Situația este, din păcate, agravată de faptul că procesul de naștere reactivează propriile probleme nerezolvate din copilăria mamei și poate duce la depresie postnatală. În astfel de momente, o altă persoană, cum ar fi tatăl, poate interveni cu condiția să fie consecvent și devotat. Winnicott a subliniat adesea că mama îndeplinește toate aceste funcții în mod natural și instinctiv. El a subliniat, de asemenea, cât de devotată trebuie să fie o mamă pentru a-și pune toată atenția la dispoziția nevoilor copilului ei.

Când mama se află sub presiuni externe, nu mai este posibil ca ea să fie complet devotată copiilor ei. Mulți pacienți adulți provin din familii numeroase, unde erau unul dintre cei opt sau zece copii, cu o mamă care era epuizată de nașteri, de îngrijirea copiilor, de grijile financiare și adesea de un partener absent sau alcoolic. În mod inconștient, copiii s-au simțit profund respinși, deoarece sosirea lor a fost un alt cui în sicriul mamei lor, mama dorind adesea un avort spontan sau un accident sau chiar încercând să-i avorteze. O astfel de respingere timpurie este deosebit de emoționantă, deoarece, în loc să fie primit în viață și în lume, copilul s-a simțit urât și respins. Astfel că, pe tot parcursul vieții sale de adult, omul se va simți respins. V-a avea sentimentul că nu are dreptul să trăiască și, prin urmare, nu merită nimic la nivel conștient, mascând furia inconștientă și o lăcomie nesățioasă de viață.

Mulți adulți poartă cicatricea de a fi o greșeală în viața părinților. Ei se simt respinși la nivelul de bază al identității lor de gen, recunoscând dezamăgirea părinților lor și știind că, indiferent de ceea ce au făcut, vor greși în continuare. Adulții abuzați se vor simți adesea rău în privința aspectului lor fizic și a corpului lor.

Copiii pot fi abuzați atunci când sunt folosiți pentru a îndeplini propriile nevoi narcisice ale părinților, în loc să fie iubiți pentru ei înșiși. Cele mai triste exemple în acest sens pot fi văzute în familiile din clasa de mijloc, unde părinții investesc sume mari de bani și efort în creșterea copilului „perfect” și pentru a-i oferi „cea mai bună educație”, încurajându-l să citească la o vârstă fragedă, totul aparent în beneficiul copilului, dar folosindu-l inconștient ca pe o piesă de spectacol narcisică. Astfel de copii sunt deseori presați să fie buni, ordonați, ascultători, să se descurce bine la școală, simțind o presiune enormă la vârsta absolvirii școlii pentru a obține notele potrivite și pentru a deveni profesioniști. Personalitatea, talentele și nevoile proprii ale copilului sunt călcate în picioare. Ca adulți, ei pot părea de succes și că se descurcă bine, dar sistemul fals din care operează ajunge, în general, într-o criză severă la mijlocul vieții, când eu-l lor real cere să fie auzit. Acești adulți pot suferi, de asemenea, de o întreagă gamă de tulburări de personalitate din categoria generală a tulburărilor de „sine fals”. Sinele fals, compus din valorile, ambițiile și idealurile celor care dețin autoritatea, acoperă treptat „eul real” care deține durerea insuportabilă a sentimentelor suprimate, dar și spontaneitatea, totalitatea și o percepție creativă a vieții.

Respingerea sinelui real în copilărie este o eroare atât de mare încât este trăită de psihic la fel ca o crimă. Adulții care au suferit de acest tip de abuz visează bebeluși abandonați, pierduți sau mutilați, animale de companie sau animale, păsări înfometate sau înghețate sau animale măcelărite sau visează că au fost răpiți și ținuți prizonieri. Toate aceste vise se disting prin tonul lor de un sentiment foarte puternic.

Unii copii reacționează la uciderea sinelui real printr-o depresie fără speranță, devenind retrași și tăcuți. Respectarea lor este mai acceptabilă de către părinți, fiind aprobată drept „bun”, „nu face probleme”; dar realitatea este că spiritul lor a fost rupt în bucăți. Acest tip de depresie poate fi observată chiar și la copiii de câteva luni.

Copiii pot fi abuzați atunci când poartă pe umerii lor responsabilitatea încredințată prematur de părinți, cum ar fi să aibă grijă de frații mai mici, să facă treburile casnice, să acopere un părinte alcoolic sau să încerce să gestioneze starea de spirit a unui părinte. Adulții din jur îl laudă pe copil pentru că este atât de înțelegător și că poate gândi ca și un adult, dar nu există nimeni care să-i observe resentimentele și furia copilului pentru simplul fapt că întreaga copilărie i-a fost furată.

Tensiunea unei căsnicii nefericite poate avea efecte devastatoare asupra unui copil care poate simți că sarcina de a ține părinții împreună stă pe umerii lui sau că nefericirea părinților se datorează unor aparente greșeli comise de el. Nu numai tensiunile evidente din familie sunt preluate de copii, ei sunt extrem de sensibili la mesajele nespuse, inconștiente din familie. Când avea de-a face cu pacienți care nu reușeau să producă vise, Jung le cerea visele copiilor lor, deoarece simțea că, copilul este fin adaptat la inconștientul părinților săi. Jung a scris: „Nimic nu influențează mai mult copiii decât faptele tăcute din fundalul căminului”. Ele pot fi negative deși în mod conștient părinții dau impresia că copilul este acceptat și iubit. Acest lucru îl plasează pe copil într-o situație deosebit de dificilă, o dublă legătură în care nu poate crede în propria sa percepție asupra realității. Sfârșește prin a fi derutat și incapabil să aibă încredere în propriile sentimente, deoarece părinții săi iubiți trebuie să aibă dreptate. Acesta este unul dintre motivele pentru care este atât de util pentru copil să aibă acces la alți adulți care îi pot afirma acestuia că realitatea lui este corectă, permițându-i să realizeze că propriile sentimente sunt valabile și, de asemenea, că părinții săi pot greși. Acest lucru poate aduce o mare ușurare pentru copil.

Una dintre cele mai comune moduri în care părinții își abuzează fără să vrea copiii este prin reprimările lor sexuale nerezolvate. Deoarece nu s-au împăcat cu propria sexualitate, nu pot tolera sexualitatea copiilor lor în creștere. Ei pot pedepsi un copil mic pentru curiozitatea lui naturală față de corpul său sau al altora. Părinții pot fi amenințați în mod deosebit de sexualitatea în curs de dezvoltare a adolescentului. Într-un moment în care adolescentul are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi pentru a încerca să facă față impulsurilor sexuale înspăimântătoare, asprimea și frica părinților săi pot fi foarte distructive. S-ar putea să nu se simtă niciodată în largul său în propriul corp, chiar și în fața impotenței sau frigidității. Femeile sunt adesea cele mai grave victime ale inhibiției parentale, deoarece morala patriarhală s-a întemeiat pe echivalarea sexualității cu păcatul, iar femeia este văzută ca ispititoarea care ademenește bărbatul la erotismul dezinhibat. Acest lucru ar putea părea mai evident în culturile islamice, unde femeile sunt văzute ca fiind atât de periculoase încât trebuie să fie acoperite. În societatea irlandeză, modul în care femeile au fost forțate să meargă împotriva propriilor instincte se vede cel mai bine în domeniul maternității. Un număr foarte mare de femei irlandeze s-au simțit incapabile să se bucure de experiența senzuală de a-și alăpta bebelușii, deoarece s-au simțit extrem neliniștite în legătură cu corpul lor și cu reacțiile prietenilor, rudelor și chiar ale soților lor. Unele femei recunosc că simt repulsie la gândul de a avea acest contact intim cu un alt corp. Victima de aici nu este doar mama, ci și copilul ei, căruia i se va refuza intimitatea crucială necesară pentru un început sigur. Și așa ciclul continuă.

Trebuie să renunțăm la criteriile noastre brute de adulți pentru a aprecia si a înțelege exact prin ce trece un copil și ce își va face pentru a face față abuzului emoțional. Copiii au o nevoie atât de mare de părinți, încât vor face orice pentru a le păstra dragostea și aprobarea, chiar și pentru a se autodistruge în acest proces. Această dublă legătură face ca victimele să recunoască chiar și pentru ei înșiși că au suferit din cauza părinților lor. Cel mai adesea vor folosi două apărări împotriva durerii unei copilării insuportabile – negarea sau idealizarea. Negarea constă în uitarea unor mari bucăți din copilăria lor, uneori fără a-și aminti nimic din primii câțiva ani. Cealaltă apărare este să creadă că au avut o copilărie foarte fericită, cu amintiri însorite despre o casă iubitoare și părinți minunați. Și aceasta ar trebui să alerteze terapeutul asupra unei forme de abuz în copilărie.

Efectele abuzului emoțional asupra copiilor sunt destul de asemănătoare cu cele ale abuzului sexual asupra copiilor. Acest lucru are conotații importante în terapie, deoarece avertizează împotriva interpretărilor generale ale abuzului sexual acolo unde nu ar fi fost prezent niciunul, sentimentele de depersonalizare, despărțire, reprimare, furie, trădare, teamă de intimitate, de a nu fi iubit, singur, urât, „întors împotriva mea”, „e vina mea”, „m-am urât”, de a fi pătruns, de încălcare a limitelor minții și ale corpului sunt simptome ale abuzului emoțional, precum și ale abuzului sexual asupra copilului. Când abuzul sexual a provocat traume excesive, este întotdeauna pentru că a reactivat trădările emoționale. Visele necesită o interpretare atentă, deoarece imaginile cu sex și incest sunt adesea simbolice și nu trebuie tratate ad literam. Visele de incest, de exemplu, pot indica un complex oedipian nerezolvat, iar sexualitatea poate fi simbolică pentru alte forme de traumă cauzate de fuziunea psihologică inadecvată.

În tratarea victimelor abuzului emoțional comis asupra copiilor, este cel mai util să se lucreze cu visele. Visele ne conduc la sinele real prin pescuirea simbolurilor din acel strat profund, inconștient al psihicului, unde sinele real a fost protejat cu grijă. Aceste simboluri oferă treptat acces la zone din ce în ce mai mari ale sinelui real, arătând spre coridoarele vieții conștiente. Acesta ar putea fi un animal de companie preferat, o grădină specială, un joc din copilărie, o rudă preferată, o carte sau orice activitate întreprinsă de dragul ei intrinsec. Visul ne amintește cât de bine ne fac toate acestea să ne simțim. Adesea, aceste activități au rămas captive într-un tărâm al fanteziei divizat, deoarece sinele fals le respinge. Acceptarea sinelui real salvează, de asemenea, creativitatea din acest tărâm mort și o face disponibilă pentru uzul nostru activ.

Visele dezvăluie amintiri ale stărilor copilăriei de a fi (mai degrabă decât de a face) când a fost experimentată o relație vie, fericită și mulțumită cu sine și cu lumea. Chiar dacă aceste momente au fost trecătoare, hrănite corespunzător și prețuite în terapie, ele vor înclina balanța în favoarea sinelui real. Apoi copilul interior redevine viu, redându-i potențialul, imaginația, mirarea și capacitatea de joacă pe care terapeuții, pe bună dreptate, o consideră ca fiind adevăratul drept din naștere al fiecărui copil.


Bibliografie


1. John Bowlby: Separare (vol. I și II) 1973


2. D.W. Winnicott: Acasă este de unde începem, 1986


3. C.G. Jung: Omul și simbolurile sale


4. Alice Miller: The Drama of Being a Child, 1983




1 ความคิดเห็น


claudiabozan
claudiabozan
22 มี.ค. 2566

Mulțumesc pentru acest articol! Foarte util, informativ și folositor. Felicitări! 🙏🏻

ถูกใจ
bottom of page