Gustave le Bon, psiholog, sociolog, antropolog, inventator și fizician amator francez s-a născut pe 7 mai 1841 la Nogent Le Notru, Eure-et-Loire. Le Bon este cel mai bine cunoscut pentru studiul său asupra caracteristicilor psihologice ale mulțimilor, “Mulțimea: un studiu al minții populare”. Scrierile sale încorporează teorii despre trăsăturile naționale, superioritatea rasială și masculină, comportamentul turmei și psihologia mulțimilor.
„Mințile logice obișnuite să fie convinse de un lanț de raționamente oarecum apropiate nu pot evita să recurgă la acest mod de persuasiune atunci când se adresează mulțimilor, iar incapacitatea argumentelor lor îi surprinde întotdeauna.”
— Gustave Le Bon, Mulțimea: un studiu al minții populare, p. 114.
Gustave le Bon s-a născut în Nogent-le-Rotrou, Centre-Val de Loire, Franța. Familia era de origine bretonă, iar tatăl său era un oficial provincial al guvernului francez. În 1860 a început să studieze medicina la Universitatea din Paris. Și-a încheiat anul practic la Hôtel-Dieu de Paris și a obținut doctoratul în 1866, după care s-a autointitulat medic, deși nu a lucrat ca medic generalist. În timpul studiilor sale, Le Bon a scris articole pe o serie de subiecte medicale. Prima sa carte “La mort apparente et inhumations prématurées” (1866) s-a ocupat de definirea morții și a anticipat dezbaterile juridice din secolul al XX-lea despre aceasta. De asemenea, a reușit să călătorească prin Europa, Asia și Africa de Nord între anii 1860 și 1880 și a scris despre arheologie și antropologie.
După izbucnirea războiului franco-prusac din 1870, s-a alăturat armatei franceze, unde a lucrat ca medic militar. În timpul războiului, Le Bon a organizat o divizie de ambulanțe militare. În această calitate, a observat comportamentul soldaților în condiții de înfrângere totală și a scris reflecțiile sale asupra disciplinei militare, conducere și comportamentul uman în stare de stres și suferință. După război, Le Bon a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare.
Între 1894 și 1903 au urmat studii ulterioare despre popoare, grupuri și mase, inclusiv lucrarea sa majoră “Psihologia Mulțimilor”, care l-a transformat intr-un sociolog influent al vremurilor. La bătrânețe, Le Bon a început să se ocupe intens de catalogarea umanității prin stabilirea de ierarhii pentru rase (pe care nu le înțelegea strict biologic, ci drept complexe moștenite cultural), genurile, inteligența și curentele politice. Probabil că prima sa publicație celebră a fost “Les Lois psychologiques de l’évolution des peuples”, publicată în 1894.
Alături de Gustave le Bon, sociologul francez Gabriel Tarde, avocatul și criminologul italian Scipio Sighele și celebrul sociolog german Georg Simmel au efectuat studii despre comportamentul mulțimilor. Le Bon a fost martor la Comuna Paris, la ascensiunea lui Georges Boulanger și la Afacerea Dreyfus, care au influențat fiecare în mare parte părți ale populației. Conceptul lui Le Bon de „mulțime” s-a bazat pe evoluțiile sociale și politice din Paris. Orașul a devenit unul dintre cele mai mari, mai importante și mai industrializate orașe din Europa. Politica de dreapta era în creștere și, în special, cucerirea germană a Alsaciei și Lorena a influențat aceste evoluții.
Modelul mulțimii al lui Le Bon o tratează mai mult ca pe o unitate în compoziția sa și fură fiecărui membru individual opiniile, valorile și credințele sale. Așa cum spune într-una dintre declarațiile sale mai consistente, „Un individ dintr-o mulțime este un grăunte de nisip în mijlocul altor boabe de nisip, pe care vântul le stârnește după bunul plac”. Procesele cheie ale omului de știință care creează o mulțime sunt: anonimatul, contagiuneași sugestia. Anonimitatea se referă la un individ care devine primitiv, lipsit de rațiune și emoțional. În plus, potrivit lui Le Bon, oferă indivizilor raționali un sentiment de invincibilitate și pierderea responsabilității personale. De asemenea, descrie răspândirea anumitor comportamente în mulțime. Indivizii încep să-și sacrifice interesul personal pentru interesul colectiv. Aceasta din urmă, sugestibilitatea, se referă la mecanismul prin care se realizează contagiunea.
Alți oameni din domeniul științelor sociale au făcut observații diferite. De exemplu, acel comportament al mulțimii este consecința indivizilor care îl compun. Floyd Allport a susținut că nu există o „minte de grup”. Se crede că Edward Bernays, un nepot al lui Sigmund Freud, a fost puternic influențat de Gustave le Bon și Trotter. Bernays a publicat o carte intitulată Propaganda și a declarat că una dintre trăsăturile democrației era manipularea masei de către mass-media și publicitate. Se știe că Gustave le Bon a influențat o mare varietate de politicieni, inclusiv Benito Mussolini și Theodore Roosevelt.
În călătoriile sale, Le Bon a călătorit în mare parte călare și a observat că tehnicile folosite de crescătorii și antrenorii de cai variau în funcție de regiune. În 1892, în timp ce călărea pe un cal plin de spirit, el a fost a fost aruncat din șa și a fost foarte aproape de moarte. Nu era sigur de motivul pentru care a fost aruncat de pe cal și a decis să înceapă un studiu pentru a descoperi greșeala pe care o face un călăreț. Rezultatul studiului său a fost “L’Équitation actuelle et ses principes. Recherches expérimentales” (1892), care a constat din numeroase fotografii cu cai în acțiune combinate cu analiza lui Le Bon. Această lucrare a devenit un respectat manual de echitație, iar Le Bon și-a extrapolat studiile despre comportamentul cailor pentru a dezvolta teorii despre educația timpurie din copilărie.
Le Bon a construit la începutul anilor 1890, în propria casă, un laborator, iar în 1896 a raportat că a observat „lumina neagră”, un nou tip de radiație despre care el credea că era diferită de razele X și de razele catodice, dar posibil legată de acestea. La acea vreme, mulți dintre oamenii de știință susțineau ideile generale ale lui Le Bon despre materie și radiații și chiar a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Fizică în 1903. În “L'Évolution de la Matière” (1905), Le Bon a anticipat masa, echivalența energetică și, într-o scrisoare din 1922 către Albert Einstein, s-a plâns de lipsa de recunoaștere a acestuia.
Le Bon a teoretizat că noua entitate, „mulțimea psihologică”, care iese din încorporarea populației adunate, nu numai că formează un nou corp, ci creează și o „inconștiență” colectivă. Pe măsură ce un grup de oameni se adună și se unește pentru a forma o mulțime, există o „influența magnetică dată de mulțime” care transmută comportamentul fiecărui individ până când devine guvernat de „mintea de grup”.
Gustave le Bon a publicat ultima sa lucrare, intitulată “Bases scientifiques d’une philosophie de l’histoire”, în 1931, iar la 14 decembrie 1931 a murit la Marnes-la-Coquette, Île-de-France, la vârsta de nouăzeci de ani.
C.C.