Semnele după care se recunoaște un suflet rațional și virtuos sunt: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii. Așa trebuie să fie!Dar noi mai simțim că sufletul e una cu trupul, așa cum este una a călărețului cu calul. Iar dumneavoastră s-ar putea să nu redați decât calul, nu și călărețul. Căci există un galop al calului cu călăreț cu tot dar, pe deasupra sa, este galopul călărețului către ținta lui nevăzută. Pe primul îl puteți reda și de aici mi se pare că a început și cinematografia, încercarea de a reda galopul calului dar pe cel de-al doilea, galopul călărețului, nu-l redați.
Tot ce-i adevărat pe lume, nu se vede. Mai degrabă puteți reda în imagini paradisul decât aspirația către paradis de vreme ce ați pus atât de bine în joc ochiul exterior trăgând în jos pleoapele ochiului interior. Cine vrea să fie om adevărat trebuie să încerce a deveni din viață, o umbră. Dumneavoastră nu aveți ce face cu umbrele.
Împreună cu toată lumea de astăzi lucrați asupra contextului, nu a textului. Nici nu ne dăm seama cât de mult întârzie lumea modernă asupra contextului. Vrem să creăm pentru toți condițiile potrivite spre a…, vrem să pregătim apariția a nu știm bine ce. Antrenăm perfect cai pentru galopuri spre ținte nedeslușite iar mijloacele și banul , mai ales banul, într-o bună parte a lumii și în atâtea inimi reprezintă contextul prin excelență. Până și strădania aceasta legitimă spre pace și echilibru în lume se înscrie grandios pe linia contextului. Dar, care ne e textul? Iar contextul se vede, în timp ce textul nu se vede. Când îl ai sau măcar atunci când îți faci iluzia că ai un text, contextul vine de la sine, crește singur din text sau îți este… ca și indiferent.
Mă găsiți în mansarda aceasta fericit sau sub o iluzorie fericire, oarecum nepăsător față de context care în definitiv poate fi și al altora, al prietenilor ce vor să rețină ceva pe un ecran interior.(…)
Când iubești, nu te întrebi ce este pe lume dar iubirea este pentru un text, nu pentru un context iar textele nu se văd. Sunt ale celor care au devenit din viață, umbre. Cred că nu încape ordine în lume, în suflete și chiar în cunoaștere decât atunci când ne găsim fiecare textul, devenind și văzând în jurul nostru bune umbre. De altfel, ce suntem, ce e în viață decât mijlocitori între umbrele care nu mai sunt și cele care nu sunt încă. (CONSTANTIN NOICA – interviu TVRM).
D.D.
