top of page

Behavioral Evidence Analysis


Titlul original: Behavioral Evidence Analysis. International Forensic Practice and Protocols. (pp. 3-31) - Brent E. Turvey & Manuel A. Esparza.

Traducere - Dorin Dumitran


Cele două capitole traduse mai departe (cât am putut eu de bine) nu constituie o suită de expuneri făcute” ca să fie...”. Personal, le consider” piatra din vârful unghiului” și” piatra de temelie” pentru ce înseamnă exigențele profesionale în domeniul criminal profiling. Fără a fi moralizatoare, cele două capitole din care am decupat pasaje (indicate în text prin paranteze), trimit la etica și deontologia profesională și la discutarea puterii Științei, a banului, notorietății, a falșilor profeți și a situațiilor în care putem fi prinși. De aceea, recomand citirea lui cu mare atenție și acordarea unui moment de reflecție față de cele expuse.

La finalul celor două capitole, aveți și o bibliografie foarte relevantă indicată de autori.


Profilarea criminalistică aplicată: O introducere.

După cum este expus în mod amănunțit în Turvey (2011), profilarea criminală modernă vine cu un istoric diversificat. Cercetătorii au stabilit că aceasta este fundamentată pe studiul criminalității și a comportamentului infracțional (criminologie); studiul sănătății și al bolii mintale (psihologie și psihiatrie) și examinarea probelor fizice (științe criminalistice). Cu toate acestea, indiferent de numeroasele sale forme, trebuie să implice în mod necesar inferența caracteristicilor infracționale în scopul investigațiilor judiciare. În caz contrar, nu este profilare criminală, ci altceva.

Raționamentul utilizat pentru a susține un anumit profil criminal nu este universal iar consecvența metodologică este adesea evazivă. Acesta variază de la baza argumentației statistice și examinarea unor comportamente infracționale specifice, la opinii intuitive subiective bazate pe convingeri și experiențe personale. Cu alte cuvinte, metodele de stabilire a profilurilor au fost întotdeauna atât de informate, aplicabile și precise pe cât au fost profesioniștii din spatele lor.

Unii cred că crearea de profile criminalistice reprezintă doar o analiză statistică, ceea ce nu este adevărat.

Alții, le confundă cu evaluările psihologice efectuate asupra inculpaților de către psihologii criminaliști sau de profesioniștii în domeniul sănătății criminale, care dispun de un set de competențe complet diferit.

Unii confundă profilarea cu evaluarea riscurilor. Unii cred că crearea de profiluri este strict de competența organelor de aplicare a legii sau de o anumită agenție de aplicare a legii, pentru care nu există un temei legitim (mai degrabă, aceasta este o miopie narcisistă care asigură izolarea practicienilor și, în cele din urmă, ignoranța). Și, mai sunt și escrocii în toată regula care pretind că au o capacitate psihică deosebită (discutate în capitolul 2: Profilarea criminală: Fraude și eșecuri).

Varietatea metodelor de profilare utilizate în întreaga lume în cadrul agențiilor și la nivelul analiștilor, a dus la o stare de confuzie profesională deosebită. Profilerii criminaliști sunt adesea slab instruiți în științele criminalistice și comportamentale (asta dacă nu au fost chiar neinstruiți) și, în consecință, ei sunt confuzi cu privire la cine sunt și unde se încadrează în sistemul de justiție penală.

Alți profesioniști din domeniul justiției penale recunosc și sunt confuzi cu privire la aceleași lucruri, ceea ce duce la mai mult decât scepticism și chiar la o oarecare animozitate. Mass-media adaugă alte aspecte la miturile existente, prezentându-i pe profilerii criminaliști drept super-polițiști; iar publicul larg vede adesea profilerii ca pe o formă mai specializată de mediumi. În fine, mulți inepți și profileri needucați, beneficiază de lipsă de coeziune profesională și de ignoranța care le permite să persiste în sistemul judiciar, iar sistemul este astfel păcălit.

După cum se arată în Turvey (2011), dacă profilerii criminaliști vor fi luați în serios în secolul XXI, ca agenți criminaliști profesioniști cu contribuții substanțiale de oferit sistemului de justiție, atunci există domenii în care trebuie făcute reforme. Educația și formarea trebuie să fie primele. Acest lucru înseamnă înțelegerea unei metodologii, exprimarea limitelor acesteia și a fi competent pentru sarcina de a transforma totul într-un raport criminalistic scris.


SCRIEREA RAPORTULUI

Când Academia de Profilare Comportamentală a fost înființată în 1998, o secțiune explicită din standardele de practică pe care le-am publicat și adoptat în cele din urmă (Baeza et al., 2000), a acoperit și problema redactării rapoartelor. În mod specific, am precizat că profilurile trebuie să fie documente scrise. Dacă nu a fost scris, atunci nu s-a generat nimic. O astfel de practică asigură o înregistrare validă a opiniilor experților pentru evaluarea internă și externă. Acest lucru este în conformitate cu aproape toate standardele de bază ale practicilor științifice care impun evaluarea inter pares, replicarea constatărilor, integritatea datelor și transparența generală (Edwards și Gotsonis, 2009; NAS, 2002, 2009).

Acest efort declarativ a apărut drept un răspuns la câteva probleme.

În primul rând, au existat mulți profileri la acea vreme care fie nu au scris rapoarte, fie au declarat că renunță la rapoartele lor și pe care, în plus, le împiedicau să vadă vreodată lumina zilei.

În al doilea rând, mulți dintre cei care pretindeau că sunt profileri criminaliști nu au scris de fapt vreun raport de-a lungul carierei lor - ceea ce face imposibilă evaluarea competenței lor.

În al treilea rând, profilurile care au existat se citesc de parcă ar fi fost scrise de absolvenți de liceu fără niciun simț al gramaticii, de citare sau de literatură existentă relevantă. Aici, se justifică o scurtă discuție.


IMPORTANȚA PROFILURILOR SCRISE

Mulți creatori de profiluri, chiar și la începutul secolului, nu credeau că profilurile lor criminale ar trebui să fie pregătite sub formă de rapoarte scrise. Aceasta este o credință și o practică care continuă chiar și acum, pentru mulți. Este o problemă instituțională care reflectă prejudecăți pentru unii.

Autorul, de exemplu, a primit un e-mail de la Gregg O. McCary, un profiler al FBI (discutat în capitolul: Profilarea criminală: Fraude și eșecuri). Acesta a explicat că, în esență, agenții FBI și continuatorii lor sunt singurii profileri adevărați și că profilurile scrise sunt ceva ce numai un "neinițiat" și-ar dori, deoarece acestea ajută apărarea (n.tr. se referă la avocații apărării). Mai exact, McCrary a scris (1998): "Majoritatea profilurilor FBI actuale și trecute, inclusiv multe dintre lucrările detaliate și aprofundate pregătite de Hazelwood, de mine și de alți creatori de profiluri FBI, nu conțineau absolut nicio pagină. Există un raționament juridic solid pentru minimizarea documentelor scrise pe care dumneavoastră (autorul) fie nu doriți, fie sunteți incapabil să le înțelegeți."

McCrary a mai explicat (1998): "Orice detectiv care "moare de nerăbdare să aibă lucruri în scris' este un neofit și va învăța o lecție dureroasă pe parcurs dacă face acest lucru. Un raport scris tinde să creeze mult mai multe probleme decât rezolvă...". În altă ordine de idei, apărarea va avea o zi de pomină dacă fixați în scris opinii care se dovedesc a fi greșite mai târziu. Dacă nu le scrieți, puteți pretinde că ați avut dreptate în analiza dumneavoastră, indiferent dacă ați făcut-o sau nu, deoarece lipsa de documentare permite interpretări facile.”

Acest lucru devine important pentru că autorul a avut selecții din cartea domnului McCrary (1998) care i-au fost citite în fața instanței de cel puțin două ori. Acuzele veneau din partea avocatului apărării părții adverse iar (...) prin intermediul vocii domnului McCrary, (...) plină de narcisism, gelozie și zero apreciere pentru transparență. Toate acestea sunt rele pentru știință și lucrează împotriva profesionalismului și nu în favoarea acestuia.

În consecință, IAFC/ABP a fost forțată să deschidă calea rezolvării acestei probleme cu singurele standarde de practică scrise și cu orientări etice pentru profilerii criminaliști angajați activ în munca pe caz. Discuția din Turvey (2011), în special secțiunea privind standardele de practică merită repetată aici (Standardul de practică nr. 5, pp. 135-136).

Concluziile privind profilarea criminalistică, analiza locului faptei și victimologia, precum și concluziile lor, trebuie să fie furnizate în format scris.

Hans Gross s-a referit la rolul critic pe care eforturile exacte, deliberate și răbdătoare de reconstituire a infracțiunii le pot juca în investigarea și soluționarea infracțiunilor. Mai exact, acesta a afirmat că simpla examinare a locului unei infracțiuni nu este suficientă. El a susținut că este utilă reducerea opiniilor proprii cu privire la reconstrucția evenimentului criminal sub forma unui raport pentru a identifica problemele în logica propriilor teorii (Gross, 1924, p. 439):

Atâta timp cât cineva se uită doar la locul faptei, este imposibil, indiferent de preocuparea sa, timpul și atenția acordate, să poată detecta toate detaliile și, mai ales, să noteze incongruențele: dar acestea ne frapează imediat când ne propunem să descriem pe hârtie cât mai exact și mai clar posibil, defectele situației... "Defectele situației" sunt doar acele contradicții, acele improbabilități care apar atunci când se dorește să se reprezinte situația ca fiind cu totul altceva decât ceea ce este în realitate și asta cu cele mai bune intenții și cu cea mai pură convingere că s-a lucrat cu toată atenția, meșteșugul și considerația imaginabile.

În plus, profilerul criminalist, nu destinatarul raportului (adică anchetatorii, avocații și instanța), poartă sarcina de a se asigura că concluziile sunt comunicate în mod eficient. Acest lucru înseamnă că trebuie să le scrie. Acest lucru înseamnă că profilerul trebuie să fie competent în ceea ce privește redactarea inteligibilă, iar rapoartele trebuie să fie cuprinzătoare în ceea ce privește examinările efectuate, constatările și concluziile.

Concluziile comunicate oral ar trebui să fie considerate ca o formă de standard inferior. Acestea sunt susceptibile de a fi transformate, modificate și denaturate. De asemenea, acestea se pot pierde în timp. Concluziile scrise sunt fixate în timp, sunt ușor de reprodus și sunt mai puțin susceptibile la transformări accidentale sau intenționate, modificări și denaturări. Un analist care preferă concluziile orale în locul concluziilor scrise dezvăluie o preferință pentru concluzii volatile.

În afară de relativa lor permanență, concluziile scrise oferă, de asemenea, posibilitatea profilerului cea mai bună șansă de a documenta metodele, concluziile, argumentele și faptele care stau la baza cazului. Aceasta include o listă a probelor examinate, când au fost examinate și în ce circumstanțe. În general, un raport scris ar trebui să includă, dar nu trebuie să se limiteze la următoarele informații:

- O secțiune preliminară în care să se descrie implicarea profilerului în caz.

- O secțiune care descrie și detaliază probele care au fost examinate sau incluse în profil.

- O secțiune descriptivă, în care profilerul descrie amănunțit expertizele efectuate (de exemplu, analiza criminalistică, victimologie, analiza locului faptei), cu luarea în considerare a faptelor și a probelor.

- O secțiune cu rezultate, în care autorul profilului enumeră toate rezultatele și concluziile, inclusiv semnificația și limitele acestora.

Utilizatorii cărora le este destinat rezultatul final includ detectivi, judecători și jurați. Prezentarea raportului trebuie să fie formulată astfel încât să nu existe nicio îndoială în mintea cititorului cu privire la ceea ce se spune. În cazul în care o analiză a locului faptei sau un profil criminal nu poate fi redactat în scris într-o formă logică și ușor de înțeles de către utilizatorul căruia îi este destinat, atunci, pe lângă faptul că nu are nicio valoare, este probabil și greșit.

Aceste noțiuni sunt în concordanță cu raportul finanțat de Congres cu privire la știința criminalistică din Statele Unite de către Academia Națională de Științe (Edwards și Gotsonis, 2009). Acesta a constatat, în urma unei investigații exhaustive, că majoritatea comunității de criminalistică nu dispune de o terminologie standardizată și de redactare a rapoartelor. Rezultatele au fost cuprinse în rapoarte medico-legale care sunt neclare și, în multe cazuri, incomplete. A constatat că (p. 21): terminologia utilizată în raportarea și depozițiile date în fața instanței cu privire la rezultatele investigațiilor criminalistice trebuie să fie standardizate. Mulți termeni sunt utilizați de către criminaliști în rapoartele științifice și în mărturiile în instanță care descriu constatări, concluzii și grade de asociere între materialul probator (de exemplu, fire de păr, amprentele digitale, fibre) și anumite persoane sau obiecte. Astfel de termeni includ, dar nu sunt nu se limitează la "potrivire", "în concordanță cu", "identic", "similar în toate privințele testate" și "nu poate fi exclusă ca sursă a". Utilizarea unor astfel de termeni poate avea și are un efect profund asupra modului în care judecătorul percepe și evaluează probele științifice. Deși unele discipline criminalistice au propus un vocabular și scale de raportare, utilizarea formulelor și a limbajului recomandat nu este o practică standard în rândul practicienilor din domeniul științelor criminalistice.

În general, rapoartele de laborator generate ca urmare a unei cercetări științifice ar trebui să fie complete și minuțioase. Acestea ar trebui să conțină, cel puțin, "metode și materiale", "proceduri", "rezultate", "concluzii" și, după caz, sursele și mărimile de incertitudine în proceduri și concluzii (de exemplu, nivelurile de încredere). Unele rapoarte de laborator criminalistic îndeplinesc acest standard de raportare, dar multe nu. Unele rapoarte conțin doar elemente de identificare și informații despre agenție, o scurtă descriere a probelor prezentate, o scurtă descriere a tipurilor de analiză solicitate și o scurtă prezentare a rezultatelor (de exemplu, "materialul vegetal verde-maroniu, din elementul nr. 1 a fost identificat ca fiind marijuana") și nu includ nicio mențiune privind metodele sau vreo discuție despre incertitudinile în măsurare. În consecință, raportul NAS recomandă ca terminologia criminalistică standardizată și pragurile de raportare standardizate să fie elaborate și impuse la nivel național.


ABSENȚA PROFILURILOR SCRISE

După cum s-a menționat, mulți dintre cei care pretind că sunt profileri criminaliști nu au scris niciun raport în cursul activității lor - ceea ce face imposibilă măsurarea competenței acestora.

Dovada acestui lucru există sub două forme. În primul rând, numărul de profiluri scrise care au fost făcute publice (în afara membrilor IAFC) poate fi numărat pe degetele de la cele două mâini. În mod accesoriu, solicitați oricărui profiler criminalist, indiferent de locul în care lucrează, să vă furnizeze o copie a unui raport scris. Cei mai mulți nu vor putea sau nu vor dori să o facă. În cazul în care lucrează în mod regulat, majoritatea rapoartelor lor vor fi confidențiale. Cu toate acestea, vor exista unele care vor putea fi făcute publice deoarece ele au fost dezvăluite în instanță sau de către mass-media.

Incapacitatea oricărui profiler criminalist de a furniza chiar și un singur eșantion de profiluri competente, este un semnal de alarmă. Ceea ce vreau să spun este că, cei mai mulți, atunci când afirmă că sunt profileri criminaliști - fie că studiază criminalitatea într-un anumit mod și sunt criminologi sau psihiatri, fie le place să fie numiți profileri criminaliști - în realitate nu au făcut niciodată această muncă în mod direct. Cei mai mulți se încadrează în cea de-a doua categorie, bucurându-se de ceea ce oamenii cred că fac, fără să o fi făcut-o vreodată cu adevărat.

Pe scurt, adevărații profileri criminaliști examinează probele pentru clienți; ei fac acest lucru cu așteptarea de a depune mărturie în instanță, indiferent de circumstanțe (pentru că dacă sunt buni în ceea ce fac, vor ajunge în instanță, indiferent dacă le place sau nu); și scriu rapoarte clare, bine citate, bazate pe examinările lor. Ei nu confundă citirea ziarelor cu efectuarea de cercetări - pentru că ei știu că ziarul nu este o sursă de încredere pentru date; nu se confundă pe ei înșiși cu o activitate desfășurată de profesioniștii din domeniul sănătății mintale și nu încearcă să "diagnosticheze" locul crimei (cu excepția cazului în care au aceste acreditări și au efectuat evaluările corespunzătoare - caz în care ei nu stabilesc profilul locului faptei, ci evaluează un subiect); își cunosc metodele și orice limitări inerente, așa cum pot fi deosebite de metodele altora; și nu profită de ignoranța publicului sau a altor profesioniști atunci când își fac munca. Și toate acestea sunt făcute dureros de clar în virtutea naturii, calității și existenței constatărilor lor scrise.

(...)


CAPITOLUL 2. PROFILAREA CRIMINALĂ: FRAUDE ȘI EȘECURI.

"omul de știință care refuză să își practice profesia după regulile științei va descoperi curând că a câștigat doar batjocura colegilor săi și, în cele din urmă, va constata că nu mai poate continua să practice deloc"

Dr. John I. Thornton - Criminalist (1994, p. 483)


Termenul de examinator criminalist se referă, în general, la orice profesionist care examinează și interpretează probele fizice cu așteptarea - deși nu neapărat conformă cu realitatea - a unei mărturii în sala de judecată. După cum s-ar sugera, examinatorii criminaliști sunt responsabili de investigația științifică care este menită să aibă loc în contextul unei anchete penale sau al unei proceduri judiciare. Aceștia sunt, în mod aparent, cei de la care se așteaptă să analizeze probele într-o manieră științifică, să interpreteze rezultatele în mod obiectiv și să își raporteze concluziile cu fidelitate (Chisum și Turvey, 2011). Acest lucru face ca ei să fie temuți de superiori și de avocați deopotrivă, deoarece nu au voie să se lase influențați de considerente politice sau financiare.

Nu faceți nicio greșeală: profilerii criminaliști și analiștii de la locul faptei sunt examinatori criminaliști. Nu este posibil să faci acest tip de muncă în calitate oficială fără să iei în considerare eventualitatea prezentării și apărării muncii tale într-o sală de judecată.

A pretinde contrariul nu este doar ignorant, ci și neglijent. Cei care nu reușesc să recunoască această obligație fie nu fac această muncă în calitate oficială și, prin urmare, nu trebuie să aibă o preocupare reală în legătură cu depoziția sub jurământ (acesta este cazul celor care scriu romane și memorii despre "crime adevărate", adoptând apelativul de "profiler" pentru a vinde cărți; și este adesea cazul celor care fac analize statistice în mediul academic, referindu-se la aceasta ca fiind profilare când, de fapt, este vorba doar de compilarea statisticilor privind criminalitatea); sau lucrează pentru o agenție guvernamentală care ascunde, într-un fel sau altul, instanței, produsul muncii lor (poate în mod legitim, poate nu - a se vedea Brady v. Maryland, 1963).

În consecință, acei profileri criminali care nu sunt chemați să prezinte și să apere constatările în instanță nu operează la același nivel ca și cei care o fac. Această afirmație nu se vrea a fi o insultă. Dar este un fapt. Dacă nu trăiți în fiecare zi cu realitatea că ați putea fi acuzat de sperjur pentru că ați depus mărturie, nu poți aprecia cu adevărat gravitatea a ceea ce se întâmplă odată ce ridici mâna dreaptă și juri să spui adevărul, tot adevărul și nimic altceva decât adevărul.

În plus, în ciuda numeroaselor reprezentări fictive dezinformate care afirmă contrariul, examinatorii criminaliști nu sunt meniți să fie factori de decizie în cadrul sistemului de justiție penală. De exemplu, aceștia nu au, în general, autoritatea de a face arestări sau de a lua viața; ei nu se pronunță asupra admisibilității probelor în instanță și nu ajung să decidă dacă un acuzat este vinovat sau nevinovat (Crowder și Turvey, 2013). Acest lucru este intenționat, deoarece obiectivele examinatorului trebuie să rămână separate ideologic de cele ale poliției, ale acuzării și a instanțelor pentru a menține imparțialitatea științifică (Edwards și Gotsonis, 2009).

Și, în acest sens, nici examinatorii criminaliști nu trebuie să fie incompetenți sau necinstiți, deși mult prea mulți chiar sunt. Comunitatea profesională de profilare criminală ține aceste responsabilități foarte aproape - purtându-le pe ele și pe celelalte categorii profesionale mai departe pentru a satisface cauza justiției cu un angajament de nezdruncinat față de educație, formare și etică. Cu toate acestea, comunitatea persistentă a fraudelor criminalistice, poate fi găsită în mod regulat ignorând încrederea publică în virtutea faptului că face exact opusul.

Acest capitol, spre marea nemulțumire a celor care se străduiesc din greu să pretindă că sunt ceva ce nu sunt, are intenția de a explora aspectele legate de fraudă și neglijență.

După cum se cere, se vor da nume. Și va fi dureros pentru cei care urăsc faptele și dovezile. Pentru noi, ceilalți, va fi tonicul de care avem nevoie pentru a ne păstra integritatea în timp ce lucrăm într-o comunitate inundată de contrafaceri profesionale și imitatori; o comunitate care are responsabilitatea de a cunoaște diferența și de a face cunoscută această diferență celorlalți.


PROBLEMA

Angajarea în cadrul sistemului de justiție penală oferă chiar și celor mai proaspeți profesioniști acces la date personale confidențiale, acces la probe și informații privilegiate, diferite niveluri de autoritate și, adesea, prezumția că cineva are un nivel de acces și autoritate mai mare decât cel care există cu adevărat. Problema, ca o consecință, este tipul de "profesionist" pe care această muncă îl poate atrage. Unii sunt persoane cu un caracter solid și integritate, orientate spre serviciul public. Altele, nu sunt.

A devenit dureros de evident că profesiile din domeniul justiției penale pot atrage pe cei cu trăsături psihopatice și narcisiste – și, în cele din urmă, ceea ce vom numi ca imitatori profesioniști. Pentru noi, cei care lucrăm zilnic în cadrul sistemului, acest lucru a devenit o realitate evidentă și de netăgăduit. Știm cu toții că mimarea profesională se află printre noi, iar unii, fiind incapabili să lucreze la cazuri, ajung să fie promovați în posturi de conducere.

Mimul profesional este un pseudo-profesionist. Ei sunt o copie de slabă calitate sau contrafăcută, alcătuită din caricaturi fictive, care emulează trăsăturile și jargonul regăsit în filme și televiziune. Deși sunt în posesia unor informații sensibile și aceștia posedă cunoștințe reale, nu pot oferi nicio perspectivă semnificativă și nu demonstrează deloc sau aproape deloc abilități reale în ceea ce fac. Se vor strădui din răsputeri să arate ca atare, în timp ce sunt total incapabili să trăiască acest rol. Unii dintre ei, de asemenea, își găsesc de lucru în serviciile guvernamentale.

Aceste persoane doresc să fie percepute ca fiind puternice, atotștiutoare și chiar eroice - în conformitate cu o înclinație spre grandomanie. Din cauza portretizărilor fictive din mass-media precum și a portretizărilor exagerate ale figurilor din viața reală, există o credință larg răspândită că anumiți profesioniști din domeniul justiției penale întruchipează în mod necesar toate aceste calități. Ca să fiu sincer, escrocii cred că dacă se prefac, vor reuși în ceea ce privește faima sau averea.

Examinatorul criminalist acceptă aceste realități și face tot posibilul pentru a evita să nu fie abuzat de niciuna dintre cele două părți ale sălii de judecată. În acest sens, ar face bine să țină cont de următorul avertisment din Thornton și Peterson (2007, p. 4): "Știința criminalistică este o știință exercitată în numele legii pentru rezolvarea justă a conflictelor. Prin urmare, este de așteptat să fie servitoarea legii, dar, în același timp, această așteptare ar putea foarte bine să fie mașinăria din care este lansată tensiunea care există între cele două discipline."

În timp ce unii juriști vor căuta în continuare să manipuleze constatările examinatorului criminalist, cel puțin va exista ceva științific, competent și de folos celor care se vor apăra împotriva unor astfel de manipulări. În rest, știința lasă instanțele de judecată în voia lor și aceasta nu este o soluție bună.


CONDUITA ȘTIINȚIFICĂ NECORESPUNZĂTOARE

Examinatorii criminaliști trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a evita abuzurile în ceea ce privește munca și constatările lor, intenționate sau nu. Nu există o modalitate mai bună decât învățarea și aderarea la practici care asigură integritatea științifică (Gardenier, 2011). Prin urmare, indiferent de circumstanțele de angajare și de presiunea exercitată asupra examinatorului criminalist de către cei din jurul său, integritatea științifică trebuie să fie prima prioritate. Acest lucru impune ca examinatorul să fie bine informat, competent și etic; că acesta rămâne imparțial în activitatea sa, în ciuda nevoilor angajatorului și să încerce să evite presiunea culturală sau stimulentele pentru a se angaja într-o conduită deliberat greșită (Chisum și Turvey, 2011; Crowder și Turvey, 2013; Edwards și Gotsonis, 2009; NAS, 2002; Turvey, 2013). Eșecul la oricare dintre acestea nu este acceptabil, după cum se explică în Thornton (1994, p. 483): "omul de știință care refuză să își practice profesia după regulile științei va descoperi curând că a câștigat doar batjocura colegilor săi și, în cele din urmă, va constata că nu mai poate continua să practice deloc".

Literatura de specialitate este clară în ceea ce privește obligațiile oamenilor de știință și ale instituțiilor lor de a susține valorile care promovează integritatea științifică. Aceasta include recunoașterea faptului că există persoane care acționează în cadrul diferitelor comunități științifice care, din imprudență sau în mod intenționat, nu înțeleg, nu susțin și nu promovează aceste obligații (Judson, 2004; Martinson et al., 2005; Sovacool, 2008; Titus et al., 2008).

Acest lucru se datorează în parte erorilor umane și faptului că (Anderson et al., 2007, p. 3): " [...] normele [științifice] reprezintă un comportament ideal și, prin urmare, este de așteptat ca oamenii de știință să nu ajungă la înălțimea aderării perfecte la norme". Aceasta este, de asemenea, în parte, din cauza actelor de fraudă (McDowell, 2010).

Cele mai grave încălcări ale integrității științifice sunt menționate de către Biroul pentru Integritate în Cercetare (ORI) ca abateri științifice, care sunt definite ca fiind "fabricarea, falsificarea sau plagiatul (FFP) în propunerea, efectuarea sau revizuirea cercetării sau în raportarea rezultatelor cercetării" (NAS, 2009, p. 3). Așa cum este descrisă, conduita științifică necorespunzătoare este o referință la fraudă; aceasta implică declarații false intenționate din partea oamenilor de știință menite să asigure un câștig nedrept sau ilegal. De fapt, literatura de specialitate tratează termenii fraudă științifică și conduită științifică necorespunzătoare ca fiind, în esență, interschimbabili. Cu toate acestea, termenul de fraudă este plin de implicații juridice. Deoarece nu toate încălcările în domeniul cercetării implică o infracțiune, termenul de conduită necorespunzătoare a fost adoptat de comunitatea științifică ca fiind un înlocuitor oficial atunci când este vorba de acuzații care pot face obiectul unei acțiuni în justiție, în contextul procedurilor interne de investigații instituționale (Catano și Turk, 2007; Resnick, 2003; Reynolds, 2004).

Formele majore de conduită științifică necorespunzătoare sunt operaționalizate în "Politicile" ORI (ORI, 2009, p. 5).

1. _Fabricarea constă în inventarea unor date sau rezultate și înregistrarea sau raportarea lor.

2. _Falsificarea constă în manipularea materialelor, echipamentelor și procedurilor de cercetare, modificarea sau omiterea datelor sau a rezultatelor astfel încât cercetarea să nu fie corectă.

3. _Plagiatul este însușirea ideilor, proceselor sau a rezultatelor unei alte persoane fără a acorda creditul corespunzător acestora.

4. 4. _Cercetarea necorespunzătoare în cercetare nu include erorile sau diferențele de opinie oneste.

Aceste concepte sunt descrise mai detaliat în Reider (2010, p. 445): "În limbajul colocvial, termenul colocvial pentru fabricare este "dry-labbing", inventarea rezultatelor pentru experimente sau teste care nu au avut loc niciodată... Termenul de falsificare se aplică atunci când cercetarea a avut loc cu adevărat dar rezultatele au fost manipulate, modificate sau editate astfel încât lucrarea publicată nu mai reflectă cu acuratețe constatările științifice."Deși nu este enumerat de ORI în sens pedant, s-a demonstrat că conduita necorespunzătoare include, de asemenea, autorii-fantomă, suprimarea rezultatelor nefavorabile, falsificarea acreditărilor cercetătorilor și hărțuirea sexuală - atunci când aceste acțiuni au potențialul de a afecta rezultatele sau interpretările anchetelor științifice (Krimsky, 2007; Parrish, 1996).


DIFERENȚIEREA FRAUDĂ - NEGLIJENȚĂ

După ce am definit frauda, este imediat necesar să distingem conceptele de fraudă și eroare.

NEGLIJENȚĂ

Neglijența este definită ca fiind "omisiunea de a utiliza atenția pe care o acordă un om rezonabil de prudent unor fapte și lipsa de disponibilitate de a o folosi în alte circumstanțe similare" (Black, 1990, pp. 1032). În context profesional, aceasta este: "un comportament care se situează sub standardul stabilit de lege pentru protecția celorlalți împotriva unui risc nerezonabil de vătămare... care este caracterizat în principal de inadvertență, neatenție, nepăsare și altele asemenea" (Black, 1990, pp. 1032).


Examinator: Tom Bevel, analist de pete de sânge.

Unul dintre autori (Turvey) a examinat un caz de post-condamnare din Oklahoma. Acuzatul, Richard Tandy Smith, a fost acuzat de uciderea, în iulie 1986, a lui John David Cederlund, în vârstă de 28 de ani.

Procurorii au susținut că domnul Smith l-a împușcat pe domnul Cederlund pentru a-l jefui de bani și de droguri ilegale (metamfetamină). Dl Smith a fost condamnat în 1987, pe baza unor probe circumstanțiale și a mărturiilor a două femei, informatoare ale poliției.

La proces, un analist de pete de sânge al poliției, dealtfel foarte apreciat (Tom Bevel) a declarat că a găsit ceea ce el credea că sunt stropi de sânge de mare viteză pe o mașină, despre care credea că sunt asociate cu crima. Domnul Bevel, care depune în mod obișnuit mărturie pentru poliție (și care nu este om de știință), a stabilit că petele de sânge de pe portiera mașinii provin aproape sigur de la un incident armat și au fost cel mai probabil asociate cu un omor. Rețineți că acest lucru a avut loc în era pre-ADN așa că, această opinie a fost oferită fără nicio preocupare că ar putea fi verificată cu dovezi concludente. În esență, domnul Bevel, în calitate de examinator medico-legal, a oferit opinia că vehiculul și toate elementele asociate (în special stropi de sânge de mare viteză) se potrivesc profilului unei omucideri prin împușcare.

Ani mai târziu, testele ADN au dovedit că substanța de pe portiera mașinii era într-adevăr sânge. Cu toate acestea, sângele nu se potrivea cu cel al victimei, dl Smith fiind condamnat pentru omor. Pata de sânge nu avea nicio legătură cu crima, iar originile sale reale au fost pierdute în timp.

(...) Deși este clar că dl Bevel a crezut toate lucrurile pe care le-a declarat (de exemplu, că era expert în aceste domenii și că scena a fost asociată cu omorul în cauză), este, de asemenea, clar că s-a înșelat aproape în toate privințele.

Ca să fie clar, este de asemenea neglijent ca o agenție să angajeze un expert incompetent, lipsit de etică sau fraudulos. Evident, acest lucru se datorează faptului că, procedând astfel, se poate atrage răspunderea viitoare și ar putea contribui în mod intenționat la erori judiciare. Acesta este motivul pentru care există asigurarea calității managementului în expertiză și de ce auditările aleatorii ale rapoartelor criminalistice constituie un element de bază al standardelor științifice.


FRAUDĂ

Frauda se deosebește de neglijență, ignoranță și eroare prin faptul că este intenționată, implicând un anumit nivel de calcul (Albrecht și Albrecht, 2003). Frauda nu este de natură accidentală și nici nu este neplanificată (Albrecht et al., 2011; Black, 1990; Lord, 2010). Cei care comit o fraudă știu ce fac și sunt deliberați în eforturile pe care le fac. De asemenea, aceștia sunt conștienți că este lipsit de etică în ceea ce fac, că este ilegal sau inadecvat în alt mod.

Cei interesați în protejarea celor vinovați se vor plânge că stabilirea fraudei este dificilă, dacă nu imposibilă, explicând că intenția ține doar de mărturisirea subiectului și nu poate fi probată altfel. Aceasta este o sugestie ridicolă și vorbește despre dorința de a ascunde gunoiul sub preș. În termenii cei mai generali, intenția frauduloasă este ușor de stabilit prin examinarea documentației și a comportamentului asociat cu cei suspectați.

După cum se explică în Coenen (2008, p. 8): "Manipularea documentelor și a probelor este adesea un indiciu al unei astfel de intenții. Părțile nevinovate nu modifică în mod normal documentele și nici nu ascund sau distrug probe". Alți indicatori pot include obstrucționarea unei anchete de fraudă prin minciună sau ascunderea de informații pertinente, respectiv, un istoric cunoscut de comportament fraudulos și faptul de a fi beneficiarul direct al rezultatelor obținute în urma actelor frauduloase suspectate (Coenen, 2008). Acest lucru înseamnă că este necesară o investigație, pe care majoritatea ar prefera să o evite, deoarece rezultatele vor necesita asumarea responsabilității și apoi luarea de măsuri.

Luați în considerare următorul exemplu de caz de fraudă vădită la un profiler criminalist, menționat pe scurt în Turvey (2011):

ESTATE OF ELIZABETH GARCIA v. ALLSUP'S CONVENIENCE STORES, INC. (2008)

Examinator: Gregg O. McCrary, Massachusetts – Pseudo-expert.

Acest caz se referă la răpirea, violul și uciderea lui Elizabeth Ann Garcia, în vârstă de 26 de ani, în dimineața zilei de 16 ianuarie 2002, de la locul de muncă al acesteia, la Allsup's Convenience Store, situat la adresa 5312 N, Lovington Hwy, Hobbs, New Mexico. Lucra singură când a fost răpită și a fost ucisă. Cadavrul ei a fost găsit mai târziu în acea zi pe un câmp, cu urme de agresiune sexuală și cu 57 de lovituri de cuțit. Cauza morții a fost prezentată ca fiind "multiple răni prin înjunghiere la nivelul capului, gâtului și trunchiului". Paul Lovett a fost arestat pentru uciderea lui Elizabeth Garcia în 2003, după ce această faptă a fost legată pentru prima dată de uciderea unei alte femei aproape un an mai târziu (Patty Simon, în vârstă de 35 de ani). El a fost condamnat pentru ambele fapte. (...)


MĂRTURIE FALSĂ

O parte din munca profilerilor este de a se asigura că toate examinările și rezultatele sunt, în totalitate și în mod eficient, comunicate destinatarilor, inclusiv anchetatorilor, avocaților și instanțelor de judecată (Gannett, 2009). Acest lucru înseamnă că examinatorul care este etic se va abține să facă declarații false sau înșelătoare. De asemenea, se va abține de la mărturii false sau înșelătoare. Aceasta include declarații și mărturii referitoare la educația sa, formarea, experiența și acreditările pe care le are. După cum se va discuta în secțiunea următoare, aceasta include, de asemenea, mărturii referitoare la desfășurarea examinării și a testării și la semnificația acestor rezultate.

Este important să înțelegem că legea nu interzice și nu sancționează întotdeauna mărturia falsă - cu excepția cazului în care aceasta se califică drept sperjur. Prin urmare, aceasta trebuie să fie interzisă prin organizațiile profesionale și de către angajatori. În caz contrar, mărturia falsă poate rămâne nepedepsită... ceea ce se întâmplă adesea.


EXEMPLU DE CAZ: CALIFORNIA c. CALEB MADSEN

Examinator: Mark Safarik – Pseudo-expert

Mark Safarik este un agent FBI pensionat, fost profiler criminalist senior în cadrul departamentului de analiză comportamentală al FBI. De-a lungul anilor, am avut ocazia să examinez numeroase profiluri criminale pregătite de către dl Safarik în numele FBI. Acestea au variat în ceea ce privește calitatea și conținutul, dar mai mult decât orice altceva, erau încărcate de reprelucrări din alte rapoarte criminalistice, referințe statistice vagi (la cercetări inexistente) și presărate cu opinii prestabilite ale anchetatorilor care ofereau puțin sau deloc o perspectivă autentică asupra minții criminale.

În 2009, am fost angajat de către apărare pentru a evalua activitatea dlui Safarik în cazul California v. Caleb Madsen. Acesta a fost cel de-al treilea proces de rejudecare a unui tânăr pentru uciderea unuia dintre prietenii săi.

Raportul lui Safarik a oferit o reconstituire a crimei care a arătat o înțelegere redusă a circumstanțelor fizice oferind un profil care a fost făcut pentru a se potrivi domnului Madsen, în conformitate cu normele de aplicare a legii și teoriilor procurorului. Acesta devenise modul de operare al domnului Safarik - niciun profil scris, până când un suspect nu era arestat.

Dl Safarik era făcut din aceeași stofă ca și dl McCrary, discutat în exemplul anterior. El a folosit cu bună știință o metodologie de profilare care fusese infirmată în literatura de specialitate; a depus mărturie în afara domeniului său de expertiză în mod regulat (a se vedea discuția despre implicarea lui Safarik în cazul Yates în cadrul capitolului: Applied Case Linkage Analysis); și nu părea să se gândească vreodată că ar putea fi greșit - refuzând să își schimbe opinia chiar și atunci când dovezi-cheie o impuneau (a se vedea: California v. Jennifer Jennifer și în Matt Fletcher, 2004).

În CV-ul dlui Safarik prezentat în cazul Madsen, ca de obicei, acesta a menționat că este licențiat în Științe, în "Fiziologie umană". El a folosit obținerea acestei diplome pentru a crea în instanță, impresia că deține vaste cunoștințe de anatomie umană la egalitate cu cele ale medicilor legiști. În mod obișnuit, aceasta a fost oferită ca bază pentru opiniile sale date în domeniul analizei tiparelor de răni și al reconstituirii crimelor. Dar, de data aceasta, apărarea și-a făcut datoria și a verificat. Avocații domnului Madsen au scos la iveală documentele din facultate ale lui Mark Safarik. Aceștia au descoperit că el nu avea o diplomă în fiziologie umană de la un departament de biologie, așa cum ar fi fost de așteptat. Mai degrabă, diploma sa era pur și simplu în "Fiziologie" și de la Școala de Agricultură - cu cursuri de Fiziologie Animală. Dl Safarik a furnizat o diplomă falsă în CV-ul său, folosind acest lucru pentru a sugera o expertiză pe care pur și simplu nu o avea.

În cele din urmă și bazându-se în mare parte pe această dezvăluire, dl Safarik a fost scos din lista de martori Madsen și, din câte știu eu, el nu a mai depus niciodată mărturie în instanță,. Cu toate că a continuat să aibă o scurtă apariție la televizor cu propriul reality show despre crime adevărate unde (...) Caleb Madsen a fost judecat pentru crimă de gradul întâi și, ulterior, a fost găsit nevinovat.

Sperjurul, trebuie precizat, este o acuzație penală strictă. Este vorba de actul de minciună sau de a face declarații false sub jurământ, în mod verificabil cu privire la un aspect material (Black, 1990).

Nu este suficient ca o declarație să fie falsă pentru a atinge pragul de sperjur. Aceasta trebuie să fie intenționat falsă și trebuie să se refere la un fapt material - un fapt relevant pentru cazul aflat pe rol. În consecință, nu toate minciunile intenționate sub jurământ sunt considerate de către instanță ca fiind sperjur.

(...)

Luați în considerare următorul exemplu în care a expirat termenul de prescripție cu mult înainte ca sperjurul "expertului" să fie dezvăluit:

Examinator: Richard Walter, Massachusetts- Pseudo-expert

Într-un caz din 1982, o curte de apel federală și apărarea, au descoperit și au fost de acord că un terapeut din închisoare și autointitulat profiler criminalist, a comis sperjur în ceea ce privește calificările sale în timpul unui jurământ de martor expert într-un caz de dublă omucidere prin împușcare. Richard Walter, membru al Academiei Americane de Științe Criminalistice, care se referea în mod regulat la el însuși ca psiholog criminalist și profiler criminalist, de fapt, nu avea acreditările necesare pentru niciuna din activitățile pe care susținea că le desfășura.

S-a stabilit că Richard Walter, MA, a comis sperjur pe toată linia în ceea ce privește angajarea și experiența în domeniul profilării criminale. Mai exact, acesta a pretins că a fost angajat ca profiler criminalist, cu publicații, cu experiență în crearea de profiluri în peste 5 000 de cazuri și un istoric relevant de expertiză. Nimic din toate acestea nu era adevărat la momentul mărturiei sale în cazul Drake.


FRAUDA CRIMINALISTICĂ ȘI PROFILERII CRIMINALIȘTI

După cum sugerează definițiile din secțiunile anterioare, frauda criminalistică poate fi utilizată pentru a descrie un scenariu în care examinatorii criminaliști furnizează mărturii sub jurământ, opinii sau documente (de exemplu, declarații sub jurământ, rapoarte sau CV-uri profesionale) destinate instanței de judecată, care conțin informații, constatări, opinii sau concluzii înșelătoare sau care induc în eroare și care sunt oferite în mod deliberat pentru a obține un câștig nedrept sau ilegal.

Cercetată și discutată pe larg în Turvey (2013), frauda criminalistică nu este un lucru mărunt pentru sistemul de justiție. Aceasta duce la condamnarea unor nevinovați, distruge cariere și creează o imensă responsabilitate financiară pentru agențiile de aplicare a legii, pentru examinatorii individuali și municipalitățile care îi angajează. De asemenea, creează cheltuieli incalculabile pentru sistemul judiciar în general. Prin urmare, frauda criminalistică nu este ceva care să fie neglijat, minimalizat sau ignorat. Este o preocupare serioasă care necesită o atenție deosebită din partea oricărei comunități profesionale care se intersectează cu științele criminalistice.

Adaptat după și în concordanță cu tipologiile furnizate în Babbage (1830), NAS (2002), ORI (2009) și Turvey (2003), examinatorii criminaliști pot fi regăsiți printre (...) simulatori, diseminatori (engl. dissemblers) și pseudo-experți (Turvey, 2013).

Simulatorii sunt acei examinatori care manipulează fizic probele sau testele medico-legale aferente. Acest lucru înseamnă că aceștia fabrică fizic, manipulează sau distrug probele. După cum sugerează și numele, aceștia încearcă să creeze aparența că ceva s-a întâmplat când nu s-a întâmplat, sau creează aparența că nu s-a întâmplat nimic. Această abordare a fraudei îi descrie, de asemenea, pe acei examinatori care se angajează în suprimarea probelor prin ascunderea existenței acestora (de exemplu, le ascund într-un sertar de birou, le ascund în raftul cu probe, o elimină din registrul de probe).

Diseminatorii sunt acei examinatori care exagerează, înfrumusețează, mint în legătură cu ceva, sau în alt mod, denaturează constatările. Aceștia nu manipulează probele; pur și simplu, ei nu fac decât să nu spună adevărul despre acestea. Diseminatorii există pe un continuum, de la cei care mint în mod direct cu privire la semnificația rezultatelor examinării, până la cei care în mod intenționat prezintă un punct de vedere părtinitor sau incomplet.

Pseudo-experții sunt acei examinatori care își falsifică sau își prezintă în mod eronat acreditările. Aceștia sunt, de asemenea, denumiți escroci sau șarlatani (engl. mountbanks).

Pseudo-experții există, de asemenea, pe un continuum de gravitate, de la cei cu acreditări valabile care prezintă în mod eronat o acreditare sau o afiliere, până la cei care nu au deloc acreditări valide.

Cercetarea originală privind frauda criminalistică a fost publicată în Turvey (2013); aceasta a analizat datele colectate de la 100 de examinatori criminaliști din SUA care au comis fraude legate de examinarea probelor fizice între anii 2000 și 2010. Acest studiu a utilizat, de asemenea, tipologia de mai sus și a raportat următoarele constatări majore în ceea ce privește examinatorii criminaliști frauduloși:

1. _23% (n = 23) dintre examinatorii criminaliști din acest studiu aveau antecedente de dependență;

2. _21 % (n = 21), aveau un istoric de fraudă;

3. _17 % (n = 17), un istoric de alte condamnări penale.

4. _27% (n = 27) dintre examinatorii criminaliști din acest studiu au fost tentați să mintă cu privire la o parte sau la întreaga lor educație, formare și experiență. Aceștia au fost ulterior clasificați drept pseudo-experți.

5. _82% (n = 82) dintre examinatorii criminaliști din acest studiu au fost implicați într-o fraudă în curs de desfășurare în cadrul agenției lor, implicând adesea mai mulți examinatori, înainte de descoperire. În context, această constatare indică spre contribuția factorilor sistemici și culturali.

6. _78% (n = 78) dintre examinatorii criminaliști din acest studiu au fost angajați direct de către agenții de aplicare a legii. Această constatare susține afirmația că cei care lucrează în numele poliției și al procuraturii (deși nu neapărat al guvernului, în general) sunt responsabili pentru o cantitate substanțială, dacă nu chiar pentru majoritatea, din cazurile cunoscute de fraudă criminalistică.

7. _37% (n = 37) dintre examinatorii frauduloși din prezentul studiu au fost inițial menținuți în funcții de către angajatorii lor respectivi fără consecințe grave, în ciuda faptului că aveau o conduită necorespunzătoare; dintre aceștia, cele mai grave fapte au implicat examinatori care au fost ulterior relocați sau suspendați temporar.

După cum s-a descris în acest capitol, marea majoritate a profilerilor criminaliști sunt pseudo-experți. Aceasta nu înseamnă că ei tind să fabrice probe comportamentale, ci mai degrabă ei tind să mintă cu privire la natura (sau existența) educației, pregătirii și experienței lor. Unii mint cu privire la faptul că au diplome; alții mint cu privire la tipul de diplomă pe care o au; și mulți dintre ei mint cu privire la câte cazuri au lucrat pentru a părea mai autoritare.

Pe locul al doilea se află acei profileri care mint în legătură cu fiabilitatea și certitudinea metodelor sau constatărilor lor. Mai exact, ei pretind că au întotdeauna dreptate, în ciuda faptului că nu au niciun mecanism de evaluare a acurateței constatărilor lor și continuă să folosească o metodologie învechită sau infirmată, cu puțin respect pentru dezvoltarea profesională sau față de noile cercetări. Acest lucru nu este pardonabil din punct de vedere profesional deoarece utilizarea intenționată a unei metode care a fost infirmată ca fiind neglijentă, coroborată cu pretinderea unei acuratețe de 100% a constatărilor, este lipsită de credibilitate științifică (Edwards și Gatsonis, 2009).


Referințe bibliografice


Albrecht, W.S., Albrecht, C.O., 2003. Fraud Examination and Prevention. South-Western Educational Publishing, Mason, Ohio.


Albrecht, W.S., Albrecht, C.O., Albrecht, C.C., Zimbelman, M.F., 2011. Fraud Examination, fourth ed. South-Western, Cengage Learning, Mason, Ohio.


Anderson, M., Martinson, B., De Vries, R., 2007. Normative dissonance in science: results from a national survey of U.S. scientists. Journal of Empirical Research in Human Research Ethics 2 (4), 3–14.


Babbage, C., 1830. Reflections on the Decline of Science in England, and on Some of its Causes. B. Fellowes Publisher, London.


Black, H.C., 1990. Black’s Law Dictionary, sixth ed. West Publishing Co, St. Paul, MN.


Burgess, A.N., Burgess, A.W., Douglas, J., Ressler, R. (Eds.), 1992. Crime Classification Manual. Lexington Books, New York, NY.


Brady v. Maryland, 1963. U.S. Supreme Court (373 U.S. 83). California v. Jennifer, Fletcher, M., 2004. Superior Court, Case No. PA 040748-01. Los Angeles County, CA.


Catano, V., Turk, J., 2007. Fraud and misconduct in scientific research: a definition and procedures for investigation. Medicine and Law 26, 465–476.


Chisum, W.J., Turvey, B., 2011. Crime Reconstruction, second ed. Elsevier Science, San Diego.


Coenen, T., 2008. Essentials of Corporate Fraud. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, NJ.


Crowder, S., Turvey, B., 2013. Ethical Justice: Applied Issues for Criminal Justice Students and Professionals. Elsevier Science, San Diego.


Drake v. Portuondo, 2003. Docket No. 01–2217, January 31 (321 F.3d 338); argued: September 9, 2002, decided: January 31, 2003.


Drake v. Portuondo, 2006. United States District Court, Western District of New York, 99-CV-0681E (Sr), Memorandum and Order, March 16.


Edwards, H., Gotsonis, C., 2009. Strengthening Forensic Science in the United States: A Path Forward. National Academies Press, Washington, DC.


Estate of Elizabeth Garcia, et al., 2008. Plaintiffs v. Allsup’s Convenience Stores Inc., Defendant. Case no. D-010 1–CV-20050 0045, First Judicial District Court, County of Santa Fe, State of New Mexico, Order dated February 22.


Gannett, C., 2009. I don’t need no stinkin’ ethics code! CAC News, Second Quarter, 23–28.


Gardenier, J., 2011. Data integrity is earned, not given. Office of Research Integrity Newsletter

19 (3), 3.


Judson, H., 2004. The Great Betrayal: Fraud in Science. Harcourt, Inc., New York.


Krimsky, S., 2007. Defining scientific misconduct: when conflict-of-interest is a factor in scientific misconduct. Medicine and Law 26, 447–463.


Lord, A., 2010. The prevalence of fraud: what should we, as academics, be doing to address the problem? Accounting and Management Information Systems 9 (1), 4–21.


Martinson, B., Anderson, M., de Vries, R., 2005. Scientists behaving badly. Nature 435 (9),

737–738.


McDowell, R., 2010. Fat finger, falsification, or fraud? Spectroscopy 25 (12), 15–18.


NAS, 2002. Integrity in Scientific Research: Creating an Environment that Promotes Responsible Conduct, National Academy of Science Committee on Assessing Integrity in Research Environments. National Academies Press, Washington, DC.Baeza, J., Chisum, W.J., Chamberlin, T.M., McGrath, M., Turvey, B., January, 2000. Academy of behavioral profiling: criminal profiling guidelines. Journal of Behavioral Profiling 1 (1).


Cole, S., 2010. Acculturating forensic science: what is “Scientific culture,” and how can forensic science adopt it? Fordham Urban Law Journal 38 (2), 435–472.


Edwards, H., Gotsonis, C., 2009. Strengthening Forensic Science in the United States: A Path Forward. National Academies Press, Washington DC.


Judson, H., 2004. The Great Betrayal: Fraud in Science. Harcourt, New York.


McCrary, G., May 14–15, 1998. Personal Email Communications to Brent E. Turvey (gom1@email.msn.com to bturvey@corpus-delicti.com).


Turvey, B., 2011. Criminal Profiling: An Introduction to Behavioral Evidence Analysis, fourth

Ed. Elsevier Science, London.


NAS, 2009. On Being a Scientist: A Guide to Responsible Conduct in Research, National

Academy of Science Committee on Science, Engineering, and Public Policy, third ed.

National Academies Press, Washington, DC.


ORI, 2009. The Office of Research Integrity Annual Report 2009, Office of Research Integrity. U.S. Department of Health and Human Services, Washington DC. http://ori.hhs.gov/documents/annual_reports/ori_annual_report_2009.pdf.


Parrish, D., 1996. The scientific misconduct definition and falsification of credentials. Professional Ethics Report 9 (4), 1–5.


Reider, B., 2010. Fabrication, falsification et al. American Journal of Sports Medicine 38 (3),

445–447.


Resnick, D., 2003. From Baltimore to Bell labs: reflections on two decades of debate about scientific misconduct. Accountability in Research 10 (2), 123–135.


Reynolds, S., 2004. ORI findings of scientific misconduct in clinical trials and publicly funded research, 1992–2002. Clinical Trials 1 (6), 509–516.


Sharpe, T., April 8, 2008a. Allsup’s Settles with Family of Slain Clerk: Jurors Say They Were Ready to Award Estate $51.2 Million. The New Mexican.


Sharpe, T., April 7, 2008b. S.F. Jurors Weighing Allsup’s Culpability in Worker’s Rape, Slaying. The New Mexican.


Sovacool, B., 2008. Exploring scientific misconduct: isolated individuals, impure institutions, or an inevitable idiom of modern science? Bioethical Inquiry 5 (4), 271–282.


Thornton, J.I., 1994. Courts of law v. Courts of Science: a forensic scientist’s reaction to daubert. Shepard’s Expert Scientific Evidence Quarterly 1 (3), 475–485.


Thornton, J., Peterson, J., 2007. The general assumptions and rationale of forensic identification. In: Faigman, D., Kaye, D., Saks, M., Sanders, J. (Eds.), Modern Scientific Evidence: The Law and Science of Expert Testimony, vol. 1. West Publishing Group, St. Paul, MN.


Titus, S., Wells, J., Rhoades, L., 2008. Repairing research integrity. Nature 453 (19), 980–982.


Turvey, B., 2003. Forensic Frauds: A Study of 42 Cases. Journal of Behavioral Profiling 4 (1).


Turvey, B., November 5, 2005. Signed Affidavit in Oklahoma V. Richard Tandy Smith.


Turvey, B., January 9, 2008. Expert Declaration. Estate of Elizabeth Garcia V. Allsup’s Convenience Stores, Inc.


Turvey, B., 2011. Criminal Profiling: An Introduction to Behavioral Evidence Analysis, fourth

Ed. Elsevier Science, London.


Turvey, B., 2013. Forensic Fraud: Evaluating Law Enforcement and Forensic Science Cultures in the Context of Examiner Misconduct. Elsevier Science, San Diego.







Recent Posts

See All
bottom of page