Jean Piaget, (n. 9 august 1896, Neuchâtel, Elveția - a murit la 16 septembrie 1980, Geneva), a fost un psiholog elvețian, primul care a făcut un studiu sistematic al dobândirii înțelegerii asupra copiilor. El este considerat de mulți drept figura majoră a psihologiei dezvoltării secolului XX.
Interesele timpurii ale lui Piaget au fost în zoologie; în tinerețe a publicat un articol despre observațiile sale despre o vrabie albină și, până la vârsta de 15 ani, a publicat mai multe articole despre moluște, articole care i-au adus recunoaștere în rândul zoologilor europeni.
La Universitatea din Neuchâtel, a studiat zoologia și filosofia, obținându-și doctoratul în zoologie în 1918. La scurt timp însă, a devenit interesat de psihologie, combinând pregătirea sa biologică cu interesul său pentru epistemologie. Mai întâi a plecat la Zürich, unde a studiat alături de Carl Jung și Eugen Bleuler și apoi a început doi ani de studii la Sorbona din Paris în 1919.
La Paris, Piaget a conceput și administrat teste de lectură elevilor și a devenit interesat de tipurile de erori pe care le-au făcut, fiind interesat să exploreze procesul de raționament la acești copii mici. Până în 1921 începuse să-și publice descoperirile; în același an a revenit în Elveția, unde a fost numit director al Institutului J.J. Rousseau de la Geneva.
Între anii 1925–1929 a fost profesor la Universitatea din Neuchâtel, iar în 1929 s-a alăturat Universității din Geneva ca profesor de psihologie a copilului, rămânând acolo până la moartea sa.
În 1955 a înființat Centrul Internațional de Epistemologie Genetică de la Geneva și a devenit directorul acestuia. Interesele sale includeau gândirea științifică, sociologia și psihologia experimentală. În peste 50 de cărți și monografii de-a lungul amplei sale cariere, Piaget a continuat să dezvolte tema pe care a descoperit-o prima dată la Paris, că mintea copilului evoluează printr-o serie de etape stabilite până la maturitate.
Piaget a văzut copilul ca fiind în mod constant dornic să creeze și să recreeze propriul său model de realitate, realizând creșterea mentală prin integrarea conceptelor mai simple în concepte de nivel superior la fiecare etapă. El a susținut o „epistemologie genetică”, un calendar stabilit de natură pentru dezvoltarea capacității de gândire a copilului și a urmărit patru etape în această dezvoltare. El a descris copilul în primii doi ani de viață ca fiind într-un stadiu senzo-motor, preocupat în principal de stăpânirea propriilor reflexe fizice înnăscute și extinderea lor în acțiuni plăcute sau interesante. În aceeași perioadă, copilul devine mai întâi conștient de sine ca o entitate fizică separată și apoi își dă seama că obiectele din jurul său au, de asemenea, o existență separată și permanentă.
În cea de-a doua etapă, sau preoperatorie, aproximativ de la vârsta de doi ani până la vârsta de șase sau șapte ani, copilul învață să-și manipuleze mediul în mod simbolic prin reprezentări interioare sau gânduri despre lumea exterioară. În această etapă, el învață să reprezinte obiectele prin cuvinte și să manipuleze cuvintele mental, la fel cum a manipulat mai devreme obiectele fizice.
În cea de-a treia etapă operațională concretă, de la vârsta de 7 ani până la vârsta de 11 sau 12 ani, apare începutul logicii în procesele de gândire ale copilului și începutul clasificării obiectelor după asemănările și diferențele lor. În această perioadă, copilul începe să înțeleagă și conceptele de timp și număr.
A patra etapă, perioada operațiunilor formale, începe la vârsta de 12 ani și se extinde până la maturitate. Se caracterizează printr-o ordonare a gândirii și o stăpânire a gândirii logice, permițând un tip mai flexibil de experimentare mentală. Copilul învață în această etapă finală să manipuleze idei abstracte, să facă ipoteze și să vadă implicațiile propriei sale gândiri și a celorlalți.
Conceptul lui Piaget despre aceste etape de dezvoltare a provocat o reevaluare a ideilor mai vechi asupracopilului, ale învățării și ale educației. Dacă dezvoltarea anumitor procese de gândire au fost înscrise pe un calendar determinat genetic, simplificarea întăririi nu a fost suficientă pentru a preda concepte; dezvoltarea mentală a copilului ar trebui să fie în stadiul adecvat pentru a asimila aceste concepte. Astfel, profesorul a devenit nu un transmițător de cunoștințe, ci un ghid pentru descoperirea lumii de către copil.
C.C.
