Gloanțe care ”cad din cer”

#balistica


De-a lungul timpului, o serie de oameni au fost preocupați de întrebarea referitoare la ce se întâmplă cu gloanțele trase în aer, în plan vertical sau în unghi aproape perpendicular cu orizontala, în ce condiții se întorc pe pământ și dacă prezintă pericol pentru persoanele pe care le-ar lovi întâmplător.

Preocuparea este oarecum justificată, deoarece mass-media relatează ocazional răniri sau chiar moartea persoanelor lovite de gloanțele trase aparent în plan vertical.

Un glonț rezultat al unei trageri verticale sau aproape verticale care cade liber prin atmosferă va reveni pe pământ cu viteza sa terminală, în care forța de rezistență a aerului din atmosferă egalează forța de greutate a proiectilului, contrar concepției greșite a persoanelor care afirmă că proiectilul ar reveni pe pământ cu aceeași viteză cu care a părăsit țeava armei (lucru care ar fi valabil în lipsa atmosferei). Viteza terminală va depinde nu numai de greutatea și forma glonțului, ci și de modul cum acesta se întoarce: cu vârful înainte, cu baza înainte sau rostogolit. Dintre aceste trei variante, cea a rostogolirii prezintă în principiu viteza terminală cea mai mică, iar întoarcerea cu vârful înainte ar genera o viteză terminală superioară.

Chestiunea gloanțelor care cad a fost de interes de-a lungul multor ani. Au fost realizate numeroase calcule și teste în timpul Primului Război Mondial și în deceniul următor, pe gloanțe de puști, calibrele .30-06, .303, 9,92x57 mm Mauser. S-a calculat că glonțul de calibru .303 cu o viteză inițială de 746 m/s se ridică la o altitudine de 2743 de metri în 19 secunde și se întoarce în 36 de secunde, timpul total de zbor fiind de 55 de secunde. În cazul glonțului de calibru .30-06, cu baza plată, a fost înregistrată o viteză de cădere liberă de 91,4 m/s și un timp de zbor de 49,2 secunde.

Studii recente, bazate pe trageri experimentale și calcule balistice realizate cu ajutorul programelor pentru computer, au stabilit faptul că majoritatea gloanțelor comune trase în plan vertical se întorc pe pământ cu viteze cuprinse între 45-75 m/s, aspect important, ținând cont de faptul că viteza minimă necesară perforării pielii umane este de ordinul a 60-100 m/s în cazul proiectilelor obișnuite care lovesc pielea cu vârful înainte. Această gamă largă de viteze de impact necesare penetrării pielii decurge dintr-o serie de factori: locul de impact, grosimea pielii, forma proiectilului etc.

Concluzia care se desprinde este aceea că rezultatul unei trageri verticale sau aproape verticale este o experiență neplăcută, însă nu fatală. Rănirile grave produse de proiectilele care revin pe pământ sunt în general rezultatul unor trageri de la distanță mare și în unghiuri de plecare mari. În aceste situații gloanțele în mod obișnuit își păstrează stabilitatea giroscopică, formează în zbor o linie curbă, asimetrică și se întorc pe pământ cu vârful înainte și cu viteze superioare celor cu care se întorc în cădere liberă.

D.D.


[Autori: dr. Gheorghe PĂȘESCU (expert criminalist independent) și Paul CHENDE (expert criminalist). URMELE ARMELOR DE FOC, pp. 239-240. Editura Primus, Oradea, 2015.]


Sursa imaginii: http://bulletin.accurateshooter.com/2013/07/over-stabilization-of-bullets-why-is-too-much-spin-a-problem



85 views0 comments

Recent Posts

See All