Te-ai întrebat vreodată de ce prietenii tăi își pot aminti cu o claritate perfectă momente din copilărie în timp ce tu te străduiești să-ți recapeți o amintire neclară?
În ultimul deceniu, oamenii de știință și psihologii au studiat modul în care ne ne aducem amintirile în prezent și au descoperit că memoria nu este de fapt liniară, ci fluidă. Deci, ce înseamnă asta pentru acei oameni care își pot aminti lucrurile timpurii ca și cum s-ar fi întâmplat ieri? Pe scurt, înseamnă că memoria prietenului tău s-ar putea să nu fie mai bună decât a ta, dar imaginația lui ar putea fi, deoarece de fiecare dată când ne „amintim” o imagine sau un eveniment îl refacem și îl reconsolidăm. În termeni profani – oamenii își pot aminti un lucru autentic sau ar putea rescrie istoria.
Adevăr sau minciuna?
Acest fenomen este cunoscut drept reamintirea unei „memorii false” și, deși acest lucru poate să nu fie semnificativ pentru majoritatea, pentru unii oameni acest lucru poate avea un efect dezastruos. Sindromul memoriei false (FMS) apare atunci când persoana care își amintește un lucru crede că este adevărat și astfel îi afectează identitatea și viața de zi cu zi.
Cercetările cu privire la Sindromul memoriei false (FMS) sunt încă văzute ca fiind controversate și, ca atare, nu este clasificată oficial ca o tulburare mintală. Cu toate acestea, acest lucru face ca perspectiva să nu fie mai puțin reală sau terifiantă pentru sutele de oameni care au experimentat-o. FMS este o condiție distructivă și, în unele cazuri, persoana care și-a amintit poate refuza să abordeze orice dovadă care contestă evenimentul de care își amintește. Cei suficient de nefericiți să sufere de FMS tind să devină obsedați de memorie și nu vor permite nicio corectare a acesteia, ocazional în detrimentul bunăstării lor mentale și al relațiilor personale.
Ritual satanic sau joacă pentru copii?
Între anii 1980 și 1990, un număr de pacienți care căutaseră consiliere pentru depresie sau dependențe au prezentat povești tot mai intense despre abuz sexual din copilărie sau torturi ritualice satanice. Adulții s-au prezentat și au susținut că, în copilărie, au fost abuzați și au reprimat amintirile până când au fost supuși unor terapii de recuperare a memoriei, cum ar fi hipnoza și imaginile ghidate. Un astfel de caz notabil a fost cel cunoscut drept "Oamenii împotriva lui George Thomas Franklin Senior", unde fiica lui Franklin, Eileen, s-a prezentat în 1989 la poliție și l-a acuzat că și-a violat și ucis prietenul din copilărie cu 20 de ani în urmă. Eileen a raportat că a recuperat memoria reprimată a atacului și a dat mărturie împotriva tatălui ei la procesul acestuia, oferind nenumărate detalii despre atacul și locul crimei. Franklin a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă de gradul I pe baza memoriei reprimate și a executat șase ani înainte de a fi mai târziu exonerat din cauza credibilității „memoriei” lui Eileen care a fost pusă la îndoială. În acel moment, existau multe acuzații de crime bazate pe amintiri recuperate ale experiențelor traumatice. Acest lucru a determinat-o pe Elizabeth Loftus, o cercetătoare în recuperarea memoriei, să investigheze dacă aceste amintiri erau sau nu autentice. Deoarece Loftus nu a putut încerca din punct de vedere etic să convingă oamenii că au fost abuzați în copilărie, ea a creat experimentul „pierdut în mall”. Acest experiment a investigat dacă o amintire falsă a pierderii într-un mall ar putea fi sau nu implantată în mintea cuiva având o discuție despre evenimentul fals. S-a descoperit că 25% dintre persoanele din studiu (cu un număr mic de 25 de participanți) au dezvoltat o amintire „falsă” a evenimentului. Cu toate acestea, unii cercetători consideră că lipsa de validitate ecologică a acestui studiu reduce semnificația descoperirilor lui Loftus.
Un ghid pas cu pas pentru manipularea memoriei
Cu toții putem avea amintirile manipulate de forțe exterioare, iar partea cea mai înfricoșătoare este cât de simplu este de fapt. Cei mai mulți dintre noi, probabil, manipulăm propriile amintiri sau amintirile prietenilor noștri de mai multe ori pe săptămână (fără intenție, desigur). Când o implicație despre un subiect este considerată adevăr, adică o presupoziție, atunci memoria poate fi ușor distorsionată. Un exemplu în acest sens ar fi un prieten care te întreabă ce nuanță de cravată roz purta profesorul tău de chimie în prelegerea de ieri. Acest lucru implantează în mintea ta „faptul” că, cravata profesorului era roz, chiar dacă cravata ar fi putut fi verde cu dungi portocalii. Prietenul tău tocmai ți-a implantat pe furiș amintirea falsă a unei cravate roz. Loftus a extins în continuare acest tip de întrebare principală într-un studiu în care participanților li s-au arătat videoclipuri cu accidente de circulație și apoi li s-a cerut să-și amintească informațiile pentru a răspunde la întrebări. Rezultatele studiului au demonstrat că viteza cu care mergeau mașinile înainte de a se accidenta varia în funcție de verbul folosit în întrebare. De exemplu, când a fost folosit „zdrobit”, viteza medie a fost estimată la 40,5 mph, în timp ce „lovirea” a dat un răspuns de 34,0 mph. Interesant este că, atunci când Loftus i-a întrebat pe participanții la studiu dacă își amintesc că au văzut sticlă spartă pe asfalt, cei cu starea „zdrobită” au fost mai predispuși să spună da, chiar dacă nu era prezentă niciun fel de sticlă spartă.
Despre soareci si oameni
Amintirile false nu sunt create doar de informațiile prezente atunci când ne amintim evenimentul, ci pot fi create și artificial la șoareci, prin manipularea activității creierului acestora. În 2014, doi oameni de știință din domeniul neuroștiințelor au implantat cu succes o memorie falsă la șoareci, identificând celulele creierului specifice necesare în crearea unei amintiri și apoi manipulând aceste celule pentru a crea o „nouă” memorie (falsă) folosind optogenetica.
Optogenetica este o tehnică care implică stimularea neuronilor modificați genetic de către o sursă de lumină care reproduce procesul natural de declanșare a neuronilor. Această realizare revoluționară prezintă o dilemă pentru viitorul neuroștiinței și rememorării. Pentru persoanele care suferă de Alzheimer sau PTSD, această formă de manipulare a memoriei ar putea fi folosită ca o formă de tratament pentru a activa celulele de memorie în mod artificial pentru a ajuta la reamintirea evenimentelor din trecut. Cu toate acestea, acest progres ridică, de asemenea, preocupări morale și etice cu privire la - dacă manipularea memoriei poate fi clasificată drept un lucru bun și ridică în continuare întrebarea dacă amintirile pozitive pot fi transformate în unele negative sau chiar „șterse”. Pe măsură ce această tehnologie avansează, este ușor să vedem cum, în timpul vieții noastre, memoria ne-ar putea fi schimbată la fel de ușor ca și culoarea părului. Pare alarmantă perspectiva „modulării memoriei”. Care este limita acestor schimbări? Cât de mult se poate șterge?
C.C.
