Despre metoda științifică și avatarurile îndrăznelii umane.


Motto: ”Oamenii de știință sunt exploratori. 
                   Filosofii sunt turiști.RICHARD FEYNMAN

Este extrem de improbabil ca înțelegerea noastră asupra lumii ar reprezenta un stadiu final sau definit, sau un maximum, eventual un optimum. Prin aceasta, nu se dorește să se înțeleagă că continuarea cercetărilor în diferite Științe, că studiile filosofice sau religioase ar putea fi în măsură să nu ne îmbunătățească perspectiva actuală asupra lumii. Dar nici nu putem considera că creierul nostru este supremul organ al gândirii prin care este reflectată lumea.

În cunoașterea realității, în cunoașterea Naturii, așa cum ni se prezintă aceasta, nu putem ajunge direct la principii. Ar fi o aroganță de neiertat deoarece PRINCIPIILE sunt:

- Plăceri intelectuale prin care Lumea devine inteligibilă, limbajul fiind un instrument personal prin care omul își aproprie realitatea;

- Convenții grupale sau sociale prin care, cei care împărtășesc aceleași vederi, se pot înțelege, își pot regla alegerile pe baza negației (nego) și afirmației (affirmo);

- Construcții filosofice temporare ale activității de cunoaștere științifică.

Revenind, pentru început ne întrebăm ”ce este?” ceea ce ni se prezintă simțurilor iar primul îndemn natural este acela să ghicim. Nu putem face altceva decât să ghicim, în primă instanță și căutăm o lege de funcționare. Pentru exemplificare, recurgem la un experiment radical:

Într-o zi, o ființă extraterestră ajunge pe o Terra pustiită. Se întâlnește cu singurul supraviețuitor rămas - un om. Acest om încearcă să îi explice extraterestrului obiectele din jur. Desemnând obiectele, demersul omului este inutil. Extraterestrul nu înțelege absolut nimic. Nu îi rămâne decât să exploreze și să ghicească ceea ce poate fi, să identifice legile cauzale dintre obiectele și fenomenele care se desfășoară în fața sa. Apoi, calculează consecințele faptelor dibuite prin ghicirea lor. Apoi va compara rezultatele acestor calcule computaționale dintre fenomenele observate cu: (1) Natura, (2) Experimentul sau cu (3) experiența personală prin evaluarea datelor de observație. Va tatona dacă se potrivește cu ceva astfel încât să vadă dacă ”merge”. Dacă, observația sa va veni în contradicție cu experimentul, este fundamental greșit. În această simplă afirmație stă însăși cheia Științei, spune Richard Feynman.

Nu contează cât de frumoasă este construcția ta intelectuală, nu contează cât de deștept ești, dacă te afli în dezacord cu experimentul este greșit! Evident, Știința se exprimă în termeni probabilistici și nu poate demonstra că totul ”este” sau ”nu este” sau că ”nu poate deveni”. Toate cascadoriile intelectuale s-ar datora mai degrabă și mult mai probabil caracterului înalt irațional-probabilistic al inteligenței umane față de invocata și necunoscuta inteligență extraterestră. Dacă influența astrelor asupra organismului ar fi demonstrată științific astfel încât să putem merge în siguranță la dentist în ”acea zi” atunci, toate legile fizicii ar fi greșite pentru că nu ar putea fi explicabil niciun mecanism legic de funcționare. De aceea există un oarecare scepticism al oamenilor de știință față de aceste ”influențe”. Să credem oare că, dacă omul nostru de știință ghicește corect ce se întâmplă, calculează consecințele și le compară cu experimentul confirmând ghicirea inițială și dacă ajunge la o teorie, va avea dreptate? În niciun caz, pentru că o teorie nu poate fi definită prin ”adevărat” sau ”fals”! Pentru că, în viitor, se poate afla în fața altor experimente, în fața altor calcule de consecințe și va descoperi altceva. Legii gravitației i-au trebuit sute de ani să fie considerată ”corectă” timp în care ea a avut statutul de ”temporar adevărată”.

Dacă metoda, calculele și comparațiile sunt cumva vagi, cercetătorul a scăpat de eticheta ”greșit” sau ”corect”...cel puțin temporar (sic!). Deci, având o teorie vagă, rezultatele sunt egal probabile ca în chestiunile ”psihologice” dar, nu poți spune că știi ceva despre fenomenul investigat. Drept urmare, cum începem să ghicim despre fenomene? Se va răspunde: facem apel la Principii, pentru că ele sunt cunoscute. Dar, se știe faptul că principiile sunt inconsistente între ele. Deci, ceva trebuie îndepărtat sau adăugat?!

Să presupunem că avem două teorii A și B ale căror calcule de consecințe duc la același rezultat cu toate că întregul mecanism din spatele acestora este complet diferit. Cum putem decide care dintre teorii este adevărată? Din rațiuni psihologice este mai de evitat să luăm sau să adăugăm ceva la o teorie existentă. Mai bine propunem o nouă teorie care să fie verificabilă și replicabilă prin experiment decât să avem o filosofie sau psihologie narcisistă a unei bune teorii.

În cunoașterea realității, în cunoașterea Naturii, așa cum ni se prezintă aceasta, suntem entropie și înaintăm în entropie. Natura, noi, obiectele, conțin informație ascunsă și nu putem avea pretenția că cunoaștem aceste mici structuri , prea mici și prea numeroase pentru a fi detectate sau urmărite. Mai ales pentru că entropia, ca informație ascunsă conține și o mulțime de grade de libertate care pornesc de la un nivel scăzut de dezorganizare și ajung la nivele maxime de dezorganizare. Când entropia devine maximă, apar noi configurații, rare dealtfel, ciudate. La ele se ajunge accidental. Boltzmann va numi aceste fluctuații, recurente în care inexplicabilul se întâmplă și sunt proprietatea generală a sistemelor finite (care au doar un număr finit de stări prin care pot trece). Ele vor depăși vastitatea istoriilor normale.

Să presupunem că Universul este un astfel de sistem finit și că îl închidem într-o cutie (finită prin volumul ei). Dacă este închis într-un volum finit cu o energie finită, el va trece prin 2x10 urmat de 18 zero-uri stări posibile în acea cutie și va ajunge la inflație adică, o evoluție dincolo de cutie căutându-și echilibrul și părăsind zona vieții. Se va confrunta cu fenomene ciudate. Noi trăim într-o lume închisă într-o cutie.

Închei cu o scurtă prelegere a lui Richard Feynman, împreună cu care împart gândurile:

«Dacă te aştepţi ca Ştiinţa să-ţi ofere toate răspunsurile la frumoasele întrebări „ce suntem?, „unde ne ducem?, „care sunt înţelesurile Universului?” şi aşa mai departe...cred că te vei simţi foarte repede dezamăgit şi repede vei căuta un răspuns cumva mistic la această problemă [...] Explorăm, hai să încercăm să aflăm cât mai multe despre această lume! 
Lumea mă întreabă: „Ai pornit în căutarea ultimelor legi ale Fizicii?” şi răspund: „Nu, nu am pornit, ci doar caut să aflu cât mai multe despre această Lume, iar dacă mă îndrept către cea mai simplă lege care ar putea explica Lumea, atunci așa să fie, pentru că ar fi foarte plăcut să o descopăr! Dacă nu am altceva de făcut decât să mă uit la modul în care se așază una peste alta foile unei cepe atunci, așa să fie pentru că Natura se află acolo și se înfățișează AȘA CUM ESTE EA. Astfel, atunci când începem să investigăm ceva, nu ar trebui să ne decidem de la început ce avem de făcut ci doar să aflăm cât mai multe despre acel ceva...Nu cred în poveștile prefabricate care ne spun despre relaţia noastră „specială” cu Universul pentru că par a fi...prea ţintite, prea provinciale....pe Pământ...unul din aspectele esenţiale...fir-ar să fie...Dumnezeu a venit PE Pământ şi..., uită-te că aici este ceva...NEPROPORŢIONAL. 
Şi...încă ceva: care are legătură cu răspunsul la întrebarea: „Cum poţi afla dacă ceva este Adevărat?” şi dacă ai la îndemână diferitele teorii ale diferitelor religii, atunci te întrebi...de ce nu începi să te îndoiești?!...care, pentru mine, este o parte fundamentală a sufletului meu...A MĂ ÎNDOI. Numai că a te îndoi şi a-ţi pune întrebări este....un pic mai greu...UN PIC MAI GREU SĂ CREZI. Pot să trăiesc în INCERTITUDINE şi în A NU ŞTI. Cred că este mult mai interesant să trăieşti NECUNOSCÂND decât să ai răspunsuri care ar putea fi greșite. Am răspunsuri APROXIMATIVE şi credinţe potenţiale cu diferite grade de certitudine despre diferite lucruri. Dar nu sunt sigur de absolut nimic şi,, despre foarte multe lucruri nu am nici cea mai vagă idee. Dar nu simt nevoia să AM UN RĂSPUNS, nu mă simt înspăimântat pentru că nu cunosc despre lucruri sau, să mă cred pierdut într-un misterios Univers fără nici un scop și care...poate fi chiar aşa. Nu mă sperie!»  FEYNMAN

D.D.



86 views0 comments

Recent Posts

See All