Aldert Vrij - University of Portsmouth, Portsmouth, United Kingdom.
Textul nu este tradus integral.
Traducere - Dorin Dumitran
Evaluarea validității declarațiilor (SVA)
SVA are drept element-cheie analiza de conținut bazată pe criterii (CBCA) care constă într-o evaluare sistematică a interviurilor transcrise prin intermediul unui set de întrebări. CBCA cuprinde 19 criterii care sunt considerate a fi mai des prezente în relatările veridice decât în relatările înșelătoare. Mai multe criterii sunt mai susceptibile să apară în declarațiile veridice decât în declarațiile fabricate, deoarece este considerat a fi prea dificil din punct de vedere cognitiv pentru mincinoși să le fabrice. Exemple ale acestor criterii CBCA sunt: producția nestructurată (dacă informația nu este furnizată într-o secvență cronologică de timp); încadrări contextuale (referințe la timp și spațiu: "M-a abordat pentru prima dată în grădină, în timpul vacanței de vară"); descrieri ale interacțiunilor (afirmații care interconectează cel puțin doi actori între ei: "În momentul în care mama mea a intrat în cameră, el a încetat să mai zâmbească") și reproducerea discursului (vorbire în forma sa originală: "Și apoi a întrebat: "Asta e haina ta?"").
Alte criterii sunt mai susceptibile de a apărea în declarațiile veridice decât în declarațiile fabricate. Persoanele sincere nu vor fi la fel de preocupate să facă o impresie credibilă asupra intervievatorului, deoarece cei care spun adevărul cred adesea că onestitatea lor va străluci prin ea. Prin urmare, mincinoșii vor fi mai dornici să încerce să construiască un raport prin care să creadă că va face o impresie credibilă asupra celorlalți și, la fel, vor omite informațiile care, în opinia lor, le vor afecta imaginea lor de persoane sincere. Ca urmare, este mai probabil ca o declarație sinceră să conțină informații care nu corespund stereotipurilor oamenilor cu privire la sinceritate.
Exemple ale acestor criterii sunt corecțiile spontane (corecțiile făcute fără stimulare din partea intervievatorului: "El purta o jachetă neagră, nu… scuze! Era albastră") și ridicarea de îndoieli cu privire la propria mărturie (obiecții anticipate împotriva veridicității propriei mărturii: "Știu că totul sună foarte ciudat").
Deoarece un scor CBCA poate fi afectat de alți factori decât veridicitatea, experții în evaluare încearcă să determine măsura în care acești factori externi au influențat scorul CBCA prin intermediul listei de verificare a validității. Factorii incluși în Lista de verificare a validității sunt calitatea interviului și coerența cu alte declarații (sublinierile nu apar în text).
Monitorizarea realității (RM)
Principiul de bază al Monitorizării Realității (RM) este acela că amintirile din experiențele trăite diferă în calitate de amintirile evenimentelor imaginate ( Johnson & Raye, 1981). Amintirile unor experiențe reale sunt obținute prin procese perceptive și, prin urmare, este probabil să conțină informații perceptive (detalii de sunet, miros, gust, atingere sau detalii vizuale) și informații contextuale (detalii spațiale despre locul în care a avut loc evenimentul și detalii despre cum obiectele și persoanele au fost situate în raport cu locul în care a avut loc evenimentul). Aceste amintiri sunt, de obicei, clare și vii. Relatările evenimentelor imaginate sunt derivate dintr-o sursă internă și, prin urmare, sunt susceptibile să conțină operațiuni cognitive, cum ar fi gânduri și raționamente ("Trebuie să fi avut haina pe mine, deoarece era foarte frig în acea noapte"). De obicei, acestea sunt mai vagi și mai puțin concrete. RM nu este un instrument de detectare a minciunii, dar este uneori aplicat ca atare, deoarece declararea adevărului implică adesea descrierea unor evenimente trăite, în timp ce minciuna poate implica descrierea unor evenimente imaginate (Masip et al., 2005; Sporer, 2004).
Analiza științifică a conținutului (SCAN)
În cadrul procedurii de analiză a conținutului științific (SCAN), o persoană examinată este invitată să noteze în detaliu toate activitățile sale în timpul unei perioade critice de timp în așa fel încât un cititor neinformat să poată să determine ce s-a întâmplat de fapt. Declarația scrisă de mână este apoi analizată de un expert SCAN pe baza unei liste de criterii. Se consideră că unele criterii SCAN au o probabilitate mai mare de a apărea în declarații veridice decât în declarațiile înșelătoare (de exemplu, utilizarea pronumelor), în timp ce alte criterii sunt mai probabil să apară în declarații înșelătoare decât în declarații veridice (de exemplu, informații lipsă, Sapir, 1987/2000). Cu toate acestea, nu este oferită o justificare teoretică a motivelor pentru care persoanele care spun adevărul și mincinoșii ar diferi între ele.
SCAN este probabil cel mai frecvent utilizat instrument de detectare a minciunii dintre cele șapte instrumente discutate în acest capitol (Nahari, Vrij, & Fisher, 2012; Vrij, 2008a).
Evaluarea credibilității cognitive (CCA)
Evaluarea credibilității cognitive (Cognitive Credibility Assessment - CCA) cuprinde trei elemente: (1) creșterea încărcăturii cognitive, (2) încurajarea persoanelor intervievate să spună mai multe și (3) adresarea de întrebări neașteptate. Indicii verbali de înșelăciune care sunt cel mai frecvent examinați în această abordare sunt lipsa de detalii, neverosimilitatea și inconsistența (Vrij, Fisher, Blank, Leal și Mann, 2016).
Creșterea încărcăturii cognitive
În cadrul interviurilor, minciuna este, de obicei, mai solicitantă din punct de vedere mental decât spunerea adevărului (a se vedea cercetarea fMRI, Christ, Essen, Watson, Brubaker, & McDermott, 2009; Vrij & Ganis, 2014). Anchetatorii pot exploata diferențele dintre cei care spun adevărul și cei care mint făcând cadrul interviului mai dificil din punct de vedere cognitiv, de exemplu, cerându-le persoanelor intervievate să se angajeze într-o a doua sarcină concurentă, atunci când povestesc despre eveniment. Mincinoșii ale căror resurse mentale sunt mai epuizate, sunt mai puțin capabili să facă față solicitărilor suplimentare decât cei care spun adevărul (Debey, Verschuere, & Crombez, 2012), ceea ce le afectează povestirea (Vrij et al., 2008).
Punerea de întrebări neașteptate
Mincinoșii se pregătesc de obicei pentru interviurile așteptate luând în considerare răspunsurile la întrebările care se așteaptă să le fie adresate (Hartwig, Granhag, & Strömwall, 2007). Problema cu care se confruntă mincinoșii este că nu pot ști care întrebări care vor fi puse. Atunci când anchetatorii pun un amestec de întrebări anticipate și neanticipate, cei care spun adevărul răspund cu ușurință la aceste întrebări, cu răspunsuri similare, dar mincinoșii consideră că răspunsul la întrebările neanticipate este mai dificil decât răspunsul la întrebările anticipate (Lancaster, Vrij, Hope și Waller, 2012). Întrebările pot fi neașteptate din cauza conținutului lor, dar și din cauza formatului lor. De exemplu, solicitarea de a face o schiță a evenimentului în timp ce se discută despre eveniment poate fi considerată neașteptată.
Încurajarea persoanelor intervievate să spună mai multe în conversațiile obișnuite
Oamenii nu spun niciodată inițial tot ceea ce știu, dar de obicei, oferă un rezumat al activităților lor, subliniind câteva aspecte esențiale ("Am făcut niște cumpărături dimineața, iar seara am făcut un grătar") (Fisher, 2010; Vrij, Hope, & Fisher, 2014). Acest lucru este, în parte, rezultatul instrumentelor de detectare a minciunii verbale dintr-o perspectiva aplicată a regulilor de conversație (Fisher, 2010; Fisher, Milne, & Bull, 2011). Prin intermediul experienței, oamenii învață cât de multe detalii sunt anticipate în conversații.
Cei care spun adevărul își dau seama că în cadrul interviurilor trebuie să furnizeze mult mai multe informații decât în conversațiile obișnuite, dar tot nu furnizează toate informațiile pe care le cunosc (Fisher, 2010; Vrij et al., 2014). O modalitate eficientă de a schimba așteptările persoanelor care spun adevărul cu privire la cantitatea de informații pe care trebuie să le furnizeze în cadrul unui interviu este de a le expune unui model detaliat al unei declarații model (MS), care poate fi, de exemplu o relatare/poveste detaliată fără legătură cu subiectul interviului (Leal, Vrij, Warmelink, Vernham, & Fisher, 2015). Un MS schimbă așteptările persoanelor intervievate cu privire la cât de multe detalii sunt necesare și are ca rezultat oferirea mai multor informații, atât de la cei care spun adevărul, cât și de la cei care mint (Bogaard, Meijer, & Vrij, 2014; Ewens, Vrij, Leal, et al., 2016; Leal et al, 2015). Diferențele apar în ceea ce privește calitatea informațiilor pe care le furnizează. De exemplu, după o declarație model, poveștile celor care spun adevărul păreau mai plauzibile decât poveștile mincinoșilor (Leal et al., 2015), iar cei care spun adevărul au inclus mai multe complicații în poveștile lor decât mincinoșii (Vrij, Leal et al., 2017).
Utilizarea strategică a dovezilor
În timpul interviurilor, cei care spun adevărul sunt, în general, deschiși, în timp ce mincinoșii sunt înclinați să fie evitanți (de exemplu, în cadrul unei rememorări libere, evită să menționeze unde se aflau la un anumit moment) sau să folosească negarea (de exemplu, să nege că a fost la un anumit loc într-un anumit moment atunci când este întrebat direct; Granhag & Hartwig, 2008). Atunci când anchetatorii pun întrebări legate de probe fără a conștientiza persoana intervievată că deține aceste probe, au ca rezultat faptul că relatările celor sinceri sunt mai conforme cu dovezile disponibile decât cele ale mincinoșilor (Hartwig, Granhag și Luke, 2014). În plus, atunci când, în timpul unui interviu, mincinoșii încep să realizeze că intervievatorul ar putea deține unele probe incriminatorii împotriva lor, aceștia sunt înclinați să își schimbe declarația și să încerce să ofere o explicație nevinovată pentru aceste dovezi. Ca urmare, mincinoșii prezintă mai multe inconsecvențe în cadrul declarațiilor decât cei care spun adevărul (Hartwig et al., 2014).
Abordarea verificabilității
În principiu, mincinoșii preferă să ofere multe detalii, deoarece relatările detaliate au mai multe șanse de a fi crezute (Bell & Loftus, 1989; Nahari et al., 2012).
De asemenea, mincinoșii preferă să evite să menționeze prea multe detalii de teamă că anchetatorii vor verifica aceste detalii.
Detectarea informațiilor ascunse și a înșelăciunii
O strategie care încorporează ambele obiective este aceea de a oferi detalii care nu pot fi verificate. Mincinoșii folosesc această strategie și, de obicei, raportează mai puține detalii care pot fi verificate decât o fac cei care spun adevărul (Nahari, Vrij,& Fisher, 2014a). Acest efect devine mai puternic atunci când persoanelor intervievate li se cere să includă, atunci când este posibil, detalii în declarația lor pe care investigatorul le poate verifica, deoarece cei care spun adevărul, mai mult decât mincinoșii, adaugă detalii verificabile în declarațiile lor (Harvey, Vrij, Nahari și Ludwig, 2016; Nahari, Vrij, & Fisher, 2014b).
Assessment Criteria Indicative of Deception (ACID)
Procedura de interviu Assessment Criteria Indicative of Deception (ACID) începe cu o reamintire liberă inițială în care persoana intervievată este invitată să descrie, cât mai detaliat posibil, tot ceea ce s-a întâmplat într-o anumită perioadă de timp. Acest lucru este urmat de utilizarea de semne mnemotehnice care sunt tehnici de interviu care facilitează reactualizarea memoriei (Colwell, Hiscock-Anisman, & Fede, 2013; Colwell, Hiscock-Anisman, Memon, Taylor, & Prewett, 2007). Exemplele sunt rememorarea evenimentului din punctul de vedere al unei alte persoane prezente în timpul evenimentului (de exemplu, "Ce ar fi putut acea persoană să vadă?"), și reamintirea în ordine inversă, adică raportarea evenimentului de la sfârșit la începutul lui (de exemplu, "Relatează-ne ce ai făcut data trecută, de la început până la ce ați făcut ultima dată, urmat de ”Relatează-ne acum ceea ce ai făcut chiar înainte de asta?").
Aceste mnemotehnici sunt derivate din interviul cognitiv (Fisher & Geiselman, 1992), un protocol bine stabilit pentru a obține mai multe informații de la martorii cooperanți. Se consideră că cei care spun adevărul vor folosi aceste mnemotehnici mai mult decât mincinoșii și vor furniza mai multe detalii suplimentare. În plus, și spre deosebire de interviul cognitiv, în ACID se aplică o serie de întrebări cu alegere multiplă care suscită diferite mnemotehnici. Acestea ar trebui să fie întrebări pe care mincinoșii nu le-au anticipat și, prin urmare, nu fac parte din răspunsurile lor repetate.
Care sunt instrumentele cele mai potrivite care s-ar plia cel mai bine pe natura reală a interviurilor de investigații. Verdict final.
SCAN este scurt dar este, în opinia mea, impropriu pentru a fi utilizat drept instrument de detecție a minciunii. În mod ironic, este probabil instrumentul cel mai des folosit în viața reală. Din fericire, există alternative mult mai bune pentru practicieni.
SVA (Statement Validity Assessment) este una dintre ele dar este complicat de învățat iar din acest considerent Reality Monitoring (RM) este de preferat.
CCA (Evaluarea credibilității cognitive) a primit critici importante, existând riscul ca persoanele sincere să nu facă față încărcăturii cognitive, oferind astfel răspunsuri similare mincinoșilor. Drept urmare nu îl consider ca instrument valoros de sine stătător. Totuși, el ar putea fi utilizat în combinație cu alte instrumente, cum ar fi ACID (Assessment Criteria Indicative of Deception) unde se combină reactualizarea mnemonică prin inversarea sarcinii cognitive, cu alte strategii mnemonice.
[…]
REFERENCES
Amado, B. G., Arce, R., & Fariña, F. (2015). Undeutsch hypothesis and criteria based
content analysis: A meta-analytic review. The European Journal of Psychology Applied to
Legal Context, 7, 3e12. https://doi.org/10.1016/j.ejpal.2014.11.002.
Armistead, T. W. (2011). Detecting deception in written statements: The British Home
Office study of scientific content analysis (SCAN). Policing: An International Journal of
Police Strategies & Management, 34, 588e605.
Bell, B. E., & Loftus, E. F. (1989). Trivial persuasion in the courtroom: The power of (a few)
minor details. Journal of Personality and Social Psychology, 56, 669e679. https://doi.org/
10.1037//0022-3514.56.5.669.
Bogaard, G., Meijer, E. H., & Vrij, A. (2014). Using an example statement increases information
but does not increase accuracy of CBCA, RM, and SCAN. Journal of Investigative
Psychology and Offender Profiling, 11, 151e163. https://doi.org/10.1002/jip.1409.
Bogaard, G., Meijer, E. H., Vrij, A., Broers, N. J., & Merckelbach, H. (2014). SCAN is
largely driven by 12 criteria: Results from sexual abuse statements. Psychology, Crime, &
Law, 20, 430e449. https://doi.org/10.1080/1068316X.2013.793338.
Bogaard, G., Meijer, E. H., Vrij, A., & Merckelbach, H. (2016). Scientific Content Analysis
(SCAN) cannot distinguish between truthful and fabricated accounts of a negative
event. Frontiers in Psychology, Section Cognitive Science, 7, 243. https://doi.org/10.3389/
fpsyg.2016.00243.
Brandon, S. (2011). Impacts of psychological science on national security agencies post-9/
11. American Psychologist, 66, 495e506. https://doi.org/10.1037/a0024818.
Burgess, A. W. (1985). Rape and sexual assault: A research book. London: Garland.
Caso, L., Vrij, A., Mann, S., & DeLeo, G. (2006). Deceptive responses: The impact of verbal
and nonverbal countermeasures. Legal and Criminological Psychology, 11, 99e111.
Christ, S. E., Van Essen, D. C., Watson, J. M., Brubaker, L. E., & McDermott, K. B. (2009).
The contributions of prefrontal cortex and executive control to deception: Evidence
from activation likelihood estimate meta-analyses. Cerebral Cortex, 19, 1557e1566.
Colwell, L. H., & Colwell, K. (2011). Assessing feigned cognitive impairment in defendants
hospitalized for competency restoration: Further validation of the TOMI.
Journal of Forensic Psychology Practice, 11, 293e310. https://doi.org/10.1080/
15228932.2011.562804.
Colwell, K., Hiscock-Anisman, C. K., & Fede, J. (2013). Assessment criteria indicative of
deception: An example of the new paradigm of differential recall enhancement. In
B. S. Cooper, D. Griesel, & M. Ternes (Eds.), Applied issues in investigative interviewing,
eyewitness memory, and credibility assessment (pp. 259e292). New York: Springer. https://
Colwell, K., Hiscock-Anisman, C., Memon, A., Colwell, L., Taylor, L., & Woods, D.
(2009). Training in assessment criteria indicative of deception to improve credibility
judgements. Journal of Forensic Psychology Practice, 9, 199e207. https://doi.org/10.1080/
15228930902810078.
Colwell, K., Hiscock-Anisman, C. K., Memon, A., Taylor, L., & Prewett, J. (2007).
Assessment criteria indicative of deception (ACID): An integrated system of investigative
interviewing and detecting deception. Journal of Investigative Psychology and Offender
Profiling, 4, 167e180. https://doi.org/10.1002/jip.73.
Colwell, K., James-Kangal, N., Hiscock-Anisman, C., & Phelan, V. (2015). Should police use
ACID? Training and credibility assessment using transcripts versus recordings. Journal of
Forensic Psychology Practice, 15, 226e247. https://doi.org/10.1080/15228932.2015.1035187.
Dalton, A. L., & Daneman, M. (2006). Social suggestibility to central and peripheral
misinformation. Memory, 14, 486e501. https://doi.org/10.1080/09658210500495073.
Debey, E., Verschuere, B., & Crombez, G. (2012). Lying and executive control: An
experimental investigation using ego depletion and goal neglect. Acta Psychologica, 140,
DePaulo, B. M., & Friedman, H. S. (1998). Nonverbal communication. In D. T. Gilbert,
S. T. Fiske, & G. Lindzey (Eds.), The handbook of social psychology (pp. 3e40). Boston,
MA: McGraw-Hill.
DePaulo, B. M., Lindsay, J. L., Malone, B. E., Muhlenbruck, L., Charlton, K., &
Cooper, H. (2003). Cues to deception. Psychological Bulletin, 129, 74e118. https://
Doherty-Sneddon, G., & Phelps, F. G. (2005). Gaze aversion: A response to cognitive or
social difficulty? Memory & Cognition, 33, 727e733.
Driscoll, L. N. (1994). A validity assessment of written statements from suspects in criminal
investigations using the SCAN technique. Police Studies, 17, 77e88.
Ewens, S., Vrij, A., Leal, S., Mann, S., Jo, E., Shaboltas, A.,…Houston, K. (2016). Using
the model statement to elicit information and cues to deceit from native speakers, nonnative
speakers and those talking through an interpreter. Applied Cognitive Psychology, 30,
854e862. https://doi.org/10.1002/acp.3270.
Ewens, S., Vrij, A., Mann, S., & Leal, S. (2016). Using the reverse order technique with
non-native speakers or through an interpreter. Applied Cognitive Psychology, 30,
242e249. https://doi.org/10.1002/acp.3196.
Festinger, L. (1954). A theory of social comparison processes. Human Relations, 7, 117e140.
Fisher, R., Milne, R., & Bull, R. (2011). Interviewing cooperative witnesses. Current Directions
in Psychological Science, 20, 16e19. https://doi.org/10.1177/0963721410396826.
Fisher, R. P. (2010). Interviewing cooperative witnesses. Legal and Criminological Psychology,
15, 25e38. https://doi.org/10.1348/135532509X441891.
Fisher, R. P., & Geiselman, R. E. (1992). Memory enhancing techniques for investigative interviewing:
The cognitive interview. Springfield, IL: Charles C. Thomas.
Granhag, P. A., & Hartwig, M. (2008). A new theoretical perspective on deception
detection: On the psychology of instrumental mind-reading. Psychology, Crime & Law,
14, 189e200. https://doi.org/10.1080/10683160701645181.
Granhag, P. A., & Hartwig, M. (2015). The strategic use of evidence (SUE) technique: A
conceptual overview. In P. A. Granhag, A. Vrij, & B. Verschuere (Eds.), Deception
detection: Current challenges and new approaches (pp. 231e251). Chichester, England:
Wiley.
Gumpert, C. H., & Lindblad, F. (1999). Expert testimony on child sexual abuse: A qualitative
study of the Swedish approach to statement analysis. Expert Evidence, 7, 279e314.
Hartwig, M., Granhag, P. A., & Luke, T. (2014). Strategic use of evidence during investigative
interviews: The state of the science. In D. C. Raskin, C. R. Honts, &
J. C. Kircher (Eds.), Credibility assessment: Scientific research and applications (pp. 1e36).
Academic Press.
Hartwig, M., Granhag, P. A., & Strömwall, L. (2007). Guilty and innocent suspects’ strategies
during police interrogations. Psychology, Crime, & Law, 13, 213e227. https://
Hartwig, M., Granhag, P. A., Strömwall, L., & Kronkvist, O. (2006). Strategic use of evidence
during police interrogations: When training to detect deception works. Law and
Human Behavior, 30, 603e619. https://doi.org/10.1007/s10979-006-9053-9.
Harvey, A., Vrij, A., Nahari, G., & Ludwig, K. (2016). Applying the verifiability approach
to insurance claims settings: Exploring the effect of the information protocol. Legal and
Criminological Psychology. https://doi.org/10.1111/lcrp.12092.
Hauch, V., Blandón-Gitlin, I., Masip, J., & Sporer, S. L. (2015). Are computers effective lie
detectors? A meta-analysis of linguistic cues to deception. Personality and Social Psychology
Review, 19, 307e342. https://doi.org/10.1177/1088868314556539.
Johnson, M. K., & Raye, C. L. (1981). Reality monitoring. Psychological Review, 88, 67e85.
Kassin, S. M., Goldstein, C. J., & Savitsky, K. (2003). Behavioral confirmation in the
interrogation room: On the dangers of presuming guilt. Law and Human Behavior, 27,
Köhnken, G. (1996). Social psychology and the law. In G. R. Semin, & K. Fiedler (Eds.),
Applied social psychology (pp. 257e282). London, Great Britain: Sage Publications.
Köhnken, G. (2004). Statement validity analysis and the ‘detection of the truth’. In
P. A. Granhag, & L. A. Strömwall (Eds.), Deception detection in forensic contexts (pp.
41e63). Cambridge, England: Cambridge University Press.
Lamers-Winkelman, F. (1999). Statement validity analysis: Its application to a sample of
Dutch children who may have been sexually abused. Journal of Aggression, Maltreatment &
Trauma, 2, 59e81.
Lamers-Winkelman, F., & Buffing, F. (1996). Children’s testimony in The Netherlands: A
study of statement validity analysis. In B. L. Bottoms, & G. S. Goodman (Eds.), International
perspectives on child abuse and children’s testimony (pp. 45e62). Thousand Oaks,
CA: Sage Publications.
Lancaster, G. L. J., Vrij, A., Hope, L., & Waller, B. (2012). Sorting the liars from the truth
tellers: The benefits of asking unanticipated questions. Applied Cognitive Psychology, 27,
107e114. https://doi.org/10.1002/acp.2879.
Landry, K., & Brigham, J. C. (1992). The effect of training in criteria-based content
analysis on the ability to detect deception in adults. Law and Human Behavior, 16,
663e675.
Leal, S., Vrij, A., Warmelink, L., Vernham, Z., & Fisher, R. (2015). You cannot hide your
telephone lies: Providing a model statement as an aid to detect deception in insurance
telephone calls. Legal and Criminological Psychology, 20, 129e146. https://doi.org/
10.1111/lcrp.12017.
Leins, D., Fisher, R., & Vrij, A. (2012). Drawing on liars’ lack of cognitive flexibility:
Detecting deception through varying report modes. Applied Cognitive Psychology, 26,
601e607. https://doi.org/10.1002/acp.2837.
Levine, T. R. (2014). Active deception detection. Policy Insights from Behavioral and Brain
Sciences, 1, 122e128. https://doi.org/10.1177/2372732214548863.
Levine, T. R., & McCornack, S. A. (1992). Linking love and lies: A formal test of the
McCornack and Parks model of deception detection. Journal of Social and Personal Relationships,
9, 143e154. https://doi.org/10.1177/0265407592091008.
Levine, T. R., & McCornack, S. A. (2014). Theorizing about deception. Journal of Language
and Social Psychology, 33, 431e440. https://doi.org/10.1177/0261927X14536397.
Littmann, E., & Szewczyk, H. (1983). Zu einigen Kriterien und Ergebnissen forensischpsychologischer
Glaubwürdigkeitsbegutachtung von sexuell misbrauchten Kindern
und Jugendlichen (On some criteria and results of the forensic-psychological credibility
assessment of sexually abused children and youths/adolescents). Forensia, 4, 55e72.
Loftus, E. F. (2011). Intelligence gathering post-9/11. American Psychologist, 66, 532e541.
Luke, T. J., Hartwig, M., Joseph, E., Brimbal, L., Chan, G., Dawson, E.,…Granhag, P. A.
(2016). Training in the strategic use of evidence technique: Improving deception
detection accuracy of American law enforcement officers. Journal of Police and Criminal
Psychology, 31, 270e278. https://doi.org/10.1007/s11896-015-9187-0.
Masip, J., Sporer, S., Garrido, E., & Herrero, C. (2005). The detection of deception with the
reality monitoring approach: A review of the empirical evidence. Psychology, Crime, &
Law, 11, 99e122. https://doi.org/10.1080/10683160410001726356.
Meissner, C. A., Redlich, A. D., Michael, S. W., Evans, J. R., Camiletti, C. R., Bhatt, S., &
Brandon, S. (2014). Accusatorial and information-gathering interrogation methods and
their effects on true and false confessions: A meta-analytic review. Journal of Experimental
Criminology, 10, 459e486. https://doi.org/10.1007/s11292-014-9207-6.
Montalvo, L., Hallinan, C., Hiscock-Anisman, C., Morissey, D., Bonilla, Y., & Colwell, K.
(2013). Using ACID to improve credibility assessments with written and audio statements.
American Journal of Forensic Psychology, 31.
Nahari, G., & Vrij, A. (2015). Systematic errors (biases) in applying verbal lie detection tools:
Richness in detail as a test case. Crime Psychology Review, 1, 98e107. https://doi.org/
10.1080/23744006.2016.1158509.
Nahari, G., Vrij, A., & Fisher, R. P. (2012). Does the truth come out in the writing? SCAN
as a lie detection tool. Law & Human Behavior, 36, 68e76. https://doi.org/10.1007/
s10979-011-9264-6.
Nahari, G., Vrij, A., & Fisher, R. P. (2014a). Exploiting liars’ verbal strategies by examining
unverifiable details. Legal and Criminological Psychology, 19, 227e239. https://doi.org/
10.1111/j.2044-8333.2012.02069.x.
Nahari, G., Vrij, A., & Fisher, R. P. (2014b). The verifiability approach: Countermeasures
facilitate its ability to discriminate between truths and lies, countermeasures facilitate its
ability to discriminate between truths and lies. Applied Cognitive Psychology, 28,
122e128. https://doi.org/10.1002/acp.2974.
Oberlader, V. A., Naefgen, C., Koppehele-Gossel, J., Quinten, L., Banse, R., &
Schmidt, A. F. (2016). Validity of content-based techniques to distinguish true and
fabricated statements: A meta-analysis. Law and Human Behavior, 1e63. https://doi.org/
10.1037/lhb0000193.
Raskin, D. C., & Esplin, P. W. (1991). Statement validity assessment: Interview procedures
and content analysis of children’s statements of sexual abuse. Behavioral Assessment, 13,
265e291.
Raskin, D. C., & Honts, C. R. (2002). The comparison question test. In M. Kleiner (Ed.),
Handbook of polygraph testing (pp. 1e47). San Diego, CA: Academic Press.
Roos af Hjelmsäter, E., Öhman, L., Granhag, P. A., & Vrij, A. (2014). Mapping deception
in adolescents: Eliciting cues to deceit through an unanticipated spatial drawing task.
Legal and Criminological Psychology, 19, 179e188. https://doi.org/10.1111/j.2044-
8333.2012.02068.x.
Sapir, A. (1987/2000). The LSI course on scientific content analysis (SCAN). Phoenix, ZA:
Laboratory for Scientific Interrogation.
Shaw, D., Vrij, A., Leal, S., Mann, S., Hillman, J., Granhag, P. A., & Fisher, R. P. (2014).
‘We’ll take it from here’: The effect of changing interviewers in information gathering
interviews. Applied Cognitive Psychology, 28, 908e916. https://doi.org/10.1002/
acp.3072.
Smith, N. (2001). Reading between the lines: An evaluation of the scientific content analysis technique
(SCAN). Police research series paper 135. London: UK Home Office, Research,
Development and Statistics Directorate.
Sporer, S. L. (2004). Reality monitoring and detection of deception. In P. A. Granhag, &
L. A. Strömwall (Eds.), Deception detection in forensic contexts (pp. 64e102). Cambridge,
England: Cambridge University Press.
Sporer, S. L. (2016). Deception and cognitive load: Expanding our horizon with a working
memory model. Frontiers in Psychology: Hypothesis and Theory, 7, 420. https://doi.org/
10.3389/fpsyg.2016.00420.
Steller, M., & Boychuk, T. (1992). Children as witnesses in sexual abuse cases: Investigative
interview and assessment techniques. In H. Dent, & R. Flin (Eds.), Children as witnesses
(pp. 47e73). New York: John Wiley & Sons.
Trovillo, P. V. (1939). A history of lie detection, I. Journal of Criminal Law and Criminology,
29, 848e881.
Vanderhallen, M., Jaspaert, E., & Vervaeke, G. (2015). Scan as an investigative tool. Police
Practice and Research, 1e15. https://doi.org/10.1080/15614263.2015.1008479.
Verschuere, B., Ben-Shakhar, G., & Meijer, E. (2011). Memory detection: Theory and application
of the concealed information test. Cambridge, England: Cambridge University Press.
Vrij, A. (2005). Criteria-based content analysis: A qualitative review of the first 37 studies.
Psychology, Public Policy, and Law, 11, 3e41. https://doi.org/10.1037/1076-
8971.11.1.3.
Vrij, A. (2008a). Detecting lies and deceit: Pitfalls and opportunities, second edition. Chichester:
John Wiley and Sons.
Vrij, A. (2008b). Nonverbal dominance versus verbal accuracy in lie detection: A plea to
change police practice. Criminal Justice and Behavior, 35, 1323e1336. https://doi.org/
10.1177/0093854808321530.
Vrij, A. (2014). Interviewing to detect deception. European Psychologist, 19, 184e195.
Vrij, A. (2015a). A cognitive approach to lie detection. In P. A. Granhag, A. Vrij, &
B. Verschuere (Eds.), Deception detection: Current challenges and new approaches (pp.
205e229). Chichester, England: Wiley.
Vrij, A. (2015b). Verbal lie detection tools: Statement validity analysis, reality monitoring
and scientific content analysis. In P. A. Granhag, A. Vrij, & B. Verschuere (Eds.),
Detection deception: Current challenges and cognitive approaches (pp. 3e36). Chichester,
England: Wiley.
Vrij, A. (2016). Baselining as a lie detection method. Applied Cognitive Psychology, 30,
1112e1119. https://doi.org/10.1002/acp.3288.
Vrij, A., Akehurst, L., Soukara, S., & Bull, R. (2002). Will the truth come out? The effect of
deception, age, status, coaching, and social skills on CBCA scores. Law and Human
Behaviour, 26, 261e283. https://doi.org/10.1023/A:1015313120905.
Vrij, A., Akehurst, L., Soukara, S., & Bull, R. (2004). Let me inform you how to tell a
convincing story: CBCA and reality monitoring scores as a function of age, coaching
and deception. Canadian Journal of Behavioural Science, 36, 113e126. https://doi.org/
10.1037/h0087222.
Vrij, A., Evans, H., Akehurst, L., & Mann, S. (2004). Rapid judgements in assessing verbal
and nonverbal cues: Their potential for deception researchers and lie detection. Applied
Cognitive Psychology, 18, 283e296. https://doi.org/10.1002/acp.964.
Vrij, A., & Fisher, R. P. (2016). Which lie detection tools are ready for use in the criminal
justice system? Journal of Applied Research in Memory and Cognition, 5, 302e307. https://
Vrij, A., Fisher, R., & Blank, H. (2017). A cognitive approach to lie detection: A metaanalysis.
Legal and Criminological Psychology, 22, 1e21. https://doi.org/10.1111/
lcrp.12088.
Vrij, A., Fisher, R., Blank, H., Leal, S., & Mann, S. (2016). A cognitive approach to elicit
nonverbal and verbal cues of deceit. In J. W. van Prooijen, & P. A. M. van Lange (Eds.),
Cheating, corruption, and concealment: The roots of dishonest behavior (pp. 284e310).
Cambridge, England: Cambridge University Press.
Vrij, A., & Ganis, G. (2014). Theories in deception and lie detection. In D. C. Raskin,
C. R. Honts, & J. C. Kircher (Eds.), Credibility assessment: Scientific research and applications
(pp. 301e374). Oxford, UK: Academic Press.
Vrij, A., & Granhag, P. A. (2012a). Eliciting cues to deception and truth: What matters are
the questions asked. Journal of Applied Research in Memory and Cognition, 1, 110e117.
Vrij, A., & Granhag, P. A. (2012b). The sound of critics: New tunes, old tunes and resistance
to play. Journal of Applied Research in Memory and Cognition, 1, 139e143. https://doi.org/
10.1016/j.jarmac.2012.05.001.
Vrij, A., Hope, L., & Fisher, R. P. (2014). Eliciting reliable information in investigative
interviews. Policy Insights from Behavioral and Brain Sciences, 1, 129e136. https://doi.org/
10.1177/2372732214548592.
Vrij, A., Kneller, W., & Mann, S. (2000). The effect of informing liars about criteria-based
content analysis on their ability to deceive CBCA-raters. Legal and Criminological Psychology,
5, 57e70. https://doi.org/10.1348/135532500167976.
Vrij, A., Leal, S., Granhag, P. A., Mann, S., Fisher, R. P., Hillman, J., & Sperry, K. (2009).
Outsmarting the liars: The benefit of asking unanticipated questions. Law and Human
Behavior, 33, 159e166. https://doi.org/10.1007/s10979-008-9143-y.
Vrij, A., Leal, S., Mann, S., Dalton, G., Jo, E., Shaboltas, A.,…Houston, K. (2017). Using
the model statement to elicit information and cues to deceit in interpreter-based interviews.
Acta Psychologica, 177, 44e53. https://doi.org/10.1016/j.actpsy.2017.04.011.
Vrij, A., Leal, S., Mann, S., & Fisher, R. (2012). Imposing cognitive load to elicit cues to
deceit: Inducing the reverse order technique naturally. Psychology, Crime, & Law, 18,
Vrij, A., Leal, S., Mann, S., Vernham, Z., & Brankaert, F. (2015). Translating theory into
practice: Evaluating a cognitive lie detection training workshop. Journal of Applied
Research in Memory and Cognition, 4, 110e120. https://doi.org/10.1016/
j.jarmac.2015.02.002.
Vrij, A., Mann, S., Fisher, R., Leal, S., Milne, B., & Bull, R. (2008). Increasing cognitive
load to facilitate lie detection: The benefit of recalling an event in reverse order. Law and
Human Behavior, 32, 253e265. https://doi.org/10.1007/s10979-007-9103-y.
Vrij, A., Mann, S., Leal, S., & Fisher, R. (2010). “Look Into My Eyes”: Can an instruction
to maintain eye contact facilitate lie detection? Psychology, Crime, & Law, 16, 327e348.
Vrij, A., Meissner, C. A., Fisher, R. P., Kassin, S. M., Morgan, A., III, & Kleinman, S.
(2017). Psychological perspectives on interrogation. Perspectives on Psychological Science.
Vrij, A., & Nahari, G. (2016). Verbal lie detection. In P. A. Granhag, R. Bull, A. Shaboltas,
& E. Dozortseva (Eds.), Psychology and law in Europe: When West meet East. Taylor &
Francis Group.
Vrij, A., & Nahari, G. (2017). The verifiability approach.
Wells, G. L., & Loftus, E. F. (1991). Commentary: Is this child fabricating? Reactions to a
new assessment technique. In J. Doris (Ed.), The suggestibility of children’s recollections (pp.
168e171). Washington DC: American Psychological Association.
