AFINITĂȚILE ELECTIVE - JOHANN WOLFGANG GOETHE

#psychology



După Dostoievski, probabil că Goethe este cel mai fin analist al sufletului uman. Apropiat de Esoterismul Occidental și excepțional cunoscător al Alchimiei medievale, lui Goethe nu i-a fost deloc străină nici apartenența la Francmasoneria Universală Regulară. Elemente de Ritual francmasonic, transpar cu discreție la anumite pagini pentru a înfrumuseța și îmbogăți complicata ecuație umană.

Pentru cititorul atent și răbdător, acesta va detecta complexitatea cu care Goethe aduce Științele Naturii aproape de mișcările sufletului uman, fenomenologie care, în timp, s-a îndepărtat printr-o serie de artificii ale «psihologiilor» de tot felul, de ceea ce erau odată, primele.


Câteva idei, le vom sublinia cu nerăbdare chiar aici, la început:


  1. substanțele naturii au o relație cu ele însele.

  2. ele nu părăsesc această uniune decât prin forță.

  3. uneori ele se vor întâlni ca prieteni... altele vor rămâne străine una lângă alta.

  4. AFINITATE = când se întâlnesc, se prind repede între ele și se determină reciproc.

  5. se modifică şi formează împreună un corp nou.

  6. afinitățile devin interesante abia când determină separații.

  7. ca şi cum o legătură ar fi fost preferată celeilalte, ca şi cum una ar fi fost aleasă mai curând decât cealaltă.

  8. să privim cu interes cum se caută, se atrag, se apucă, se distrug, se înghit, se absorb între ele.

  9. rațiunea noastră... abia îndestulătoare spre a le înțelege.


Vă invităm să citiți cartea, unde veți regăsi și aceste pasaje:


” Și astfel căpitanul începu:


- La toate substanțele naturii pe care le percepem cu simțurile, observăm mai întâi că au o relație cu ele însele. Pare, firește, ciudat, să rostim ceva ce se înțelege de la sine, dar numai înțelegându-ne pe deplin asupra celor cunoscute, putem păși împreună mai departe, spre cele necunoscute.”


” (...) Închipuieşte-ţi doar apa, uleiul, argintul viu şi vei găsi o unitate, o coeziune între părțile lor. Ele nu părăsesc aceastăuniune decât prin forță sau din alte cauze determinate. Dacă acestea sunt înlăturate, corpurile se unesc îndată din nou.”


” - Și acest raport, continuă imediat Eduard, va fi diferit, potrivit cu diversitatea substanțelor. Uneori ele se vor întâlni ca prieteni şi vechi cunoscuți, care se apropie repede, se unesc fără a schimba nimic unul la celălalt, aşa cum vinul se amestecă cu apa. În schimb, altele vor rămâne străine una lângă alta, fără a se uni câtuși de puțin, nici chiar prin amestecare sau frecare mecanică; așa cum uleiul și apa, bine strecurate ca să se poată amesteca, se separă din nou într-o clipă.”


” - Mai rar, te rog, cu expunerea dumitale, spuse Charlotte, ca să pot arăta că țin

Pasul. Nu cumva am şi ajuns aici la afinități?”


” - Foarte just, răspunse căpitanul, şi le vom cunoaște îndată, în toată puterea şi caracterul care le e propriu. Despre substanțele care, atunci când se întâlnesc, se prind repede între ele şi se determină reciproc spunem că prezintă o afinitate. Această afinitate este destul de izbitoare la cele alcaline şi acide care, deşi sunt opuse una alteia, şi poate tocmai din cauzăcă sunt opuse, se caută şi se prind în chipul cel mai hotărât, se modifică şi formează împreună un corp nou. Să ne gândim numai la var, care manifestă o mare inclinație pentru acizi, o pronunțată poftă de unire cu ei.”


” (...) căci, de fapt, cazurile complicate sunt cele mai interesante. Abia la acestea afli gradele de afinitate, relațiile mai strânse, mai puternice, mai depărtate, mai slabe; afinitățile devin interesante abia când determină separații.”


” - Să reluăm deci îndată firul celor indicate și discutate înainte, spuse căpitanul. De pildă, ceea ce numim piatră de var este un pământ calcaros mai mult sau mai

Puțin pur, intim legat cu un acid delicat, pe care îl cunoaștem în formă gazoasă. Dacă punem o bucată a acestei pietre în acid sulfuric diluat, acesta absoarbe varul şi apare cu el ca ghips, în timp ce acel acid delicat, aerian, evadează. Aici s-a produs o separație, o nouă combinație, și ne simțim, de acum înainte, îndreptățiți să folosim chiar termenul de afinitate electivă, fiindcă lucrurile arată cu adevărat ca şi cum o legătură ar fi fost preferată celeilalte, ca şi cum una ar fi fost aleasămai curând decât cealaltă.”


” - În această privință, chimiștii sunt mult mai galanți, spuse Eduard: ei asociază un al patrulea element, pentru ca nici unul să nu rămână stingher.”


” - Așa este! Interveni căpitanul; aceste cazuri sunt fără îndoială cele mai interesante şi mai remarcabile: în ele, atracția, afinitatea, această părăsire, această unire, parcă în cruciș, pot fi cu adevărat înfățișate; patru substanțe, unite până acum două câte două, fiind puse în contact, părăsesc legătura lor veche şi se unesc în chip nou. În această abandonare şi apucare, în această fugă şi căutare credem a vedea cu adevărat o determinație superioară; atribuim unor astfel de substanțe un fel de violență şi de alegere şi considerăm expresia științifică de afinități elective pe deplin justificată.”


” (...) - Pentru a lămuri asemenea lucruri n-ar trebui să ne mărginim la cuvinte, răspunse căpitanul. După cum am spus, de îndată ce voi putea să vă arăt chiar experimentele, totul va deveni mai evident și mai plăcut. Acum, aș fi silit să văplictisesc cu termeni de specialitate îngrozitori, care tot nu v-ar da o imagine. Trebuie să avem în faţa ochilor aceste substanțe în aparență moarte, dar, lăuntric, totdeauna gata de acțiune, să privim cu interes cum se caută, se atrag, se apucă, se distrug, se înghit, se absorb între ele şi apoi, după ce s-au unit intim, reapar într-o formă schimbată nouă, neașteptată: abia atunci le atribuim o viață veșnică, ba chiar o sensibilitate şi inteligență, fiindcă simțurile noastre abia dacă ni se par suficiente pentru a le observa bine, iar rațiunea noastră abia îndestulătoare spre a le înțelege.”

D.D.



81 views0 comments

Recent Posts

See All