Locurile de dispunere a cadavrelor sunt cele mai obiective locații disponibile pentru locul crimei, deoarece reprezintă ultima locație cunoscută a victimei. Dificultatea de a găsi corpul unei victime poate să întârzie semnificativ investigațiile poliției. Mai mult, acest lucru generează incertitudine asupra statutului individului și poate lăsa agențiile de aplicare a legii nesigure dacă ar trebui să trateze cazul ca pe o chestiune care implică o persoană dispărută, mai degrabă decât ca pe o crimă.
Cercetările în domeniu spun că dispunerea corpului victimei arată un nivel suplimentar de efort depus de către infractor pentru a împiedica ancheta poliției. Cercetătorii au stabilit metodele obișnuite de dispunere - în cazurile de omucidere domestică se includ acoperirea, ascunderea, îngroparea sau lăsarea corpului în locuri îndepărtate. De exemplu, alte cercetări privind omuciderile rurale din Finlanda au constatat că 27 la sută din cazuri au implicat aruncarea cadavrului pe căi navigabile – ca de ex. râuri; victimele rămase au fost lăsate în zone terestre și jumătate dintre făptași au depus eforturi suplimentare pentru a ascunde cadavrul.
Metodele de eliminare ale unui cadavru pot varia de la metode nesofisticate, la unele elaborate și creative. Un cadavru care nu este ascuns prezintă cel mai mic efort depus de infractor, în timp ce unul ascuns oferă o anumită protecție împotriva descoperirii accidentale. Făptașii comit adesea crime în casele victimelor și ascund sau mută rapid cadavrele. Depozitarea cadavrelor oferă cea mai mare protecție împotriva descoperirii; cu toate acestea, acest lucru necesită și cel mai mare efort și creativitate din partea infractorului. Un alt aspect cheie al planului de eliminare poate fi dezmembrarea corpului pentru a-i reduce forma și a simplifica depozitarea și transportul.
În general, infractorii preferă locurile familiare, astfel încât să știe la ce să se aștepte. Într-un studiu, mai mult de jumătate dintre făptași au plasat cadavrele în locuri cunoscute de ei, în primul rând pentru că au locuit anterior sau locuiesc în prezent în zonă.
Relația victimă-autor poate fi crucială pentru metoda de dispunere a corpului victimei. De exemplu, distanța dintre locul crimei și locul de dispunere a fost mai mare pentru victimele care erau rude, parteneri intimi sau străini decât pentru cunoștințe. Există un anumit consens că eliminarea sau distrugerea corpului victimei poate fi asociată cu dorințele făptașilor de a se distanța fizic de victima, de propria lor casă sau de a ascunde o relație personală strânsă.
Cazurile de omucidere în care infractorul este identificat, dar victima nu a fost încă recuperată pot fi adevărate provocări pentru anchetatori. Luarea în considerare a comportamentului infractorului poate ajuta la prioritizarea zonelor de căutare și poate oferi informații despre posibila metodă de eliminare.
Studiile recente arată că infractorii transportă și elimină în mod obișnuit corpurile departe de locul crimei. Cu toate acestea, transportul cadavrului implică un risc semnificativ de descoperire. Și, obiectul eliminării corpului este de a atenua riscul de a fi identificat prin plasarea distanței între făptuitor și descoperirea victimei.
Aceste cercetări demonstrează că infractorii vor dispune un cadavru cel mai probabil în zonele cunoscute și că aceste locații înconjoară în primul rând reședința, cartierul sau locul de muncă. Astfel de zone familiare ar putea fi extinse pentru a include și rute de călătorie între aceste locații. În plus, acolo unde a fost indicată preplanificarea, făptașii au fost mai predispuși să dispună corpul pe proprietatea lor.
Studiu realizat de Valeria Flores; Hyun Kim, M.A.; Maeve Sielawa, M.A.; Paulina Malinowska, M.A., M.A.; Brian Ramanauskas, M.A.; Duke Becker; Haley LeRoux; Louis B. Schlesinger, Ph.D.; Leonard Opanashuk, J.D.; and Sarah W. Craun, Ph.D.
Traducere limba română: C.C.
Sursa foto: google.com
Comments