Locul faptei în cazul sinuciderilor cu ajutorul armelor de foc prezintă, de regulă, numeroase urme și indicii care fundamentează concluzii certe cu privire la desfășurarea evenimentului. Ele constituie în același timp elemente de deosebire față de omorurile comise în împrejurări asemănătoare.
Pe lângă împrejurările întâlnite la orice fel de sinucidere, cum ar fi: încuierea ușilor, lăsarea biletelor explicative etc, la acest tip de sinucideri arma de foc va fi găsită întotdeauna în apropierea cadavrului, dar nu în mână, așa cum se prezintă situația în unele romane sau filme polițiste. (În zecile de cazuri de sinucidere prin împușcare cercetate de autorii acestei cărți, nu a fost găsită la niciunul mâna încleștată pe mânerul armei). Când pentru sinucidere se folosesc puști (militare sau de vânătoare) cu țeava lungă, de regulă arma rămâne în brațele celui care a declanșat focul.
Uneori, sinucigașul, după declanșarea împușcăturii, așază pistolul pe masa din apropiere. Cadavrul rămân de multe ori în poziția în care se găsea în momentul împușcăturii, însă există și situații în care poziția sinucigașului se schimbă după impactul cu glonțul. Schimbarea poziției este dovedită, de obicei, de aspectul locului, de forma petelor de sânge și modul de scurgere a sângelui, sau de traiectoria glonțului.
Orificiul de intrare a glonțului, în cazul sinuciderilor, se găsește fie în partea dreaptă a capului (dacă este dreptaci), fie în dreptul inimii sau în gură.
Starea și locul în care este găsit în multe cazuri pistolul constituie obiectul unor serioase interpretări și experimente. Vom prezenta un caz (Pășescu Gh. Un caz de sinucidere cu demontarea pistolului, Comunicare prezentată la al XIV-lea Congres Internațional de Criminalistică, Tokyo, 1996) în care diferența dintre sinucidere și omucidere a fost făcută abia după efectuarea mai multor experimente soldate cu constatarea unor vicii constructive ale pistolului” Carpați” model 1974.
În 1994 un subofițer de poliție a fost găsit mort, prezentând o plagă împușcată prin contact în regiunea temporală dreapta. Cadavrul zăcea lângă o masă, în cabina unui paznic, având orificiul de intrare caracteristic tragerii cu țeava lipită.
În încăperea de dimensiuni foarte mici (în fapt cabina paznicului unui imobil), am găsit un pistol” Carpați” model 1974 de calibru 7,65 mm. În mod surprinzător, arma era demontată parțial, manșonul aflându-se pe suprafața orizontală a mesei din încăpere, iar corpul cu mânerul pistol în care se găsea și încărcătorul cu 5 cartușe, pe podea alături de o baltă de sânge. Lângă pragul ușii am descoperit un tub tras – calibrul 7,65 mm.
Investigațiile efectuate au stabilit că subofițerul băuse o sticlă de votcă împreună cu paznicul imobilului. Acesta din urmă susținea că subofițerul îl amenințase cu pistolul, dar că în momentul producerii împușcăturii nu se găsea în cabină, fiind plecat să aducă o nouă sticlă de băutură. Dea asemenea, declara cu tărie că nici el, nici cei care au transportat cadavrul, nu au atins pistolul.
Întrebarea care se punea cu prioritate privea starea armei:” De ce pistolul era demontat?”
Experiența acumulată cu prilejul zecilor de cazuri a demonstrat că, în cazul sinuciderilor prin împușcare, armele rămân în stare de funcționare cu cartuș pe țeavă.
Au fost emise două ipoteze:
- suntem în prezența unei omucideri pe care paznicul o ascunde;
- avem de a face cu o sinucidere curioasă, în care pistolul s-a demontat în timpul producerii împușcăturii.
Pentru verificarea celei de a doua ipoteze, am efectuat 3 tipuri de experimente.
1) Trageri repetate cu pistolul, având un singur cartuș în încărcător. Trăgaciul pistolului a fost apăsat pe rând cu degetul arătător și mijlociu. În toate situațiile, tragerea a decurs normal.
2) Trageri cu mai multe cartușe introduse în încărcător. Și în acest caz tragerea s-a executat fără incidente.
3) Trageri cu mai multe cartușe în încărcător, executate cu țeava pistolului lipită de țintă, poziție similară celei întâlnită la sinuciderile prin împușcare. Spre surpriza noastră, în aceste condiții, la fiecare tragere, manșonul pistolului s-a desprins de corpul pistolului, fiind aruncat înspre înainte.
Observațiile făcute în timpul tragerilor experimentale au evidențiat faptul că pistolul” Carpați” se demontează în timpul tragerii când sunt îndeplinite două condiții:
- Țeava să fie sprijinită de suprafața țintei;
- Garda trăgaciului să fie apăsată în jos, ieșind din lăcașul de înzăvorâre cu câțiva milimetri.
În timpul sinuciderilor prin împușcare, aceste condiții pot fi ușor create prin lipirea pistolului de tâmplă și apăsarea simultană pe trăgaci și garda trăgaciului, datorită tensiunii psihice excepționale a momentului. Explicația tehnică a demontării este relativ simplă. Când țeava pistolului este sprijinită de suprafața țintei, degetul care apasă pe trăgaci produce și o deplasare în jos cu câțiva milimetri a gărzi trăgaciului, realizând deblocarea manșonului închizător. Fiind deblocat, manșonul parcurge spre înapoi o cursă mai lungă decât ghidajele laterale și este împins în sus de cartușele rămase în încărcător. Arcul recuperator, care între timp a fost comprimat, se destinde, aruncând manșonul spre înainte. Dacă manșonul întâlnește ținta (în cazul sinuciderii, capul victimei), cade în apropierea acesteia. Experimentele făcute în condiții similare cu pistoalele ce funcționează pe principii asemănătoare, cum ar fi” FEMARU”,” FEG”, nu au confirmat constatările privitoare la pistolul” Carpați”.
Descoperirea posibilității de demontare a pistolului în timpul tragerii a prezentat interes deosebit pentru polițiști, procurori și judecători, ajutându-i în distingerea sinuciderilor de omoruri.
[Autori: dr. Gheorghe PĂȘESCU (expert criminalist independent) și Paul CHENDE (expert criminalist). URMELE ARMELOR DE FOC, pp. 264-266. Editura Primus, Oradea, 2015.]
D.D.
