top of page

Credibilitatea

The Cambridge Handbook of Forensic Psychology

Edited by Jennifer M. Brown and Elizabeth A. Campbell

Traducere: Dorin Dumitran



Credibilitatea poate fi definită în sens larg ca o apreciere privind calitatea și veridicitatea probelor. În context criminalistic, aprecierile privind credibilitatea sunt adesea de o importanță critică din cauza frecvenței relatărilor controversate. De exemplu, o femeie poate spune că a fost violată de un bărbat care, la rândul său, spune că minte, sau un comerciant poate acuza o persoană de jaf când, de fapt, a fost un caz de identitificare greșită. În ambele situații, o evaluare a credibilității trebuie să ia în considerare dacă o persoană înșală în mod deliberat sau persoana se înșeală într-adevăr cu privire la unele dintre probele pe care ea le furnizează. De exemplu, o victimă a unui viol poate încerca să ofere o relatare sinceră a violului, care este în general exactă, dar apoi să mintă spunând că a fost răpită de agresor.

În cazul în care există neconcordanțe cu privire la ceea ce s-a întâmplat, o atenție considerabilă trebuie acordată modalităților de a determina cât de multă credibilitate se poate justifica, mai ales și în special în detectarea înșelăciunii (a se vedea Vrij 2006). Unele tehnici care au fost propuse includ poligraful, analiza validității declarațiilor și analiza conținutului științific al comunicării. Aceste tehnici sunt abordate în altă parte, astfel încât nu vor fi abordate aici, cu excepția faptului că înșelăciunea este mai dificil de detectat decât ar fi de așteptat, iar oamenii tind să își supraestimeze abilitățile de a face acest lucru

Accentul va fi pus aici pe evaluarea credibilității relatărilor unui martor care implică judecăți cu privire la acuratețea memoriei acestuia.

Există o convingere comună că încrederea martorilor în acuratețea lor este fiabilă (de exemplu, Lindsay, Wells și Rumpel 1981). Cu toate acestea, în timp ce încrederea martorilor în ceea ce declară poate fi un indicator al acurateței (de exemplu, Kebbell, Wagstaff și Covey, 1996), în special atunci când martorii sunt întrebați despre elemente sau evenimente pentru care păstrează o memorie precisă, există multe situații în care încrederea nu este un bun indicator al preciziei. De exemplu, Luus și Wells (1994) au constatat că feedback-ul care confirmă sau infirmă identificările făcute de martori are un impact semnificativ asupra încrederii ulterioare a acelor martori în identificările lor inexacte. Prin urmare, este probabil să fie necesară o evaluare mai aprofundată a credibilității decât simpla întrebare a martorului cu privire la cât de sigur este de anumite detalii.

Este important de reținut că memoria nu este ca o cameră video. O cameră video captează toate evenimentele care sunt pe direcția spre care este îndreptată, le înregistrează și le poate reda, însă memoria umană nu poate face acest lucru. Mai mult, memoria este un proces activ, creativ, care poate fi inexact dintr-o varietate de motive. Pentru ca un material să fie reținut, acesta trece prin trei etape principale: este codificat în memorie, stocat acolo și, în final, recuperat. Probleme pot apărea la fiecare dintre aceste etape. Prin urmare, pentru a determina acuratețea declarațiilor martorilor, este necesară o evaluare completă a proceselor de codificare, stocare și recuperare, precum și a capacităților martorului în general.

Pentru a evalua acuratețea relatării unei persoane, expertul trebuie mai întâi să adune cât mai multe informații cu privire la modul în care martorul a ajuns să-și amintească evenimentul în cauză. Atunci când este posibil, expertul ar trebui să caute dovezi documentare pentru a construi o cronologie a evenimentelor și pentru a analiza aspectele care ar fi putut influența procesarea la nivelul memoriei. Acest demers ar putea începe cu încercarea de a determina cum a ajuns martorul să perceapă evenimentul și dacă a încercat să codifice în mod deliberat ceea ce a văzut. Datorită capacității noastre limitate de atenție, nu putem nici să fim atenți la toate, nici să preluăm toate informațiile din mediul nostru la un moment dat și, în consecință, este puțin probabil ca informațiile la care nu suntem atenți să fie reținute.

Deoarece oamenii nu codifică tot ceea ce observă, stocarea amintirilor conține adesea lacune. Pentru a da sens acestor lacune, oamenii le pot "completa" pentru a fi conforme cu atitudinile, convingerile și așteptările anterioare cu privire la un anumit eveniment sau persoană. Sursele externe pot fi, de asemenea, încorporate în memorie. De exemplu, dacă cuiva i se spune, în mod incorect, că o persoană pe care a cunoscut o avea mustață, această informație poate fi încorporată în memorie și poate ajunge să fie crezută. În mod similar, relatările altor persoane despre un eveniment pot fi incorporate în cele ale unui alt martor. Prin urmare, este important ca expertul să afle la ce alte surse de informații ar fi putut fi expus individul și acest lucru poate fi problematic, deoarece martorii adesea nu sunt conștienți de factorii care le-au influențat amintirile.

Recuperarea reușită din memorie depinde nu numai de codificarea și stocarea adecvată, ci și de alți factori. Strategiile de recuperare, cum ar fi modul în care un martor este intervievat, pot avea un impact profund. Cercetările indică faptul că interogatoriile sugestive, în special, pot avea un impact negativ asupra acurateței relatărilor martorilor (Loftus 1975). Prin urmare, expertul ar trebui să încerce să afle cum au fost obținute amintirile. În cele din urmă, caracteristicile martorului, de exemplu, dacă acesta are o deficiență intelectuală sau a fost în stare de ebrietate, sunt toate susceptibile de a interacționa cu factorii de codificare, stocare și recuperare și ele determină acuratețea memoriei.

 Faptul că pot exista probleme cu memoria înseamnă că este posibil ca persoanele să nu fie în măsură să ofere o descriere exactă a modului în care și-au amintit evenimentele, ceea ce necesită ca expertul să colecteze cât mai multe informații colaterale disponibile. De exemplu, psihologul ar putea solicita camere de supraveghere care să ofere o evealuare a nivelului de intoxicație al martorului în momentul comiterii unei infracțiuni, înregistrări ale interviului pentru a arăta cât de sugestiv (sau nu) a fost interviul, rapoarte media care ar fi putut influența memoria persoanei de-a lungul timpului, dovezi fizice, medico-legale sau medicale, relatările părții adverse, date privitoare la performanța școlară și alte relatări independente ale altor martori oculari.

Evaluarea este problematică din cauza numeroșilor factori diferiți, inclusiv factori necunoscuți potențiali, care pot avea o influență asupra credibilității unei relatări, cum ar fi dificultățile de a ne baza pe persoana respectivă cu privire la modul în care și-a amintit incidentul sau persoana.

Ca punct de plecare, unii dintre factorii critici care trebuie luați în considerare sunt prezentați în hotărârea Turnbull (R v. Turnbull and others 1977) și pot fi investigați cu ajutorul mnemotehnicii "ADVOKATE" care înseamnă:

  1. Amount of time. Cât timp a avut martorul să observe, să ia contact cu realitatea declarată?

  2. Distance. Care a fost distanța dintre martor și incident/persoana indicată?

  3. Visibility. Care era vizibilitatea la momentul respectiv?

  4. Obstructions. A existat vreun obstacol în calea percepției?

  5. Known or seen before. A cunoscut martorul sau văzuse vreodată persoana înainte? Dacă da, unde și când?

  6. Any reason to remember? A avut martorul vreun motiv special pentru a-și aminti de persoană/incident? A existat ceva anume care să facă persoana/incidentul memorabile?

  7. Time lapse. Cât timp a trecut de când martorul a văzut persoana/incidentul?

  8. Error or material discrepancy. Există erori sau discrepanțe materiale între prima și a doua relatare a martorului? Unde se situează acestea și de ce?


În plus, factori precum stresul și violența sunt susceptibili de a avea un impact profund asupra acurateței memoriei și trebuie avuți în vedere (a se vedea Christianson 1992). Factorii asociați cu martorul sunt, de asemenea, relevanți; de exemplu, cercetările au identificat o serie de caracteristici ale martorului care pot afecta acuratețea relatărilor martorilor oculari (a se vedea Kebbell și Wagstaff 1999). În general, copiii și, într-adevăr, adulții mai în vârstă, sunt mai slabi decât adulții din populația generală în ceea ce privește codificarea, stocarea și recuperarea, dar capacitatea lor de a-și aminti este influențată cel mai mult de modul în care sunt intervievați, așa cum se va arăta mai târziu. În mod similar, persoanele cu dizabilități intelectuale variază considerabil în capacitatea lor de a relata detalii și sunt sensibile la modul în care sunt intervievate. În plus, deși influența bolilor mintale asupra capacității de a depune mărturie este slab înțeleasă, aceasta pare să aibă un impact negativ. Alcoolul și drogurile pot avea, de asemenea, un impact negativ, la fel ca și traumatismele craniene.

Un aspect deosebit de important pentru aprecierea credibilității este modul în care sunt obținute relatările. Strategiile de intervievare, cum ar fi hipnoza, au o istorie bine documentată în obținerea de relatări distorsionate (pentru o analiză, a se vedea Kebbellși Wagstaff 1999). Strategii mai adecvate includ interviul cognitiv (Fisher și Geiselman,1992), care se bazează pe restaurarea mentală a contextului și interogarea deschisă. Martorii au tendința de a da cele mai exacte răspunsuri la întrebările deschise, dar pe măsură ce întrebările devin din ce în ce mai specifice și închise, ratele de acuratețe scad. În special, întrebările sugestive, precum "Era cămașa sa roșie?", pot scădea nivelul de acuratețe. În mod ideal, intervievatorii ar trebui să aibă o abordare progresivă, cu întrebări mai deschise la începutul interviului. În aceste cazuri, conținutul inițial al relatării "deschise" potențial ar fi mai precis decât detaliile ulterioare obținute într-un mod mai închis, iar acest lucru merită atenția noastră (Milne și Bull 1999).

Experții ar trebui să analizeze cu atenție punctele de mai sus înainte de a trage concluzii generale. Există o mare dificultate în generalizarea, de la dovezi empirice, la cazuri particulare, în parte din cauza lipsei de validitate inerentă a multor studii privind martorii oculari și, în parte, pentru că este dificil de prezis modul în care mai mulți factori care ar putea fi atât pozitivi, cât și negativi, pot interacționa la nivelul memoriei. Un exemplu servește la ilustrarea acestor puncte.  A fost solicitată o evaluare a credibilității cu privire la un bărbat care a fost martor la un omor. El avea toate motivele să se uite la persoanele implicate deoarece acestea se certau cu voce tare și era noaptea târziu. Persoanele, inclusiv trăgătorul, erau slab iluminate de luminile stradale. Martorul avea în jur de 60 de ani și avea probleme de vedere și băuse. El a dat mai mult de zece declarații care s-au schimbat treptat de-a lungul timpului și a devenit mai încrezător în relatările sale. A fost posibil să se determine cu precizie distanța la care martorul a văzut împușcăturile și nivelul de iluminare – ambele care erau destul de diferite de ceea ce a raportat martorul. În acest caz, unii factori au avut probabil o influență pozitivă asupra preciziei sale, cum ar fi faptul că martorul a fost atent la împușcături și a avut astfel o percepție vizuală rezonabilă. Cu toate acestea, alți factori puteau avea o influență mai puțin pozitivă, de exemplu, faptul că martorul era băut și că relatarea sa și încrederea sa s-au schimbat în timp. Acești diverși factori au fost luați în considerare pentru a oferi o evaluare a relatărilor sale, ceea ce însemna că erau mai mult sau mai puțin fiabile.

Evaluările formale ale credibilității, dacă sunt efectuate în mod corespunzător, pot contribui la încrederea care poate fi acordată depoziției unui martor. Cercetări recente arată de ce acest lucru ar putea fi important. Ask și Granhag (2007) au constatat că probele martorilor care erau în concordanță cu convingerile anchetatorilor cu privire la ceea ce s-a întâmplat au fost percepute de anchetatori ca fiind mai credibile decât probele martorilor care nu erau concordante cu aceste convingeri. Evaluarea credibilității poate reduce acest efect.

 

 

Concluzii

În concluzie, evaluarea credibilității este o sarcină complexă și adesea ambiguă axată pe acuratețea și înșelăciunea probabilă a unui individ. Aici, accentul a fost pus pe credibilitate în ceea ce privește capacitățile de memorare, care este probabil să ofere o indicație generală a exactității unei relatări și să prevină eventuala încredere excesivă sau insuficientă în declarația unui martor.





 

Comentários


bottom of page