Fiecare părinte a simțit că i se rupe inima, că pulsul îi urcă brusc, că mintea i-o ia razna și teama lui instinctuală de pierdere a copilului îl lovesc toate, imediat ce realizează că copilul lui a... dispărut. Fie că ea întârzie să revină acasă de la școală ori dispare din vedere într-un raion al magazinului, sau el nu se întoarce acasă la timp de la o petrecere de weekend, această frică a părinților iese rapid la suprafață.
Majoritatea copiilor care nu se găsesc acolo unde părinții se așteaptă ca ei să fie, sunt ”dispăruți” pentru o foarte scurtă perioadă de timp și reapar singuri, fără dovada vreunui lucru rău întâmplat. Cu toate acestea, unii copii dispar împotriva voinței lor. Marea majoritate a acestor copii chiar dacă au suferit o experiență traumatizantă, nu vor fi marcați pe viață și sunt readuși acasă, în viață. Mulți dintre ei sunt luați de către părinții divorțați sau de alți membri ai familiei.
Statistic, un foarte mic grup este victimizat de mai mulți răpitori, care vor să facă rost de bani din răscumpărarea copilului, să molesteze sexual victima și/sau să ucidă copilul. Lista copiilor care sunt răpiți și uciși în fiecare an de către o persoană care nu este membru al familiei este relativ mică, în comparație cu numărul de copii dispăruți sau cu alte tipuri de omor asupra unui copil. Datorită rarității lor, complexității lor, emoției și naturii concentrării atenției publice, omuciderile intenționate sunt extrem de dificil de investigat. Din perspectivă preventivă, există multă publicitate despre "a nu vorbi cu străinii" și "a nu urca în mașini cu necunoscuți". Noi ar trebui să ii educăm pe copiii noștri, ca nici măcar să nu se apropie de o mașină, chiar dacă ocupantul mașinii este un străin sau nu.
Cetățenii trebuie să fie conștienți de persoanele necunoscute și având comportament neobișnuit din cartierele lor. Ei trebuie să aibă prezența de spirit de a observa și a reține semnalmente de persoane, vehicule și numere de înmatriculare. Multe răpiri de copii sunt săvârșite în prezența unor oameni care nu realizează că se comite o infracțiune. De exemplu, atunci când un cetățean observă un adult trăgând un copil care se zbate, în locuri publice, este ușor de interpretat evenimentul ca fiind preluarea controlului de către un tutore asupra unui copil indisciplinat. De fapt, în cele mai multe dintre cazuri, aceasta este exact ceea ce se întâmplă. Cu toate acestea, nimic nu împiedică un cetățean de a evalua circumstanțele de aproape, poate intervenind și, cu siguranță, observând semnalmentele, numărul de înmatriculare...tot ceea ce poate reține. Mai mult, o dispariție trebuie sesizată imediat! Anchetatorii de omucideri, nu din vina lor, uneori nu reușesc să înțeleagă că investigațiile crimelor comise asupra copiilor răpiți sunt diferite de celelalte omoruri pe care le investighează de obicei. În consecință, aceștia iau uneori decizii cu privire la cursul anchetei care nu sunt alegeri "cu procent ridicat". De exemplu, unii anchetatori cred că, în orice ucidere a unui copil, suspectul ”de serviciu” este un părinte și, prin urmare, dedică o cantitate considerabilă de efort pentru a dovedi că ucigașul era tatăl. Practica arată însă că părinții sunt cel mai puțin probabil suspecți într-o crimă comisă asupra unui copil răpit. Acest tip de presupunere falsă se face, în parte, din cauza lipsei de experiență cu aceste tipuri de cazuri și pentru că nu există un set de cercetări empirice cu privire la aceste tipuri de crime asupra copiilor, precum și investigații din care să se poată inspira anchetatorii.
Uciderea unui copil răpit de către un străin este un eveniment rar. Sunt estimate a fi aproximativ 100 de astfel de incidente în Statele Unite, în fiecare an, mai puțin de o jumătate de procent din toate crimele comise. Există aproximativ o crimă comisă asupra unui copil răpit pentru fiecare 10.000 de sesizări de copii dispăruți. Victimele acestor cazuri sunt de obicei copii "medii", ducând o viață normală și care trăiesc în familii normale. Marea majoritate dintre victime sunt fete, cu vârsta medie ușor peste 11 de ani. În cele mai multe cazuri, contactul inițial între victimă și criminal are loc la mai puțin de un sfert de milă de reședința victimei. Aceste cazuri sunt de obicei sesizate unei agenții de aplicare a legii ca "dispariție a unui copil". Adesea, inițial nu există nicio indicație privind comiterea unei infracțiuni, doar un raport prin care copilul este inventariat ca negăsit. Acesta este un moment dificil pentru investigator, neștiind dacă "copilul dispărut" a întârziat revenirea acasă sau a fost răpit. Orice sesizare la poliție privind dispariția unui copil trebuie luată în serios. Cât mai multe elemente posibile cu referire la împrejurările dispariției ar trebui să fie obținute cât mai repede posibil, și efectuată rapid o evaluare a naturii cazului. Factorii care să se ia în considerare în evaluarea cazului ar trebui să includă vârsta și sexul copilului, circumstanțele dispariției și istoricul copilului. Acționarea rapidă este dictată de două fapte: 1) există de obicei o întârziere de peste două ore până la formularea sesizării de dispariție a copilului, și 2) marea majoritate a copiilor răpiți care sunt apoi uciși, sunt omorâți în primele trei ore de la răpire. Datorită acestor caracteristici esențiale de timp, există necesitatea de a răspunde rapid, cu o scotocire a cartierului și cercetarea zonei.
Sursa foto - https://www.facebook.com/laura.makabresku
D.D.
