Traducere din: Arthur S. Chancellor. Investigating Sexual Assault Cases , 2nd Edition.
Partea II
Dorin Dumitran
Comportamentele infractorului - verbale, fizice sau sexuale.
Există mai mulți factori importanți și caracteristici comportamentale particulare ale infractorului pe care ar fi trebuit să le fi sesizat în timp ce victima își relata povestea. Acești factori sunt elemente importante pentru procesualitatea interviului de analiză comportamentală și trebuie să îi luăm în considerare, deoarece ne vor ajuta să determinăm tipul de infractor care a fost implicat în agresiune prin tot ceea ce a fost verbal, sexual și fizic afișate înainte, în timpul și după eveniment. Hazelwood și Burgess (2017) au identificat acești factori importanți, care sunt descriși mai detaliat în următoarea secțiune.
Comportamentele agresorului sunt esențiale pentru a recunoaște tipul de agresor implicat în eveniment. Prin urmare, nu există comportamente neimportante ale infractorului.
Exemple de comportamente ale infractorului pot fi găsite în agresiunile sexuale.
Abordarea.
Abordarea este, în principiu, modul în care agresorul a intrat pentru prima dată în contact cu victima. Există trei abordări de bază: atacul ”fulger”, surpriza și viclenia. Abordarea de tip” fulger” este, în esență, un atac fizic brusc, neașteptat și neprovocat asupra victimei. Această abordare este frecvent raportată în cazul evenimentelor de tip "străin cu străin". Scopul atacului de tip ”fulger” este de a copleși fizic victimele și de a le împiedica să fugă sau de a oferi rezistență.
Abordarea prin surprindere este practic cea în care victima este literalmente surprinsă de apariția neașteptată a infractorului, care poate apoi să preia și să mențină controlul asupra victimei. În general, o cantitate minimă de forță, amenințări verbale sau afișarea unei arme sunt folosite pentru a obține controlul asupra victimei și/sau să înfrângă rezistența.
Abordarea prin viclenie presupune folosirea unui șiretlic sau folosirea unei identități false pentru a manipula sau a atrage pe victima într-un loc în care să preia controlul asupra ei, prin manipulare fizică, prin afișarea unei arme sau prin amenințări verbale.
Controlul. Următorul subiect pe care trebuie să ne concentrăm și să îl recunoaștem este controlul, adică modul în care infractorul a putut să stabilească și apoi să mențină controlul asupra victimei, să se asigure că victima se conformează, să depășească orice rezistență și să împiedice evadarea acesteia.
Atunci când realizează interviul cu victima, polițistul ar trebui să nu întrebe: "cum ați fost controlată?". Prin definiție, toate violurile și violurile sexuale agresiune implică forța, iar ceea ce căutăm să facem este să clarificăm amploarea acesteia, răspunzând la câteva dintre următoarele întrebări generale - rețineți că ne interesează momentul în care a fost aplicată forța și când a încetat:
- A fost folosită forța în timpul abordării inițiale a infractorului sub forma unei agresiuni fulgerătoare? Dacă da, aplicarea forței a încetat odată ce victima a fost sub control și a încetat să opună rezistență sau a continuat?
- A fost folosită forța fizică doar pentru a stabili controlul după ce alte mijloace au eșuat?
- Forța folosită a fost egală cu eforturile de rezistență ale victimei sau a depășit cu mult ceea ce era necesar pentru a controla victima și a învinge rezistența?
- A fost aplicată forța fizică chiar și atunci când nu era necesar? De exemplu, în timpul Agresiunii sexuale în sine sau după ce agresiunea sexuală s-a încheiat, dar înainte de plecarea agresorului?
Forța fizică.
În cazul în care s-a folosit forța, dorim să determinăm amploarea sau nivelul forței care a fost aplicată victimei. În acest context, observăm că există patru niveluri de violență sau forță: minimă, moderată, excesivă și brutală.
Consimțământul. Următorul domeniu important care trebuie abordat este conceptul de consimțământ, deoarece este un element major al tuturor agresiunile sexuale. În esență, ne uităm la ceea ce ar fi putut spune sau face victima pentru a arăta în mod clar, să comunice în mod clar agresorului faptul că nu este de acord cu actul sexual. Acest lucru este important deoarece, dacă victima a consimțit la act, atunci nu a fost comisă nicio infracțiune (n.n. în unele sisteme penale). Acesta este, de asemenea, motivul pentru care consimțământul este una dintre principalele apărări oferite de atât de mulți infractori. Problema consimțământului este deosebit de importantă, deoarece dacă victima consimte sau pur și simplu se lasă păcălită de infractor și niciodată nu își exprimă lipsa de consimțământ și nu au existat amenințări din partea infractorului, atunci o infracțiune ar putea să nu fie pedepsită. Exprimarea neacordării consimțământului nu trebuie să ia o formă anume, iar un "Nu" sau "Stop" clar, fără ambiguitate, declarat de victimă agresorului este, în general, suficient pentru a transmite lipsa consimțământului. Problema este atunci când victima dă o declarație neclară sau dă declarații contradictorii despre agresor. Prin urmare, este important ca în timpul interviului cu victima, să se noteze exact ce anume ar fi putut face/făcut victima pentru a transmite autorului infracțiunii lipsa consimțământului său. În anumite cazuri, poate fi nevoie de întrebări suplimentare pentru a determina modul în care victima și-a comunicat neacordarea consimțământului. Există cel puțin două cazuri în care se poate presupune că nu există consimțământ.
Aceste cazuri includ situațiile când victima este intoxicată cu alcool sau droguri sau are o stare fizică sau psihică de incapacitare din punct de vedere fizic sau mental. Exemplele ar include, de asemenea, persoanele care sunt inconștientedin orice motiv sau alte persoane care nu sunt capabile să consimtă din cauza unui handicap mental. În esență, o victima inconștientă nu își poate da consimțământul pentru actul sexual.
Cel de-al doilea caz este atunci când o persoană folosește forța fizică asupra victimei, când este afișată o armă într-un mod amenințător sau când sunt folosite alte mijloace verbale sau amenințări verbale cu violența fizică. Legea nu impune ca victima să sufere leziuni pentru a rezista agresiunii, iar în aceste cazuri se presupune că victima nu și-a dat consimțământul. Din când în când apar alte câteva cazuri în care aspectele legate de consimțământ sunt importante. Acestea includ cazurile în care victima este constrânsă să întrețină relații sexuale cu agresorul nu prin intermediul unor acte fizice forță sau amenințări, ci prin amenințări la adresa evoluției sale profesionale. Este important de reținut că ne-consimțământul nu trebuie să fie neapărat verbal; acesta poate fi văzut și în acțiunile victimei față de agresor în timpul agresiunii. Una dintre modalitățile de a demonstra lipsa consimțământului este prin rezistență. Problema opoziționismului victimei este un aspect esențial al interviului cu aceasta și ar trebui să fie considerată și documentată ca fiind dovada lipsei de consimțământ. În cazul în care victima a consimțit la act, atunci este logic că victima nu ar opune rezistență. De asemenea, este important de reținut că majoritatea victimelor nu se opun de fapt în modul în care ne-am putea aștepta, adică printr-un anumit tip de rezistență fizică. Acest lucru se datorează faptului că foarte multe victime se confruntă cu un agresor cu un fizic superior, sunt amenințate cu o armă sau cu amenințări împotriva ei sau a altora, sunt cumva incapacitate fizic pentru că s-au supus agresiunii pentru a evita orice vătămare mai gravă.
Victima poate oferi rezistență în alte moduri pe care le putem documenta pe baza declarației sale. Rezistența poate fi exprimată de victimă în trei moduri diferite: pasiv, verbal și fizic.
Reacția infractorului la rezistență.
În general, atunci când victima opune rezistență, aceasta va declanșa un anumit tip de răspuns din partea infractorului. Acest concept se bazează de fapt pe "a treia lege a mișcării" a lui Newton, care afirmă simplu: "pentru fiecare acțiune există o reacție egală și opusă". Prin urmare, răspunsul sau reacția agresorului față de victimă demonstrează un comportament semnificativ pe care îl putem folosi pentru a identifica un anumit tip de infractor.
Tipul și secvența actelor sexuale.
Este probabil ca acest aspect al agresiunii să cauzeze cele mai multe probleme în timpul interviului, deoarece acesta este de obicei partea cea mai traumatizantă și jenantă a incidentului. Poate fi deosebit de stresant pentru victimă ori de câte ori actele sexuale la care a fost supusă sau pe care a fost forțată să le efectueze au depășit experiențele lor sexuale normale. Această parte a interviului este extrem de importantă pentru mai multe motive. În primul rând, este necesară pentru a determina cu exactitate ce infracțiuni au fost comise și pentru a stabili elementele juridice necesare pentru a dovedi aceste infracțiuni. Rețineți că există multe cazuri în care victima nu este supusă doar unui viol vaginal; unele dintre cele mai comune exemple de alte acte sexuale includ cunilingus, felație, masturbare, sau introducerea de obiecte străine în orificiile corpului. Secvența diferitelor acte sexuale cerute și finalizate este, de asemenea, importantă, deoarece poate identifica potențiale disfuncții sexuale experimentate de către infractorul.
Comportamentul verbal al infractorului.
Comportamentul verbal al infractorului este extrem de important de surprins și oferă una dintre cele mai importante informații despre comportamentul său și, prin urmare, ar trebui să fie considerat ca o dovadă importantă pentru a lega cazurile de același infractor (Dale 1997).
Îndemnurile verbale.
Scenarizarea are loc este atunci când un infractor cere sau solicită victimei să spună sau să repete anumite fraze în timpul agresiunii. Acesta poate lua mai multe forme, în funcție de fantezia specifică a infractorului sau de nevoile lui. De exemplu, agresorul poate avea nevoie să audă victima spunând anumite lucruri pentru a-l excita, să execute ceva pentru a obține satisfacție. Ceea ce i se cere victimei să spună ne poate spune multe despre agresor și, prin urmare, este important să observăm acest comportament și, pe cât posibil, să ne apropiem cât mai mult de formularea exactă.
Disfuncția sexuală a infractorului.
Atunci când analizăm în detaliu agresiunea sexuală, suntem interesați să determinăm dacă infractorul ar fi putut experimenta orice tip de disfuncție sexuală în timpul incidentului. Exemple de disfuncții sexuale includ componenta erecție, ejacularea prematură, ejacularea întârziată și ejacularea condiționată. Disfuncțiile sexuale pot provoca frustrare generală, jenă, o izbucnire emoțională, sau o reacție de furie violentă, adesea îndreptată spre victimă. Acest lucru poate duce, de asemenea, la mai multă interacțiune verbală, fizică sau sexuală, deoarece agresorul încearcă să facă față disfuncției.
Părăsirea locului faptei.
După ce agresiunile au luat sfârșit, căutăm circumstanțele legate de plecarea infractorului de la locul faptei. Acesta este începutul perioadei "de după" eveniment. În mod frecvent, la plecare sau după agresiunea sexuală pot exista comportamente suplimentare ale agresorului. Acestea variază de la comportamente verbale suplimentare, așa cum s-a discutat anterior, până la eforturile de a nu lăsa nicio dovadă în urmă.
Trofee sau suveniruri.
Este frecventă sustragerea unor mici obiecte personale aparținând victimei sau a unui obiect de la locul faptei, ceea ce poate avea o mare valoare și importanță pentru autorul infracțiunii. Aceste obiecte nu sunt întotdeauna valoroase și nu pot fi mai mult decât o fotografie; mici bijuterii, cum ar fi cercei, un ceas, un inel sau colier; un permis de conducere; un breloc sau un obiect de lenjerie intimă, cum ar fi un sutien sau chiloți. În unele cazuri, victimei i se poate lua chiar și un șervețel igienic sau un tampon. Ce se ia de la locul faptei sau de la victimă depinde de infractor.
Descrierea infractorului.
Unul dintre ultimele lucruri care trebuie abordate în timpul interviului este obținerea cât mai multor informații descriptive despre infractor. Această descriere ar trebui să includă elementele generale evidente ca identificatori generali, cum ar fi rasa, înălțimea, greutatea, culoarea ochilor și a părului și coafura. Urmează apoi datele particulare, cum ar fi îmbrăcămintea pe care o purta infractorul în acel moment. Descrierea îmbrăcămintei ar trebui să includă nu doar îmbrăcămintea exterioară vizibilă, ci ar trebui să includă, de asemenea, orice tricou și lenjerie de corp care era purtată. Pentru bărbați, tipul de lenjerie intimă purtat de infractor este probabil același tip pe care îl poartă în mod normal și se poate dovedi a fi un alt element de coroborare a declarației victimei în cazul în care agresorul este identificat vreodată. Alte informații importante pe care trebuie să le obținem includ tatuajele, piercing-urile de pe corp și alte caracteristici fizice cum ar fi prezența sau absența părului de pe corp. Acest lucru poate fi deosebit de important în cazul în care autorul infracțiunii are păr semnificativ pe cap, pe brațe, pe piept sau pe spate.
Natura generală a infracțiunii.
Pe parcursul interviului, încercăm să evaluăm și alte acțiuni ale infractorului care s-ar putea să nu iasă neapărat la iveală prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor tipice, ci din răspunsurile pe care le putem deduce. Unul dintre cele mai importante aspecte ale comportamentului infractorului se referă la gradul de pregătire întreprins de infractor pentru a comite infracțiunea. Semne mai evidente de pregătire includ eforturile de a-și ascunde înfățișarea, cum ar fi purtarea unei măști, alte încercări de a ascundere a trăsăturilor faciale sau acoperirea capului victimei pentru a o împiedica să îl observe.
Alte semne ar putea include, de asemenea, eforturile de a evita să lase în urmă urme sau probe criminalistice cum ar fi purtarea de mănuși sau utilizarea prezervativului, a kitt-ului de viol. Concluzii. Interogatoriul victimei este o etapă critică a procesului de investigare care reprezintă mai mult decât a sta la masă și a pune câteva întrebări sau a cere victimei să scrie cu propriile cuvinte ceea ce i s-a întâmplat. De obicei, avem o singură șansă de a intervieva victima și trebuie să fim pregătiți să obținem cât mai multe informații. În plus, dorim să clarificăm orice potențial neconcordanțe sau să explicăm orice zonă cu probleme, cum ar fi o întârziere în sesizare.
Tehnica de interviu orientată spre comportament a lui Hazelwood și Burgess este relativ ușor de utilizat, dar necesită disciplină și, uneori, un mare efort din partea polițiștilor pentru a asculta victima și a nu o întrerupe.Aceasta oferă cea mai bună oportunitate de a aduna multe detalii și informații despre infractor, de a identifica piste de investigație și de a stabili coroborarea cu declarațiile victimei. De asemenea, oferă cea mai bună ocazie de a cunoaște acele caracteristici ale infractorului afișate prin comportamentul său în măsură să conducă la identificarea tipului de infractor implicat în incident. Un alt beneficiu al tehnicii de interviu orientat spre comportament este acela că ajută la rezolvarea problemei foarte frecvente a falselor denunțuri. Utilizarea acestei abordări în combinație cu alte tehnici descrise mai sus vor aduce un fals denunțător/denunțătoare în situația de a nu mai putea continua cu minciunile. Pur și simplu sunt necesare prea multe detalii pentru ca el/ea să continue.
Într-un alt articol, voi expune câteva aspecte de interes în fenomenologia declarațiilor false în situațiile de agresiune sexuală.
Referințe:
Dale, A., Davies, A., & Wei, L. (1997). Developing a typology of rapist’ speech. Journal of Pragmatics, 27, 653– 669.
Hazelwood, R.R., & Burgess, A.W. (2017). Practical Aspects of Rape Investigation: A Multidisciplinary Approach. (5th ed) Practical Aspects of Criminal & Forensic Investigations. CRC Press, Boca Raton, FL.
Holmstrom, L.L., & Burgess, A.W. (1979). Rapist Talk: Linguistic strategies to control the victim. Deviant Behavior, 1(1), 101– 25.
