𝗖𝗟𝗔𝗦𝗜𝗙𝗜𝗖𝗔𝗥𝗘𝗔 „𝗜̂𝗡 𝗧𝗘𝗠𝗘” 𝗔 𝗔𝗖𝗧̧𝗜𝗨𝗡𝗜𝗟𝗢𝗥 𝗗𝗘 𝗟𝗔 𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗙𝗔𝗣𝗧𝗘𝗜

#criminalprofiling

𝗖𝗿𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗶𝗹𝗶𝗻𝗴-𝘂𝗹 sau analiza de investigații criminale este o tehnică prin care se deduc caracteristicile infractorilor pe baza informațiilor cu privire la acțiunile lor de la locul faptei, acest proces fiind denumit și inferență investigativă.

𝗘𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀𝗶𝗮 „𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒇𝒂𝒑𝒕𝒆𝒊” creează o serie de interpretări și controverse deoarece se ajunge la ideea că prin „locul faptei” se evidențiază doar locul unde a fost găsit cadavrul. Este foarte important din punct de vedere al investigării criminalistice să se clarifice dacă locul unde a fost găsit cadavrul este și locul suprimării vieții victimei pentru a se putea stabili eventualele disimulări ale omorului (Vasile, 2013). De aceea, a fost adoptat un punct de vedere atât de literatura de specialitate, cât și de practica judiciară cu privire la folosirea noțiunii „𝙡𝙤𝙘𝙪𝙡 𝙨𝙖̆𝙫𝙖̂𝙧𝙨̦𝙞𝙧𝙞𝙞 𝙞𝙣𝙛𝙧𝙖𝙘𝙩̦𝙞𝙪𝙣𝙞𝙞”, fiind prevăzută în Codul de Procedură Penală, articolul 41, alineatul 2 ca „𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒔-𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒖𝒓𝒂𝒕 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊𝒏𝒇𝒓𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆, 𝒊̂𝒏 𝒕𝒐𝒕𝒖𝒍 𝒔𝒂𝒖 𝒊̂𝒏 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆, 𝒐𝒓𝒊 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒔-𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒅𝒖𝒔 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆𝒊𝒂”.

O parte din cercetările privind criminal profiling-ul s-au axat pe modelele bazate pe 𝘁𝗶𝗽𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗽𝗲 „𝘁𝗲𝗺𝗲” 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁, spre exemplu, cercetările realizate de către Ressler, Burgess, Douglas, Hartman și D'Agostino (1986) din cadrul Biroului Federal de Investigații au sugerat că omorurile sexuale pot fi clasificate ca fiind 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗱𝗲𝘇𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲. Această teorie a cunoscut câteva modificări și evoluții, chiar însuși Douglas et al. (1992, p. 10) spunea: „𝑻𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒖𝒃𝒍𝒊𝒏𝒊𝒂𝒕 𝒇𝒂𝒑𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒂̆ 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒄𝒓𝒊𝒎𝒆𝒊 𝒗𝒂 𝒇𝒊 𝒓𝒂𝒓𝒆𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒊𝒛𝒂𝒕 𝒔𝒂𝒖 𝒅𝒆𝒛𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒊𝒛𝒂𝒕. 𝑬𝒔𝒕𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒆 𝒂𝒇𝒍𝒆 𝒖𝒏𝒅𝒆𝒗𝒂 𝒑𝒆 𝒖𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒖𝒎 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒖𝒂̆ 𝒆𝒙𝒕𝒓𝒆𝒎𝒆, 𝒔𝒄𝒆𝒏𝒂 𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕𝒂̆, 𝒊̂𝒏𝒈𝒓𝒊𝒋𝒊𝒕𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒄𝒆𝒂 𝒅𝒆𝒛𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕𝒂̆, 𝒏𝒆𝒄𝒍𝒂𝒓𝒂̆”.

Cercetătorii din cadrul Universității din Liverpool folosind constructe măsurabile psihometric sau tematici comportamentale, propun o nouă distincție și anume 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹 𝘃𝗲𝗿𝘀𝘂𝘀 𝗲𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀𝗶𝘃. Această teorie a comportamentului agresiv este dezbătută de către Feshbach (1964) care aduce în discuție pentru prima dată existența a două tipuri de agresiune de bază, și anume: agresiunea expresivă (ostilă) și agresiunea instrumentală.

Pentru a identifica un model al comportamentelor în cazul omorurilor, Salfati & Canter (1999) demonstrează aplicabilitatea dihotomiei expresiv/instrumental dezvoltând următoarele teme de comportament: 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒍–𝒐𝒑𝒐𝒓𝒕𝒖𝒏𝒊𝒔𝒕, 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒍–𝒄𝒐𝒈𝒏𝒊𝒕𝒊𝒗 𝒔̦𝒊 𝒆𝒙𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒗–𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍𝒔𝒊𝒗.

𝗖𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗶 𝘁𝗲𝗺𝗲 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗱𝗲𝗳𝗶𝗻𝗶𝘁𝗲 𝗮𝘀𝘁𝗳𝗲𝗹: 𝟭. 𝗦𝗰𝗲𝗻𝗮 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹-𝗰𝗼𝗴𝗻𝗶𝘃𝗮̆ se caracterizează prin acțiuni legate de 𝗽𝗹𝗮𝗻𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲, include infractorii care sunt preocupați de 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗻𝗱𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗹𝗼𝗿 și de 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗼𝘃𝗲𝘇𝗶𝗹𝗼𝗿 incriminatorii. Infractorii caracterizați de această temă, de obicei au fost în 𝗽𝗲𝗻𝗶𝘁𝗲𝗻𝗰𝗶𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝗮𝗿𝗺𝗮𝘁𝗮̆. Salfati (2000) a sugerat că victima este adesea tratată ca o piedică în calea motivului ulterior al infractorului, adică 𝗰𝗮̂𝘀̦𝘁𝗶𝗴𝘂𝗹 𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹.

𝟮. 𝗦𝗰𝗲𝗻𝗮 𝗰𝗿𝗶𝗺𝗲𝗶 𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹𝘀𝗶𝘃–𝗲𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀𝗶𝘃𝗮̆ este caracterizată de comportamente impulsive, cum ar fi provocarea 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗼𝗿 𝗿𝗮̆𝗻𝗶 diferite pe corpul victimei. Leziunile de la nivelul feței pot sugera 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰𝗲 sau indică faptul că autorul a dorit să atace reprezentarea mintală a victimei, identitatea acesteia, arma fiind 𝗹𝗮̆𝘀𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗼𝗯𝗶𝗰𝗲𝗶 𝗹𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗰𝗿𝗶𝗺𝗲𝗶. Autorul impulsiv–expresiv poate fi și cel care are diferite probleme cu ceilalți oameni și nu găsește 𝗮𝗰𝗰𝗲𝗽𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗮̆, având diferite dificultăți în a relaționa cu aceștia. Probabilitatea ca acești autori să fii comis 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗲 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶 precum: tulburarea ordinii și liniștii publice, traficul de droguri, acte de violență, infracțiuni sexuale, este mult mai mare. Omorul este de obicei declanșat de un 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗹𝗶𝗰𝘁 între infractor și un partener intim cum ar fi un iubit, un soț sau o soție. Infractorii caracterizați de această schemă 𝗻𝘂 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗮𝗿𝗰𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗻𝗱𝗮̆, să îndepărteze, să transporte sau să acopere corpul victimei. Salfati (2003) a sugerat că infractorul este 𝗳𝗼𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹𝘀𝗶𝘃, neavând o planificare anterioară, comportamentele fiind mai 𝗲𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀𝗶𝘃𝗲.

𝟯. 𝗦𝗰𝗲𝗻𝗮 𝗰𝗿𝗶𝗺𝗲𝗶 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹–𝗼𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲 este caracterizată de prezența 𝘃𝗶𝗰𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗼𝗿 𝘃𝘂𝗹𝗻𝗲𝗿𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲, precum: persoanele în vârstă sau femeile. Autorul acționează asupra acestor categorii de persoane, iar omorul este impus de faptul că victimele au fost percepute ca 𝗺𝗶𝗷𝗹𝗼𝗮𝗰𝗲 pentru a obține unele 𝗰𝗮̂𝘀̦𝘁𝗶𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗹𝗲. Autorii caracterizați de această temă au o probabilitate mai mare de a fi comis 𝗶̂𝗻 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁 𝗳𝘂𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶, de asemenea, ei pot fi 𝘀̦𝗼𝗺𝗲𝗿𝗶, 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗶𝘇𝗮𝘁̦𝗶 cu zona crimei și ar putea 𝗰𝘂𝗻𝗼𝗮𝘀̦𝘁𝗲 𝘃𝗶𝗰𝘁𝗶𝗺𝗮.

N.O.