Dumitru (Dimitrie) Ceacanica s-a născut la 27 octombrie 1918, la Cernavodă, judeţul Constanţa. Părinţii – greci de origine, Constantin şi Eufrosina – au fost proprietarii celui mai mare şi mai frumos magazin din oraş, unde vindeau arme, biciclete şi articole tehnice, şi erau foarte respectaţi în oraş. Însă, la o vârstă fragedă, Dumitru Ceacanica rămâne fără tată.
Despre Ceacanica se spune că a fost autodidact. Ştia medicină legală şi psihologie criminalistică, deşi în dosarul său de la Securitate scrie că avea doar patru clase gimnaziale (ulterior a făcut şi liceul). Ca să dobândească însă cetăţenia română, a luptat în al Doilea Război Mondial, de unde s-a întors slăbit şi bolnav. A fost concentrat între 1939 și 1942, pe frontul de răsărit, în Basarabia și la Odessa, fiind decorat cu medalia „Bărbăție și Credință“, clasa a II-a.
După război, s-a angajat ca „informator diurnist în Prefectura Poliţiei Capitalei“, unde a fost numit comisar-ajutor. În 1948 devine comisar şi apoi criminalist, după înfiinţarea Miliţiei, în 1949.
Viața lui se schimba, însă, după cum se schimbau și vremurile. Originea sa burgheză era considerată de Securitate drept „nesănătoasă“. Potrivit însemnărilor din dosar, el a încercat să ascundă această origine, menţionând că părinţii săi au făcut parte, de fapt, din „mica burghezie“. Una din acuzaţiile care-i erau aduse este că, în tinerețe, ar fi fost legionar sau simpatizant al Mişcării Legionare. Însă chiar din declaraţiile din dosar reiese că nu a avut de-a face cu această mişcare.
Era admirat pentru calităţile sale profesionale, dar trecea şi drept un şef greu de suportat din cauza temperamentului coleric, uneori. Dosarul a consemnat tot: declarații ale colegilor care spuneau că Ceacanica era necruţător cu leneşii sau mincinoşii şi nu-şi pierdea timpul să explice celor cu care lucra de ce trebuie să facă un anumit lucru. Infractorii îl știau de frică. De altfel, în jargonul puşcăriaşilor exista expresia „Să moară Ceacanica!“
De asemenea, în dosarul de la Securitate, Dumitru Ceacanica era acuzat că ar fi folosit „bătaia şi tortura“. Pe unii îi forța să recunoască fapte strângându-le degetele în ușă, o metodă folosită frecvent în epocă. Pe de altă parte, era protector cu comercianții greci – se mai spune în dosar, unde era caracterizat și ca fiind „un element priceput şi cu multă putere de muncă, însă care nu depune întotdeauna întreaga sa capacitate şi forţă de muncă. Este îngâmfat, înfumurat şi nervos“ (referat din 9.08.1949).
La un moment dat a fost arestat şi cercetat vreo șase luni sub acuzaţia de corupţie, dar a ieşit „curat“ din această încercare pe care foştii săi colegi o consideră „o înscenare“.
Ion Șantea a lucrat la cercetări penale trei ani, apoi la judiciar – 25 de ani, ca șef al serviciului de omoruri, în locul colonelului Ceacanica, al cărui subaltern a fost mulți ani. „I-am făcut eu o creionare într-o carte în care am prezentat cazul cu Rîmaru și alții. Citesc de aici, pentru că aș vrea să fiu bine înțeles. Noul șef, Dumitru Ceacanica, era, din punctul meu de vedere, un om deosebit, o minte iscoditoare, cu o intuiție rarisimă, un bun cunoscător al slăbiciunilor oamenilor, fin analist și orator cu o forță de convingere și o incisivitate remarcabilă. Era iute la supărare și atunci arunca vorbe nepotrivite și exagerate, dar nu direct jignitoare. Avea o fire impulsivă pe care cei mai mulți o consideră caracteristica lui esențială. Fapt cu totul și cu totul neadevărat.
Ce mă impresiona cel mai mult la el? Flerul lui de polițist de excepție care devenise o legendă printre colegi. Cu asta te naști sau nu. Nu renunța niciodată. Era foarte, foarte, foarte perseverent.“
„Mi-l amintesc îmbrăcat într-un impecabil constum de culoare gri, poate dungat, cu nelipsita batistă pusă la buzunarul hainei. Croiala costumului era la două rânduri de nasturi, așa cum purtau comisarii timpului pe care eu îi cunoșteam doar din filme. Aveam vreo 25 de ani, iar Ceacanica bătea spre 60. Pălărie, pantofi impecabili, din piele. Un personaj pe care – dacă n-ar fi fost profilul lui mediteranean, cu nas acvilin – eu l-aș asemui cu Jean Gabin. Nu era foarte înalt, dar masiv și foarte agil. Parcă venea de undeva de pe ecran. Făcea o notă discordantă cu oamenii timpului de atunci. Pe el nu l-am auzit vorbind cu tovarășe. La el, lumea era domnule, distinse domn. Avea o privire tăioasă, ochi ageri…“
Descrierea este făcută de psihologul criminalist Tudorel Butoi, care l-a cunoscut în tinerețe. „Eram expert criminalist, lucru care a ajuns la urechile lui. M-am întâlnit cu el pe holurile Institutului de Criminalistică și mi-a zis: Dumneata ești psihologul Institutului de Criminalistică? Înseamnă că ai terminat Psihologia. Hm, poate era mai bine să fi terminat Facultatea de Drept. Sau, și mai bine, să nu fi terminat nici una dintre ele, dar să fi avut academia străzii.“
Dumitru Ceacanica a fost consultant în celebrul caz Anca, despre care am vorbit și noi AICI, dar s-a retras în momentul în care a fost arestat taximetristul nevinovat. Pâna la finalizarea cazului, Ceacanica a crezut și a susținut că Samoilescu nu este vinovat, ba mai mult de atât, conform spuselor fiicei sale, Antigona Caeacanica, tatăl său îl vizita frecvent pe Samoilescu în penitenciar pentru a observa comportamentul taximetristului.
A fost un comisar de modă veche, un gentleman, așa cum îl numesc cei care își mai amintesc de el și, din nefericire, informațiile despre el sunt prea puține. La Muzeul Poliției Române de la Targoviște, Dumitru Ceacanica are un bust și o vitrină cu cateva obiecte care i-au aparținut.
A murit în 1987 și a fost avansat post-mortem la gradul de general, dar a lăsat în urma sa o mulțime de povești și cartea “Însemnările unui criminalist” ce poate fi achiziționată din anticariatele din țară.
Mai jos puteti urmari un interviu oferit de catre Colonelul în rezervă, domnul Paul Chiriac, un interviu menit să contureze povestea de viață a unei legende.
Surse: