Incendierile criminale sunt rareori bine reprezentate în literatura de specialitate. Toate morțile în care este implicat focul trebuie considerate suspecte și necesită investigații specifice în scopul identificării victimei, al determinării intenției și a stabili cauzele și mecanismul morții. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, trebuie stabilit cu precizie dacă victima a fost incendiată în timpul vieții sau postmortem și, pe de altă parte, care a fost cu exactitate metoda de dare a focului și cum a evoluat focul. Aceste date se servesc de o serie de elemente criminalistice: gradul de carbonizare a cadavrului, prezența sau absența funinginii în căile respiratorii, determinarea concentrațiilor de substanțe toxice în sânge și în țesuturi (în special a carboxihemoglobinei HbCO și a cianidelor), prezența unor leziuni traumatice. În literatura de specialitate acești parametri nu sunt foarte bine explicați. Discrepanțele dintre diferitele cercetări fac ca, determinarea cauzelor și mecanismului morții să devină foarte dificile.
Discuție.
Auto-incendierea (engl. self-immolation) este o metodă neobișnuită de suicid în special în țările dezvoltate. Este mai frecventă în Asia și în Africa și, în special în India unde incendierea are o conotație rituală. O trecere în revistă a literaturii științifice nu ne oferă un răspuns la întrebarea de ce o persoană ajunge să se sinucidă în acest mod. Este foarte probabil ca anumite persoane să se manifeste o indiferență anormală la durere, așa cum întâlnim în cazul schizofreniilor. Chiar dacă majoritatea sinucigașilor prin auto-incendiere suferă de diverse afecțiuni mintale, s-au consemnat frecvent situații în care supraviețuitorii suicidului prin auto-incendiere nu aveau un istoric de tulburări mintale. În unele cazuri, dimensiunile etno-socio-culturale au fost predictori mult mai buni pentru auto-incendiere decât patologiile psihiatrice. Incendierea mai poate avea legătură cu ideea de purificare prin foc sau cu ideea de sacrificiu.
Auto-incendierea este definită drept act de turnare a unui lichid inflamabil peste sine și dare a focului. Sunt multiple modalități prin care se pot produce aceste lucruri. Acceleratorii de foc sunt folosiți atât în auto-incendieri cât și în incendierile criminale, însă este foarte dificil să se toarne lichid inflamabil pe un individ aflat în mișcare, adică mobil.Benzina este cel mai des utilizată pentru că este cel mai ușor de achiziționat. Alcoolul, metil-cetonele, kerosenul și parafina sunt la fel de des folosite alături de alte produse ușor de achiziționat de pe piață.
În cazurile de incendiere, evaluarea cauzei și a mecanismelor morții se bazează pe rapoartele de expertiză medico-legală, toxicologice, pe examinările histologice și pe investigațiile judiciare. Este foarte important de a diferenția între omorurile disimulate în suicid și între sinuciderile disimulate în omor. Sunt foarte rare cazurile de auto-incendiere combinate sau la care se adaugă alte metode de suicid iar în acestea, investigațiile sunt complicate de prezența unor leziuni fatale. Anumite tablouri criminale de genul menționat sunt atât de complexe încât acestea nu pot fi soluționate până când modalitatea de incendiere nu este elucidată. Aceasta înseamnă că trebuie stabilit cu precizie dacă și ce tip de accelerator de foc s-a folosit și dacă combustibilul a fost turnat pe victimă înainte să se pună focul. În final, este foarte importantă analizarea pattern-ului de ardere al hainelor și al corpului victimei. De exemplu, blugii se consumă mai greu sub acțiunea flăcărilor și putem găsi resturi arse ale acestora după ce focul s-a stins. Dacă carbonizarea hainelor este incompletă, pot fi observate dungi sau dâre fine pe haine, rămase ca urmare a contactului dintre haine și acceleratorul de foc. Distribuția dârelor negre pe haine indică modul în care a fost proiectat lichidul inflamabil peste victimă înainte de a i se da foc. Materialele sintetice, cum ar fi nylonul, este foarte ușor inflamabil și poate dispărea complet eliberând cianide. Nivelul ridicat de cianide de peste 0,20mg/l în sânge este considerat toxic. Nivelurile ridicate combinate cu prezența la fel de mare a cianidelor în țesutul pulmonar este semnificativă pentru inhalarea vaporilor toxici rezultați fie din combustia fibrelor sintetice (de ex: lenjeria victimei), fie din combustia maselor plastice.
În cazurile în care lenjeria este consumată complet sub acțiunea focului, este important să se examineze distribuția arsurilor pe suprafața corpului. Unde avem arderi profunde și extinse înseamnă că avem o combustie mai intensă iar, de obicei, sinucigașii își toarnă lichid inflamabil pe suprafața ventrală a corpului. Se întâlnesc și situații în care simpla emanație a vaporilor inflamabili să se aprindă în preajma victimei atunci când aceasta intenționează doar să își dea foc în manieră simplă (adică, să toarne lichid pe ea).
După ce maniera morții a fost elucidată, un alt aspect al discuției constă în determinarea cauzei morții. În cazurile de suicid prin auto-incendiere, o suită de condiții patologice pot conduce la moarte:
- Flăcările rezultate în urma utilizării acceleratorilor, conduc la spasm laringeal și la bronhospasm provocând inhalarea aerului fierbinte;
- Intoxicația cu monoxid de carbon și cu cianide provenite de obicei din materiale poliuretanice aflate în imediata proximitate a victimei;
- Caracterul extins al leziunilor produse prin ardere conduc la șoc termic sau la rigor combustional.
Deseori este dificil de stabilit gradul de la care leziunile termice au devenit fatale, având în vedere că victima continuă să ardă si după ce s-a instalat moartea.
O altă cauză a morții pot fi traumatismele care trebuie stabilite cu certitudine și separate de alte cauze (eventual, tanatogeneratoare) înainte de a ne pronunța și a pleda pentru varianta sinuciderii prin auto-incendiere. Tot aici trebuie stabilit cu exactitate dacă victima era într-adevăr în viață când s-a pus focul. Pentru a determina dacă persoana se afla în viață când a fost cuprinsă de flăcări este important de stabilit dacă sunt prezente urme de funingine în tractul respirator. Majoritatea specialiștilor susțin ideea că aproape toate victimele prin auto-incendiere au fost găsite cu funingine în tractul respirator. Prezența urmelor de funingine în tractul respirator nu este însă obligatorie mai ales în cazul focului accelerat unde moartea survine foarte rapid. Pe de altă parte, absența funinginii pe tractul respirator nu înseamnă că victima a murit înainte să fie aprinsă de foc; poate însemna și faptul că alte procese patologice au fost mai proeminente decât altele.
Rezultatele analizelor concentrațiilor de monoxid de carbon trebuie, de asemenea, studiate. Confirmarea prezenței monoxidului de carbon în sânge susțin ideea că persoana era în viață la momentul incendierii. Cu toate acestea, literatura consemnează cazuri în care nu s-a constatat prezența unor nivele importante de carboxihemoglobină (HbCO)când victima era în viață fiind cuprinsă de flăcări. Aceasta s-a datorat focurilor deschise (în spațiu liber) care sunt mai frecvente decât auto-incendierile în spații închise. Ca regulă generală, în morțile prin auto-incendiere, nivelurile de carboxihemoglobină sunt destul de rar foarte ridicate, în special la persoanele astenice. Nivelele scăzute de HbCO sunt un argument indirect în favoarea utilizării unor acceleratori și/sau în focurile rapide. În aceste cazuri moartea survine rapid probabil din cauza severității arsurilor și a asfixiei. Nivelele de HbCO sunt foarte variate.
Analizele toxicologice vor trebui să fie interesate de prezența în sânge/țesuturi a alcoolului sau a drogurilor. De obicei, sinucigașii prin auto-incendiere nu se află sub influența alcoolului sau drogurilor la momentul morții.
Intervalul de supraviețuire sub acțiunea flăcărilor se corelează direct cu gradul și extinderea plăgilor arse, cu utilizarea acceleratorilor de foc care fac ca moartea să se instaleze mai repede. Argumentele care susțin folosirea acceleratorilor de foc (n.n. și/sau focul rapid) sunt:
- intervalul scurt de viață;
- prezența unei cantități reduse de funingine pe tractul respirator;
- nivele reduse (sau absente) de HbCO;
- prezența dezorganizată a plăgilor arse pe suprafața corpului care prezintă acțiuni foarte profunde, față de alte zone care rămân parcă neatinse. Urme ale acceleratorilor de foc pot fi găsite pe piele și în pulmon, pe haine, prin dârele negricioase corespunzătoare proiecțiilor acceleratorilor de foc.
Câteva lucrări de referință în domeniu:
D.O. Topp, Fire as a symbol and as a weapon of death, Med. Sci. Law 13 (1973) 79–86.
A. Ahmadi, Suicide by self-immolation: comprehensive overview, experiences and suggestions, J. Burn Care Res. 28 (1) (2007) 30–41.
Leth, M. Hart-Madsen, Suicide by self-incineration, Am. J. Forensic Med. Pathol. 18 (1) (1997) 113–118.
M.A. Rothschild, H.J. Raatschen, V. Schneider, Suicide by self-immolation in Berlin from 1990 to 2000, Forensic Sci. Int. 124 (2001) 163–166.
M.J. Shkrum, K.A. Johnston, Fire and suicide: a three-year study of self-immolation deaths, J. Forensic Sci. 37 (1) (1992) 208–221.
M. Bohnert, M.A. Rothschild, Complex suicide by self-incineration, Forensic Sci. Int. 131 (2003) 197–201.
E.E. Turk, S. Anders, M. Tsokos, Planned complex suicide. Report of two autopsy cases of suicidal shot injury and subsequent self-immolation, Forensic Sci. Int. 139 (2004) 35–38.
T.W. Adair, A. Fisher, Suicide with associated acts of arson: two cases from Colorado, J. Forensic Sci. 51 (4) (2006) 893–895.
G. Cave Bondi, L. Cipolloni, E. Parroni, R.R. Cecchi, A review of suicide by burning in Rome between 1947–1997 examined by the Pathology Department of the Institute of Forensic Medicine, University of Rome La Sapienza, Burns 27 (2001) 227–231.
Y. Caplan, R. Altman, Microdetermination of cyanide in fire fatalities, in: Presented at the Annual Meeting of the American Academy of Forensic Sciences, February, Washington, DC, 1976.
Y. Büyük, Y. Kocak, Fire-related fatalities in Istanbul, Turkey: analysis of 320 forensic autopsy cases, J. Forensic Leg. Med. 16 (2009) 449–454.
P. Leth, M. Hart-Madsen, Suicide by self-incineration, Am. J. Forensic Med. Pathol. 18 (1) (1997) 113–118. / F. Makhlouf, J.C. Alvarez, G.L. de la Grandmaison, Suicidal and criminal immolations: an 18-years study and review of the literature, Leg. Med. 13 (2) (2011) 98–102.
I. Gerling, C. Meissner, A. Reiter, M. Oehmichen, Death from thermal effects and burns, Forensic Sci. Int. 115 (2001) .
D.D.
Sursa foto: Pinterest