Traducere: Dorin Dumitran
Sursa traducerii: EUROPEAN POLICE SCIENCE AND RESEARCH BULLETIN
ISSUE 12 — SUMMER 2015
Din punctul de vedere al poliției, toate formele de abuz și neglijență (fizice, emoționale, sexuale, educaționale și medicale) comise împotriva copiilor sunt unele dintre cele mai dificile, mai traumatizante și mai complexe infracțiuni de investigat.
Finkelhor și Omrod (2001) au afirmat că 90 % dintre copiii victime ale abuzurilor careau sub 12 ani își cunosc agresorii. În SUA, Departamentul de Sănătate și Servicii (2010) a constatat că în 80 % din cazuri abuzatorul este un părinte; în 38 % din cazuri, abuzatorul este mama; în 19 % dintre cazuri, tatăl, iar în 18 %, ambii părinți. În restul de 25 % din cazuri, agresorii erau mame care acționau împreună cu un alt agresor necunoscut victimei, un bărbat rudă de sex masculin sau tatăl vitreg.
Aceste infracțiuni necesită strategii speciale de investigare și realizare a justiției pentru copil, prin intermediul procedurii penale, bazându-se pe datele colectate prin moduri care să nu îl victimizeze din nou pe copil.
O abordare multidisciplinară trebuie să fie aplicată în consecință. Pe lângă cunoștințele de psihologia dezvoltării și psihologia copilului și punerea în prim plan a intereselor copilului, atunci când se efectuează interviuri de investigație cu copii victime ale abuzurilor, anchetatorii trebuie să fie familiarizați cu modus operandi al abuzatorilor de copii, cu impactul dinamicii familiale și înțelegerea unei perspective asupra factorilor care vor influența comportamentul victimei cum ar fi disponibilitatea victimei de a dezvălui infracțiunea (Zoric, 2008).
Lucrul empiric și experiența clinică în domeniul protecției copilului indică faptul că, pentrua asigura cele mai bune dovezi într-un cadru prietenos pentru copii, interviurile de investigație în cazul anchetelor penale (și poate civile) ar trebui să fie guvernate de audieri detaliate sau ghiduri de bune practici. Unul dintre considerentele esențiale este de a preveni apariția unorvictimizări suplimentare a copiilor. Interviurile multiple și interviurile purtate în diferite instituții de către diferițiprofesioniști, poate cu o pregătire limitată, sunt unii dintre factorii care pot echivala cu o revictimizare.
Chiar dacă există un mare consens în rândul experților cu privire la principiile de bază ale unei interviu de investigație (de exemplu, importanța adaptării interviului la nivelul cognitiv al copilului, încurajarea narațiunii libere și utilizarea de tehnici prin întrebări deschise), este important să se sublinieze că nu există o singură tehnică, cea mai bună,pentru desfășurarea interviurilor de investigație în cazurile de abuz asupra copiilor.
Cu toate acestea, există numeroase tehnici și protocoale pentru interviurile de investigație (Poole și Lamb, 1999; Milne și Bull, 1998; Faller, 1998; Home Office, 1992). Unele dintre aceste tehnici și protocoale sunt multidisciplinare și permit ca cele mai bune probe să fie înregistrate pe suport video, utilizat ulterior ca bază de interogatoriu al copilului.Conform îndrumărilor emise de Departamentul de Justiție a sistemului de justiție penală din Irlanda de Nord (CJSNI, 2012) există trei categorii de copii pentru care se propune înregistrarea video a unui interviu: copiii care depun mărturie în cazuri de infracțiuni sexuale; copiii care depun mărturie în cazurile care implică o infracțiune de violență, răpire sau neglijare și copiii care depun mărturie în toate celelalte cazuri. Acesta propune ca interviurile înregistrate video ar trebui să aibă loc în toate categoriile, cu excepția cazului în care copilul se opune și/sau dacă există dificultăți insurmontabile care împiedică înregistrarea (inclusiv, de exemplu, faptul că copilul a fost implicat într-un abuz care implică înregistrarea video sau fotografierea).În Anglia și Țara Galilor, Memorandumul de bune practici (MOGP) și protocolul de intervievare a fost introdus în 1992 pentru a fi utilizat cu copiii sub vârsta de 14 ani în cazul infracțiunilor cu violență și sub vârsta de 14 ani în cazul infracțiunilor sexuale. Acest protocol a fost revizuit în 2001 și înlocuit de Achieving Best Evidences (ABE) pentru a fi utilizat la intervievarea copiilor cu vârsta sub 17 ani, indiferent de infracțiunea implicată, precum și pentru interviurile cu persoane vulnerabile sau cu adulții intimidați (Home Office, 1992, 2002, 2007).
OBȚINEREA CELOR MAI BUNE DOVEZI - MODELUL ABE
Multe servicii guvernamentale, de aplicare a legii și ONG-uri au început să furnizeze orientări recomandate. Unadintre cele mai importante organizații în acest domeniu este British Home Office. Ghidul a fost publicat pentru prima dată în 1992 și apoi a fost revizuit în 2002 și 2007. În versiunea reformulată a Memorandum of Good Practice (MOGP), redenumit și revizuit, "Achieving Best Evidence, N.I. {2011} " (ABE), oferă orientări specifice pentru înregistrarea video a interviurilor de către poliție și asistenții sociali, care poate fi utilizată în cadrul procedurilor penale și civile și în Statele Unite ale Americii și în Regatul Unit.
Puteți descărca ”Achieving Best Evidence in Criminal Proceedings Guidance on interviewing victims and witnesses, and guidance on using special measures”, de aici:
Modelul ABE este un model de interviu cognitiv în patru etape, conceput pentru a fi utilizat în mod prietenos pentru copil, solid din punct de vedere probatoriu și este conceput să înlocuiască interogatoriul principal al copilului.
Elementele modelului includ:
- Interviurile ar trebui să se desfășoare cât mai curând posibil, dacă este posibil imediat după primirea acuzațiilor de abuz.
- Interviurile ar trebui să fie realizate într-un cadru informal, cu un intervievator care este instruit pentru efectuarea de interviuri cu copii.
Copiii ar trebui să fie capabili să spună tot ce s-a întâmplat înainte de faza întrebărilor.Interviurile ar trebui să se desfășoare în etape, începând cu întrebări deschise. Specific,întrebările de anchetă ar trebui să fie utilizate la sfârșitul interviului. Durata interviului nu ar trebui să fie mai mare de o oră.
Interviul are patru faze:
1. Stabilirea raportului;
2. Solicitarea unei rememorări narative libere;
3. Adresarea de întrebări și
4. Încheierea.
Ministerul Justiției din Irlanda de Nord (CJSNI, 2012) a sprijinit și a acceptat sugestiile din Memorandumul de bune practici și, în luna mai 2011, a creat ghidul intitulat "Achieving Best Evidence in Criminal Proceedings, Guidance" (Obținerea celor mai bune probe în cadrul procedurilor penale, Ghid privind intervievarea victimelor și a martorilor, utilizarea de măsuri speciale, precum și furnizarea de măsuri preventive terapie).
Orientările s-au bazat pe abordări echivalente din Anglia și Țara Galilor, cu unele modificări ușoare în ceea ce privește elementele legislației de bază pentru a reflecta sistemul juridic din Irlanda Nord.
Cele patru faze sunt compatibile cu și stau la baza modelului PEACE (sau interviul etic) (Planificare și pregătire; Implicare și explicare, clarificare și provocare; Încheiere; Evaluare).De fapt, modelul ABE este cunoscut și sub numele de modelul PEACE modificat. În timp ce PEACE este conceput pentru a fi utilizat la interviurile cu suspecți și martori, modelul ABE ia în mod specific în considerare nevoile unui copil sau ale unui martor vulnerabil, inclusiv a copilului victimă a abuzurilor.
Abordarea pe etape recunoaște că toate interviurile conțin o componentă socială, precum și una cognitivă. În ceea ce privește elementul social, martorii, în special tinerii și persoanele vulnerabile, nu vor divulga informații doar persoanelor cu care se simt în largul lor și în care au încredere. Prin urmare, se impune ca în prima fază a oricărui interviu stabilirearaportului cu martorul, iar faza finală sau de încheiere să necesite ca intervievatorul să încerce să se asigure că martorul va părăsi interviul cu sentimentul că i s-a oferit cea mai mare oportunitate de a fi ascultat.
În ceea ce privește elementul cognitiv, interviul încearcă să obțină dovezi de la martor într-o manieră compatibilă cu ceea ce se știe despre modul în care funcționează memoria umană și modul în care aceasta se dezvoltă pe parcursul copilăriei. Varietate tehnici de intervievare sunt utilizate, de la narațiunea liberă, la povestirea deschisă și apoi la întrebări specifice și închise, din care se stabilește o ierarhie a obținerii fiabilității informațiilor. Tehnica este concepută pentru a se asigura că, în măsura în care posibil, martorii de toate vârstele să își ofere propriile relatări, mai degrabă decât ca intervievatorul să ofere sugestii cu care aceștia să fie de acord. Tehnicile interviului pe etape nu sunt cele ale unei conversații ocazionale: ele trebuie să fie învățate și apoi exersate pentru a se asigura că sunt aplicate în mod consecvent și corect (Achieving Best Evidence in Criminal Proceedings, 2012).
De obicei, ofițerii de poliție și asistenții sociali, care au cunoștințe sau experiență în ceea ce privește legile privind protecția copilului, dezvoltarea copilului, lucrul între agenții șiformare anterioară în cadrul modelului PEACE, pot fi suficient de perfecționați în cadrul unui curs de formare de șapte zile.
PRACTICI BAZATE PE DOVEZI ÎN ALTE ȚĂRI ALE UE
În majoritatea statelor membre, poliția are competența de a interoga un copil în calitate de martor. În Republica Federală Germană și în unele unități de poliție, structurile de poliție oferă servicii specializate care au o pregătire specială și efectuează interviuri de investigație ale copiilor, înregistrate video (care pot fi utilizate, dacă este necesar, în procedurile judiciare ulterioare). În cadrul landurilor germane menționate mai sus, personalul din unitățile centralizate procedează la un interviu de screening, în timp ce interviurile de investigare propriu-zise sunt efectuate de o echipă special instruită, înregistrând video, dacă este necesar. Aceste echipe specializate pentru interviuri de investigație cu copii au început să funcționeze în landul Schleswig-Holstein și au atins un nivel ridicat de calitate pe baza modelului poliției olandeze, care a obținut, de asemenea, rezultate foarte bune (Odeljan, 2012).
(...) Unul dintre principalele avantaje ale modelului ABE, dacă este administrat conform sistemului britanic, este că în general, copilul va fi doar intervievat o singură dată și acest lucru reduce trauma și alte probleme, cum ar fi erorile de recuperare a memoriei date de interviurile repetate. În plus, interviurile pot fi efectuate în comun de către un ofițer de poliție și un asistent social care au fost instruiți împreună și lucrează în echipe comune de investigație. Aceasta înseamnă că interviul poate fi folosit pentru a aborda atât aspecte de natură penală și civilă, deoarece pot fi folosite probe atât pentru justiția penală, cât și pentru justiție familială/domestică și de familie. Atât poliția, cât și serviciile de sănătate/sociale/de asistență socială acceptă regulile de aur în acest domeniu de activitate și anume că bunăstarea copilului este primordială.
PROBLEME DE PUNERE ÎN APLICARE A METODOLOGIEI ABE ÎN ALTE ȚĂRI EUROPENE
După cum au subliniat Themeli și Panagiotaki (2013), deși există numeroase cercetări în domeniu abuzului asupra copiilor în Europa, există puține dovezi în ceea ce privește victimizarea secundară în cadrul etapelor preliminare ale oricărei investigații, cum ar fiinterogatoriul de investigație al poliției.
Din păcate, chiar și astăzi - în ciuda cercetărilor științifice - copiii sunt frecvent considerați ca fiind martori de "clasa a doua" (Davies și Noon, 1991), deoarece credibilitatea și capacitatea lor de memorare riguroasă sunt puse la îndoială. Acestea sunt în mod evident opinii depășite care agravează situația copiilor și obstrucționează detectarea adevărului sau asigurarea celor mai bune probe.
Este clar că principalele probleme asociate cu etapele inițiale ale activității poliției sau ale procurorului sunt legate de personalul care are viziuni preconcepute sau stereotipe asupra capacității și a veridicității copilului martor. Revenind la modelul interviului, Davies, Wilson, Mitchell și Milsom (1995), subliniază faptul că, în cadrul cercetării lor în Marea Britanie, doar 30 % dintre interviuri au urmat modelul și 28 % nu au permis o narațiune liberă.În mod similar, Westcott și Kynan (2006) au constatat că 88 % din cazurile investigate au început cu întrebări de utilitate imediată mai degrabă decât grija pentru crearea raportului psihologic iar 30 % dintre intervievatori au trecut prea repede la întrebări specifice, în loc să permită sau să faciliteze relatările libere. Această nerăbdare a intervievatorilor cu privire la faza de povestire liberă indică o lipsă de experiență din partea personalului.
CONCLUZIE
Se poate concluziona că unele state europene și în special Regatul Unit, au menținut standarde ridicate în ceea ce privește intervievarea copiilor victime și martori ai infracțiunilor, dar cu anumite probleme care pot fi eliminate cu succes prin formare și evaluare continuă.
