A ALEGE SAU A FI ALES

#faithanalysis


Ea, intelectuală rasată. El, un ratat. El, un isteric. Ea, o obsesională. El bancher. Ea, o târfă. Ea, frumoasă cu trăsături delicate și cu educație aleasă. El, interlop, plin de pușcărie. Câteva exemple, probabil nu dintre cele mai bune. Toți, întregul anturaj este uimit, oripilat, revoltat, jignit și nu primește niciun răspuns logic, nici plauzibil iar de Psihologie nimeni nu mai are chef.

Alegerile nu sunt întâmplătoare, se pare! În jocul Psihologiei pe bucata de cauciuc a înțelegerii comportamentului uman pare că nimic nu are sens. Dacă nu are sens, dacă nu se plasează în registrul inteligibilului, atunci: 1. Noi, nu suntem capabili să înțelegem sau, 2. Este atât de neinteligibil încât ne depășește normalitatea (prezumată!), sau 3. Dacă ne depășește capacitatea de a face inteligibil ceea ce încercăm să înțelegem, s-ar putea să ne aflăm în fața unei realități anodine, noi pentru experiența noastră și...atunci mai așteptăm. Până când...nu se știe... NE CONSIDERĂM STĂPÂNI ÎN PROPRIA CASĂ. Dar, dacă nu suntem?

Îndoiala nu este suportată prea mult de sistemul Conștient. Este chiar enervantă...nu este pentru Oricine.

Nu avem chef să privim mai adânc, cu răbdare, ceea ce a determinat pe cineva să ”cadă din lac în puț”. Zici că are blestem pe el!

Știm că a primit corecții iar protagonistul supus jusiției este deja plin de sfaturi familiale, prietenești sau profesionale. Și totuși, el/ea continuă să ”calce în străchini”. Expresia asta înseamnă ”a face zgomot”. Deranjezi! Deranjezi statistica, grila normalității, a citirii normalului. Deranjezi părinții, care se așteptau să....X,Y,Z, ca tu să le aduci... W,T,U. Primești conform normei sociale, niște atribute: prost/proastă, retardat/retardată, looser, lovit/lovită de soartă...etc. Dacă încerci să te justifici, strici discuția, strici petrecerea care începuse cu o discuție banală. Vei fi oricum stricătorul de bună-dispoziție: ”de ce ai ales-o p-aia/p-ăla...nu te-ai învățat minte?

”Învățarea de minte”, pe care puțini o înțeleg este probabil mai bine înțeleasă de Nichita: ”pentru ce să faci aceleași greșeli când, sunt atât de multe altele noi pe care le poți face?” Nichita este doar hâtru, nu fantast. Știa ce vorbește!

Și Psihanaliza avea această pretenție. Ne spune că noi, fiecare, nu alegem aiurea ceva/pe cineva și, mai mult, alegerile pe care le facem nu au treabă cu intelectualitatea și nici cu intelectualizarea emoțiilor. Ar avea treabă cu ceva din noi, destul de vechi și cu ecou actual: - Ce naște din pisică, șoareci mănâncă; - Așchia nu sare departe de trunchi; - Părinții au mâncat aguridă iar copiiilor li s-au străpezit dinții. Sau, mai literat, academic prin Iorga: ”vom fi iarăși ceea ce am fost și mai mult decât atâta”(1916).

Toate, vorbesc despre eterna dramă umană: a te adapta la tine și la Ceilalți, în același timp! Iar, alegerile pe care le facem...se pare că nu le facem. Nu facem noi alegeri ci, suntem aleși să îndreptăm degetul către ceva sau către ceva și vom spune: te vreau! Trebuie asta, nu cealaltă....Forța bagajului inconștient este colosală: - Din partea inconștientului colectiv, al Umanității; - Din partea inconștientului personal, ontogenetic adică, din direcția tuturor greșelilor pardonabile sau nu, pe care le-ai făcut și pe care le regreți sau nu (!); - Din partea neamului din care te tragi, plin de ”de toate” și pe care terapeutul te învață să le cunoști prin descoperire. Dacă vrei!

Aceste ALEGERI, uneori par destinologice sau chiar sunt, până te dezmeticești. Ele par ireversibile și determinante în alegerile noastre și nu oricând! Ele au apărut, ca o interacțiune între particulelele subatomice din CERN, interacțiunea a fost tare și produsă într-o clipită, adică într-un moment corespondent al existenței tale. Evident că, acest moment, l-ai uitat.

În ALEGERILE PE CARE ”LE FACEM” suntem pianiști însă cei care ne apasă degetele pe clapele ton-semiton sunt artiști nevăzuți și foarte insistenți. Uneori sunt violenți și ne pleznesc cu bățul peste degetele obligate ”să îmbrace un măr imaginar” pentru a lua un acord pe claviatură. Aflați în spatele nostru, ne îndreaptă mâna stângă și dreaptă pe registre de octave. Acești artiști necunoscuți sunt disciplinați și te forțează atât cât pemite claviatura pianului la care te-ai așezat să cânți. Alții te determină să mai ceri încă o octavă. Sau două?

Iubim femeia care hrănește și bărbatul care protejează și...persoanele care îi înlocuiesc. Altfel, iubim în Celălalt ceea ce suntem, ceea ce am fost, ceea ce am vrea să fim, persoana care a fost o parte din propria persoană. Dacă alegem și/sau iubim în gamă majoră/minoră, semitonurile permit trecerea la alte acorduri în mod armonic sau insesizabil. Dacă nu preferăm acestea, facem schimbări bruște, neintermediare de la Major la Minor. În alegeri mai putem proceda ca Bella Bartok: creăm iluzii muzicale. Ce trebuie sau ce ar trebui să știm? Ar trebui să cunoaștem CONDIȚIILE INIȚIALE care, prin acțiunea lor discretă, destul de incognoscibilă (sau, rămasă de-a pururi necunoscută), au condus la efectul Fluturelui: o singură bătaie din aripi a unui fluture în Beijing, a produs o tornadă în New York?!


D.D.



154 views0 comments

Recent Posts

See All