INFRACTORUL SADIC SEXUAL ŞI FAPTELE SALE

#analizacomportamentala


PARTEA I


Park Elliott Dietz

Robert R. Hazelwood

Janet Warren



Acesta este un studiu descriptiv a 30 de infractori sadici sexual, lipsit de rigurozitate ştiinţifică. Toţi erau bărbaţi şi toţi şi-au torturat în mod intenţionat victimele în scopul obținerii excitației. Infracţiunile lor au conţinut deseori o planificare atentă, alegerea unor necunoscuţi drept victime, abordarea victimei sub un pretext, participarea unui partener, aplicarea de lovituri victimelor, legarea victimelor şi lipsirea lor de libertate, legarea în scop sexual, violul anal, felaţie violentă, viol vaginal, penetrarea cu obiecte, obligarea victimei de a spune anumite cuvinte într-o manieră degradantă, crimă sau crime în serie (de cele mai multe ori prin strangulare), ascunderea corpului victimei, înregistrarea audio-video a faptelor şi păstrarea unor bunuri personale ce aparţinuseră victimelor. 


Sadismul sexual a fost denumit de către Richard von Krafft-Ebing[i] după Marchizul de Sade, scrierile celui din urmă prezentându-l drept o asociere a actelor sexuale cu dominaţia, degradarea şi violenţa. Secolul ce a trecut de la descrierile lui Krafft-Ebings a produs cazuri demne de menţionat care au extins mai departe spectrul de la visele sadice sexuale sau fantasmele relatate de către nevrotici în timpul psihanalizei, până la izvorul nesecat al biografiilor de succes ale sadicilor sexual care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de notorietate.

Caracterul inofensiv al celor care doar îşi imaginează, contrastează în mod dramatic cu depravarea acelor infractori sadici sexuali a căror translaţie a fantasmei în acte criminale a făcut să fie întâlniţi în practica psihiatriei criminalistice şi a cercetărilor judiciare. Pentru a înţelege întregul spectru al sadismului sexual este necesar să studiem nu numai pe cei aflaţi în conflict din punct de vedere nevrotic, dar, de asemenea, şi sadicii care nu sunt stânjeniţi de inhibiţii etice, sociale sau legale.

Printre cele mai folositoare publicaţii pentru psihiatri criminalişti sunt studiile de caz înregistrate din punct de vedere clinic a celor care au comis infracţiuni grave cum sunt cele relatate de Krafft-Ebing, Stekel[ii], Macdonald[iii],[iv]sau Groth[v]. Cu toate acestea, astfel de cazuri au loc atât de rar în oricare dintre jurisdicţii încât s-a dovedit dificil pentru cercetători să strângă informaţii despre o serie de cazuri care să permită efectuarea unor observaţii mai generalizate decât ar putea fi făcute pe baza unui număr mic de cazuri acumulate în mod normal în practica unei singure persoane. Pentru acest articol am folosit resursele unice ale Centrului Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente (N.C.A.V.C.) pentru a studia o serie de sadici sexuali care s-au angajat într-un comportament de prădători remarcabili.

Deşi bărbaţii din această serie erau infractori periculoşi, este important de recunoscut că sadicii sexuali, ca şi alţi parafilici (persoane care au practici sexuale inacceptabile social), nu se angajează în mod necesar în orice acţiune pentru îndeplinirea activităţilor parafilice[vi]. Într-adevăr este posibil ca majoritatea sadicilor sexuali să nu se angajeze în acte sexuale sadice, cu atât mai puţin în comiterea de infracţiuni. Printre cei care acţionează conform fantasmelor lor, sunt cei care-şi limitează acţiunile lor la comportamente în limitele legii cu parteneri sexuali care consimt sau în comportamente cu parteneri sexuali plătiţi. Cu toate acestea, în anumite cazuri, sadicii sexuali nu se mulţumesc cu adaptări legale sau cvasilegale, ci mai degrabă se manifestă în acest fel pe socoteala unor parteneri care nu au fost de acord[vii]. Acest ultim grup de autori sadici sexuali sunt cei ce reprezintă cea mai mare problemă pentru societate.


Sadismul sexual a fost deseori confundat cu alte boli psihice, în mod special atunci când un autor psihotic răneşte în mod crud pe cineva sau atunci când un pacient descrie fantezii bizare. Din experienţa noastră, extremităţile comportamentale printre autorii sadici sexuali s-au dovedit uimitoare chiar şi pentru clinicienii obişnuiţi cu astfel de manifestări şi care s-au găsit tentaţi să atribuie tulburări psihotice şi celor care se angajează în acte deosebit de crude în ciuda lipsei delirului, a halucinaţiilor sau a modului de gândire deosebit de ilogic.

Pentru a spori dificultatea diagnosticianului, autorii de infracţiunii ascund în general adevărul – câteodată chiar în faţa unor probe de vinovăţie riguroase – şi chiar şi atunci când aceştia îl dezvăluie, acesta este atât de bizar încât invită la neîncredere.

Acest articol s-a axat pe 30 de infractori sadici sexuali care au probabil un caracter patologic suplimentar faţă de condiţia principală nr. 1 pentru sadismul sexual, dar acest lucru nu înseamnă că sadismul sexual este asociat în mod invariabil cu o asemenea patologie. Foarte probabil, sadismul sexual apare în absenţa unei alte boli psihice diagnosticabile sau în combinaţie cu orice alt diagnostic. Cu toate acestea, chiar şi atunci, sunt comune erorile de diagnostic.

Comportamentul sadicului sexual care are o tulburare antisocială a personalităţii poate fi diferenţiat în mod deosebit faţă de al unuia cu o tulburare de personalitate schizoidă, întrucât acesta din urmă poate fi atât de cumpătat încât şi-a limitat numărul de victime atacate sau atât de ciudat atunci când este examinat încât invită la un diagnostic de psihotic. De asemenea, clinicienii pot găsi dificil de diferenţiat persoanele care se angajează într-un comportament sexual având o natură aparent sadică doar atunci când este psihotic faţă de persoanele care au un pattern înrădăcinat de sadism sexual şi care devine ulterior psihotic. Doar ultimul este un sadic sexual, pe când toate felurile de comportamente şi idei cu caracter sexual ce pot apărea în timpul psihozei nu garantează un diagnostic de parafilie.

O varietate de acte infracţionale şi sexuale crude au fost evocate ca având atribute ale sadismului sexual, chiar şi de un observator atât de pătrunzător cum este Stekel. Rada[viii] a studiat diferite definiţii, adesea contradictorii ale sadismului care au fost făcute de psihiatri din diferite domenii. Pentru a fi clari, noi trebuie să ne precizăm poziţia, care este aceea că doar acele infracţiuni care arată un pattern de durată de excitare sexuală că răspuns la imagini cu caracter sadic, va trebui să fie privită ca fiind o faptă sadică sexuală.

Deşi despre astfel de acţiuni diferite, cum ar fi mutilare urmată de ucidere, ucidere urmată de mutilare şi canibalism, s-a spus că oferă excitare sexuală criminalilor sadici, astfel de activităţi nu sunt, în mod necesar, indicatori fie ai excitării sexuale, fie ai sadismului sexual. Faptele sexuale sadice trebuie să fie diferenţiate de infracţiuni aparent similare, cum ar fi:

- mutilarea organelor genitale motivată de alte patternuri de excitare sadice sexuale[ix] (ex. prostituate puternic tulburate care îşi emasculează clienţii în timp ce aceştia dorm sau criminalii schizofrenici care-şi taie victimele de la pelvis la gât);

- cruzimea motivată de răzbunare sau de alte motivaţii nonsexuale (de ex. bandele care torturează şi castrează un bărbat ca represalii pentru legătura cu „fata” unui membru al bandei);

- comportamentul patologic de grup (ex. atrocităţile împotriva civililor dintr-o zonă de război);

- tortura din timpul interogatoriilor;

- sacrificiile umane ritualizate (ex. ca în cultura aztecă);

- cruzimea sancţionatorie instituţionalizată (ex. atrocităţile din taberele de concentrare). De asemenea, acte cum sunt cele ce apar în jocurile de rol sadice sexuale (ex. de către prostituate sau altele care joacă un rol sadic pentru beneficiul clienţilor săi, a partenerilor sexuali sau pornografilor) şi actele sadice sexuale în rândul psihoticilor sau a celor ce experimentează din punct de vedere sexual trebuie să fie diferenţiate cu grijă de actele care indică sadismul sexual.


Deşi nu este universal valabil, unii dintre sadicii sexuali au introspecţii profunde asupra devianţei lor sexuale şi îşi alocă o cantitate semnificativă de energie pentru a se auto-analiza. Una dintre cele mai exacte definiţii a sadismului sexual provine din însemnările unui bărbat care a răpit, a ţinut captiv, violat, sodomizat şi în unele cazuri şi-a ucis victimele în mai multe state de-a lungul unei perioade întinse de timp. Înregistrări audio ale torturii sale sexuale a celei de-a patra soţii şi a uneia dintre victimele sale necunoscute, fotografiile pe care le-a făcut în timpul penetrării cu obiecte a unei alte victime captive cu douăzeci de ani mai devreme, şi propriul său plan scris de a construi „o zonă de joacă S&M”, celule şi un incinerator au confirmat un tipar de excitare sexuală îndelungat în vederea producerii de suferinţă a partenerilor săi sexuali. Acesta a scris:

Sadism: dorinţa de a produce durere altora nu este esenţa sadismului. Un mobil esenţial: de a avea controlul complet asupra altei persoane, de a îl/o face un obiect fără ajutor al voinţei noastre, de a deveni atotputernicul personaj ce stabileşte regulile asupra ei, de a deveni Dumnezeul ei, de face cu ea ceea ce vrei. De a o umili, de a o aduce în sclavie, sunt metodele acestui scop, şi cel mai important scop fundamental este de o face să sufere de vreme ce nu există o putere mai mare asupra altei persoane decât de a-i produce durere, de a o forţa să treacă prin suferinţă fără ca aceasta să fie capabilă să se apere. Plăcerea provenind din dominarea completă asupra altei persoane este cu adevărat esenţa drumului sadic”.

Deşi este posibil ca acesta să fi copiat acest material dintr-o sursă publicată, o cercetare atentă a eşuat în a descoperi un pasaj similar în vreuna din scrierile despre sadismul sexual. Pasajul este în concordanţă atât cu alte scrieri ale acestui bărbat, cât şi cu patternurile sale îndelungate de comportament. Mai important, este în concordanţă cu comportamentul tuturor infractorilor sadici sexuali pe care i-am studiat.


1. Metodele

Datele de caz au fost extrase dintr-o plajă de cazuri trimise către sau studiate în cadrul Centrului Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente (N.C.A.V.C.). Atunci când preşedintele Ronald Reagan a anunţat înfiinţarea N.C.A.V.C. în anul 1984, acesta a trasat ca misiune primordială identificarea şi urmărirea criminalilor seriali[1]. În prezent N.C.A.V.C. cuprinde 4 programe: Programul de Profilare şi Consultanţă (în prezent Programul de Analiză Investigativă Judiciară), Programul de Înţelegere a Infractorilor Violenţi, Programul de Cercetare şi Dezvoltare şi Programul de Instruire[2]. N.C.A.V.C. este un centru de sesizare terţiar pentru crimele cu autor necunoscut şi pentru tipuri de fapte extreme particulare, oferind servicii agenţiilor de aplicare a legii şi procuraturii, analog cu serviciile oferite de către Centrul de Control al Bolilor, departamentelor de sănătate locale sau statale[3] cum ar fi supravegherea epidemiologică, informaţii, consultaţii de specialitate, instruire şi cercetare.

Eşantionul universal pentru prezentul studiu a constat din toate cazurile identificate ca posibile infracţiuni sadice sexuale care au fost trimise către N.C.A.V.C. pentru analiză sau care au fost trimise specialiştilor din cadrul N.C.A.V.C. pentru scopuri de învăţare şi cercetare între anii 1984-1989. Fiecare caz din acest eşantion a fost verificat de către autori cu privire la prezenţa unui tipar îndelungat de excitare sexuală că răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii. Pentru ca un caz să fie admis în acest studiu, toţi cei trei autori trebuiau să cadă de acord că erau prezente elemente efective în ceea ce priveşte concluzia că subiectul a fost excitat din punct de vedere sexual ca răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii în două sau mai multe ocazii ce s-au întins într-un interval de cel puţin 6 luni. De cele mai multe ori proba excitării sexuale a constat în acte sexuale confirmate prin înscrisuri sau auto relatări ale excitării sexuale ce au avut loc simultan cu suferinţa exprimată de victime. Majoritatea cazurilor pe care alţii le credeau că fiind posibil sadice sexual, dar care au fost eliminate prin acest proces de verificare, au fost acelea în care un autor a comis un singur viol sau crimă cu folosirea torturii sau mutilării, dar fără a exista probe ale unui tipar mental îndelungat de excitare la asemenea activităţi, sau cazuri în care un comportament crud a avut loc la alte momente decât cele în care victima era conştientă ori autorul excitat. Astfel, spre exemplu, am exclus cazurile în care un violator şi-a rănit sau ucis victima dacă nu au existat probe ale excitării sexuale care să acompanieze rănirea sau uciderea sau cazuri în care activitatea sexuală sau mutilarea a avut loc după ce victima era în stare de inconştienţă sau moartă. Astfel, eşantionul a constat în sadici sexual, autori de infracţiuni care au fost menţionaţi consecutiv, însă doi dintre autori au admis în timpul studiului că au comis infracţiunile cu mulţi ani înainte ca acestea să fie raportate în scop de predare şi cercetare.

Pentru fiecare caz, informaţiile au fost disponibile din cel puţin două din următoarele surse: rapoarte investigative ale poliţiei, fotografii de la faţa locului, declaraţii ale victimelor, procese verbale ale interviurilor cu membrii familiei, mărturisiri, rapoarte psihiatrice, transcrieri de la proces sau ale marelui juriu, procesele-verbale pre sentinţă şi evidenţe ale închisorilor. În plus la acestea, au fost disponibile în majoritatea cazurilor materiale produse de către autori cum ar fi manuscrise, jurnale, fotografii, schiţe, înregistrări audio, înregistrări video şi scrisori de ameninţare. Cinci dintre cei 30 de subiecţi au fost intervievaţi în mod extensiv de cel puţin unul dintre autori, având consimţământul scris al acestora. În şase din cele 30 de cazuri, părţi ale unor biografii publicate au fost folosite pentru a suplimenta informaţiile investigative disponibile. Multe dintre biografiile criminalilor în serie includ volume binecunoscute ca fiind imprecise şi lipsite de încredere (incluzând unele cu informaţii fabricate), însă cele folosite aici sunt printre cele mai de încredere dintre asemenea cărţi potrivit anchetatorilor familiarizaţi cu cazurile. Pentru două dintre cazuri, biografia s-a dovedit cea mai completă sursă de informaţii, însă în alte 4 cazuri informaţiile investigative erau superioare relatărilor din capitole.

Fiecare dintre cei 30 de bărbaţi pe care se bazează acest articol a întrunit criteriile riguroase pentru sadismul sexual: s-au angajat în fantezii repetate şi acţiuni care au pus în evidenţă excitarea sexuală la suferinţa şi umilirea altei persoane pentru perioade mai mari de 6 luni. De asemenea, fiecare dintre cei 30 s-au angajat în tipare mentale întinse, de comportament antisocial ca adult. Deseori, probele disponibile nu au inclus evidenţe poliţieneşti juvenile (acestea fiind în general inaccesibile) sau informaţii vaste despre adolescenţa bărbaţilor. Din aceste considerente nu este posibil să fim siguri câţi dintre bărbaţi întruneau criteriile prevăzute în DSM-III-R[x] pentru tulburări de personalitate antisociale. Niciunul dintre cei studiaţi nu era psihotic la momentul declanşării unui pattern de comportament sadic sexual, însă unul a devenit psihotic mai târziu în viaţă.

Toate datele precizate în acest articol trebuie să fie privite ca o estimare minimă a frecvenţei reale a variabilelor studiate în cadrul acestui eşantion datorită variaţiilor în ceea ce priveşte cantitatea de informaţii disponibile despre cazurile particulare. Datele cu privire la care avem cea mai puţină încredere sunt cele privitoare la abuzul sexual şi fizic relatat din timpul copilăriei întrucât nu au fost realizate eforturi sistematice de a colecta astfel de date sau de a verifica afirmaţii spontane de abuz.

D.D.



Întregul articol, aici:

https://www.researchgate.net/publication/20782668_The_Sexually_Sadistic_Criminal_and_His_Offences


BIBLIOGRAFIE
[1] Roesner BT: President Extols „war on crime”. The Hartford Courant, 21 iunie 1984, p.A1, A14
[2] Depue RL: An american response to an era of violence. FBI Law Enforcement Bulletin 55(12): 2-5, 1986
[3] Depue RL: Folowing the medical model. 1988 Annual report. Quantico, VA, National Center for the Analysis of Violent rime, FBI Academy, 1989
[i] Von Krafft.-Ebing R.: Psychopathia Sexualis: A Medico-Forensic Study. Translated by Klaf FS. New York, Stein and Day, 1965
[ii] Stekel W: Sadism and Masochism: The Psychology of Hartred and cruelty. Translated by Brink L., New York, Horace Liveright, 1929 
[iii] Macdonald JM: The murderer and His Victims. Springfield, IL, Charles C.Thomas, 1961
[iv] Macdonald JM: Rape: Offenders and Their Victims, Springfield, IL, Charles C.Thomas, 1971
[v] Groth, AN: Men who rape: The psychology of the Offender, New York, Plenum, 1979
[vi] Dietz PE: Sex offenses: behavioral aspects, in Encyclopedia of crime and Justice. Edited by Kadish SH, New York, Free Press, 1983, p.1485-93
[vii] MacCulloch MJ, Snowden PR, Wood PJW, Mills HE: sadistic Fantasy, sadistic behavior and offending, Br J Psychiatry, 1983, 143:20-9
[viii] Rada RT: Sexual psychopathology: historical survey and basic concepts, in linical Aspects of the rapist. Edited by Rada RT, New York, Grune şi Stratton, 1978, p.1-19
[ix] Hazelwood RR, Douglas JE: The lust murderer. FBI Law Enforcement Bulletin, 49(4): 18-22, aprilie 1980
[x] American Psychiatric Association: Diagnostic and Statistical manual of Mental Disorders (ed.3), revised. Washington, DC, American Psychiatric Association, 1987
133 views0 comments

Recent Posts

See All