Psihologia nu este universală

Articol scris de Corina Gheorgheza

Psihologia nu este universală. Este contextuală. Și acest lucru schimbă modul în care ar trebui să înțelegem comportamentul uman.

În psihologie există o idee care a fost mult timp acceptată aproape fără rezerve: aceea că teoriile dezvoltate într-un anumit context cultural pot explica comportamentul uman la nivel global. Multe dintre modelele fundamentale ale psihologiei moderne au fost dezvoltate în Europa și America de Nord, testate pe populații relativ omogene și ulterior generalizate ca explicații universale ale naturii umane. Abia în ultimele decenii psihologia a început să își pună mai serios o întrebare esențială: în ce măsură putem înțelege comportamentul uman fără să înțelegem contextul în care acesta se formează?

Oamenii nu există în vid. Ei se dezvoltă în familii, în sisteme culturale, în medii sociale și educaționale care le modelează modul de a gândi, de a simți și de a reacționa. Din această perspectivă, o formulă mai realistă ar fi că, comportamentul este rezultatul interacțiunii dintre cultură, mediu, experiențele de învățare și biologie. Această idee nu contrazice psihologia clasică, ci o completează, arătând că teoriile devin limitate atunci când sunt aplicate fără a lua în calcul contextul.

Cu mult înainte ca psihologia culturală să devină un domeniu consacrat, au existat psihologi care au înțeles riscurile aplicării teoriilor occidentale fără adaptare culturală.

Dr. Girindrasekhar Bose: când psihanaliza întâlnește realitatea culturală

Unul dintre primii care au ridicat această problemă a fost Dr. Girindrasekhar Bose (1887–1953), fondatorul Societății Indiene de Psihanaliză (1922) și pionier al psihanalizei în India.

Bose a lucrat în cadrul teoriei freudiene, dar a observat ceva important: anumite concepte nu se potriveau complet realității culturale indiene.

De exemplu, complexul Oedip, așa cum a fost descris de Freud, presupune o anumită dinamică familială specifică familiei nucleare occidentale. Bose a observat că familiile indiene funcționează adesea diferit:

• structuri familiale extinse

• ierarhii diferite de autoritate

• limite emoționale diferite

• identitate mai degrabă colectivă decât individuală

Concluzia lui nu a fost că Freud greșea, ci că: teoriile psihologice trebuie interpretate cultural, nu impuse universal.

Aceasta a fost una dintre primele forme ale ceea ce astăzi numim psihologie cultural adaptată.

Prof. Durganand Sinha și conceptul de „indigenizare” a psihologiei

Un alt contributor important a fost Prof. Durganand Sinha (1922–1998), care a susținut ideea indigenizării psihologiei. Poziția sa era simplă, dar profundă:

Psihologia nu ar trebui doar importată. Ea trebuie și construită pornind din realitățile locale.

Cercetările sale au subliniat:

• importanța studierii populațiilor rurale

• influența culturii asupra motivației

• psihologia schimbării sociale

• riscurile aplicării modelelor occidentale de personalitate fără adaptare

Sinha a atras atenția asupra unei probleme metodologice care există și astăzi: multe teorii psihologice sunt construite pe eșantioane demografice limitate, dar sunt prezentate ca adevăruri universale.

Această problemă a fost confirmată ulterior de Henrich, Heine și Norenzayan (2010), care au arătat că o mare parte din cercetarea psihologică se bazează pe populații WEIRD:

• Western (occidentale)

• Educated (educate)

• Industrialized (industrializate)

• Rich (bogate)

• Democratic (democratice)

Concluzia lor a fost una surprinzătoare:

Aceste populații ar putea fi mai degrabă excepția psihologică decât regula globală.

Sunt emoțiile universale? Dezbaterea științifică continuă

Psihologul Paul Ekman a propus ideea că emoțiile de bază sunt universale și biologic determinate. Teoria sa a influențat profund modul în care emoțiile sunt studiate. Însă cercetările recente au nuanțat această perspectivă.

Psihologul Lisa Feldman Barrett a propus teoria conform căreia emoțiile sunt construite prin cultură, limbaj și experiență, nu doar programe biologice fixe. Conform cercetărilor sale, emoțiile depind de modul în care învățăm să interpretăm senzațiile interne.

Studiul realizat de Gendron și colaboratorii (2014) a demonstrat variații culturale în interpretarea expresiilor faciale, sugerând că percepția emoțiilor este influențată de învățarea socială.

Aceasta nu înseamnă că emoțiile nu au o bază biologică. Înseamnă că:

• Biologia oferă capacitatea emoțională. Cultura oferă sensul.

• Psihologia occidentală vorbește. Alte culturi exprimă prin corp.

O altă diferență importantă apare în modul în care suferința psihologică este exprimată. Psihologia occidentală a fost construită în jurul ideii că vindecarea are loc prin:

• verbalizare

• insight

• etichetare emoțională

• restructurare cognitivă

• psihoterapie prin dialog

Însă în multe culturi asiatice, suferința psihologică este exprimată mai frecvent prin simptome fizice, un proces numit somatizare.

Psihiatrul Arthur Kleinman a documentat acest fenomen în cercetările sale despre depresia în China. Pacienții raportau frecvent:

• oboseală cronică

• senzații de presiune

• tulburări de somn

• dureri fizice

Aceasta nu însemna că suferința emoțională lipsea. Însemna că era exprimată diferit cultural.

Cercetările lui Ryder (2008) au confirmat aceste diferențe între exprimarea somatică în Asia și exprimarea psihologică în Occident.

Realitatea psihologică este simplă:

Suferința este universală. Modul de exprimare este cultural.

În paralel, psihologia modernă redescoperă importanța corpului în înțelegerea proceselor psihologice. Cercetările din domeniul traumei arată că experiențele intense nu sunt stocate doar ca amintiri cognitive, ci și ca reacții fiziologice. Această perspectivă a dus la dezvoltarea unor abordări terapeutice care includ reglarea sistemului nervos, conștientizarea corporală și intervenții bazate pe relația dintre minte și corp. În multe privințe, psihologia contemporană ajunge la concluzii care erau deja integrate în sisteme tradiționale de vindecare, unde separarea strictă dintre psihic și corp nu a existat niciodată.

Aceste evoluții schimbă și modul în care ar trebui să înțelegem maturitatea profesională în psihologie. Diferența reală dintre cineva care studiază psihologia și cineva care o practică la un nivel avansat nu este cantitatea de informații teoretice acumulate, ci tipul de întrebări pe care începe să le pună. Psihologii cu experiență nu mai caută doar teoria corectă, ci încearcă să înțeleagă în ce context funcționează o teorie, pentru ce tip de persoană este potrivită și ce riscuri apar atunci când este aplicată fără adaptare. Aceasta reprezintă trecerea de la gândirea teoretică la gândirea contextuală.

Creșterea reală în psihologie nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci dezvoltarea capacității de a observa nuanțe, de a tolera complexitatea și de a evita simplificările excesive. Înseamnă să înțelegi că teoriile sunt instrumente, nu adevăruri absolute, și că valoarea lor reală depinde de modul în care sunt folosite. Cu alte cuvinte, dezvoltarea profesională în psihologie nu înseamnă doar să înveți teorii, ci să înveți când și cum trebuie puse sub semnul întrebării.

Direcția în care evoluează psihologia sugerează că viitorul va aparține profesioniștilor capabili să integreze rigoarea științifică cu înțelegerea contextului uman real. Cei care vor face diferența nu vor fi neapărat cei care cunosc cele mai multe modele teoretice, ci cei care pot înțelege cel mai bine omul concret din fața lor. Aceasta presupune dezvoltarea unei competențe esențiale: inteligența contextuală, adică abilitatea de a vedea nu doar comportamentul, ci și sistemul de factori care îl generează.

Dacă ar fi să rezumăm direcția actuală a psihologiei într-o singură idee, aceasta ar fi că psihologia nu este universală, ci contextuală. Acest lucru nu reprezintă o slăbiciune a domeniului, ci un semn al maturizării sale. Psihologia devine cu adevărat valoroasă nu atunci când încearcă să explice oamenii prin teorii generale, ci atunci când reușește să îi înțeleagă în complexitatea realității lor.

În final, psihologia nu este doar despre modele teoretice. Este despre oameni. Și tocmai de aceea, cea mai bună psihologie nu este cea standardizată, ci cea care știe să se adapteze.

Bibliografie:

Barrett, L. F. (2017). How Emotions Are Made: The Secret Life of the Brain.

Bose, G. (1929). Opposite Wishes in Psychoanalysis.

Ekman, P. (1992). An Argument for Basic Emotions.

Gendron, M. et al. (2014). Perceptions of emotion from facial expressions are not culturally universal.

Henrich, J., Heine, S., & Norenzayan, A. (2010). The Weirdest People in the World?

Kleinman, A. (1982). Neurasthenia and Depression.

Ryder, A. G. et al. (2008). Somatization vs Psychologization.

Sinha, D. (1997). Indigenizing Psychology.

van der Kolk, B. (2014). The Body Keeps the Score.