În anumite circumstanțe, trauma conduce la așa-numita disociere.
Disocierea se produce în urma suprimării emoțiilor pentru a scăpa de durerea traumatică. Drept urmare, se instaurează izolarea în fața umilinței, a durerii. Când copilul devine disociat de lumea externă care simte că l-a respins, aceasta re-întărește trauma iar copilul începe să fantazeze despre o lume imaginară în care își recapătă puterea și controlul. Acestea devin ingredientele pentru comportamentele subsecvente de mai târziu (ex: fantazări privind pedepsirea adulților).
Din fericire, unii copii reușesc odată cu maturizarea să achiziționeze mecanisme de coping și adaptare. Nu este o problemă la copii să fantazeze despre pedepsirea adulților dar, ESTE O PROBLEMĂ să ducă aceste fantazări la VÂRSTA ADULTĂ.
Din ce în ce fantazează mai mult în fața monștrilor care nu îi dau pace din interior, cu atât aceste fantezii devin mai violente, mai specifice.
Semnele clasice ale fantazărilor care deformează realitatea includ punerea focului și cruzimea față de animale. Ambele, presupun controlul copilului asupra mediului său. Odată cu intrarea la pubertate, fanteziile sale se întâlnesc pe terenul masturbării specifice vârstei. Vom avea ecuația putere+pedeapsă+ucidere+sex = sex+ucidere. Responsivitatea sexuală va fi asociată cu uciderea, eviscerarea. Fantazările vor deveni și mai violente, crescând apetitul. Este momentul în care individul simte nevoia să treacă la act.
Obiectul de satisfacție se supune sentimentului de putere și control, devine inert prin acțiunea criminală și se poate ajunge la necrofilie. În același mod în care cineva ajunge să prefere blondele sau brunetele, în același mod ajunge să prefere cadavrele putrefiate pentru a face sex cu ele. Misterul despre cum se produce aceasta, nu este dezlegat în întregime.
Prăpastia dintre fantazarea despre crimă și crima în sine este foarte lată. Un potențial criminal folosește facilitatori care reduc această lățime a prăpastiei prin: pornografie, droguri, alcool. Aceștia fac tolerabilă experiența dezgustătoare în sine ( de ex: escadroanele morții din lagărele de exterminare primeau de fiecare dată alcool înainte de a pune în aplicare execuțiile sau masacrele). Dar, chiar dacă acești facilitatori îndepărtează inhibiția, trebuie să ai capacitatea de a comite fapta. Deci, alcoolul/drogul îndepărtează inhibiția, lăsându-ne să facem ceea ce ne-am pregătit să facem. Dacă potențialul criminal nu reușește să-și ventileze fanteziile, se va reîntoarce în lumea fanteziei unde va exersa mintal practica lucrului bine făcut după care va ieși să facă rău.
Fantazările violente combinate cu facilitatori aduc individul pe marginea prăpastiei. Un eveniment simplu îl va propulsa spre crimă, apăsând pe trăgaci. Pentru unii este un eveniment care îi înfurie, în timp ce pentru alții, o simplă oportunitate.
Dacă fanteziile sunt întrerupte, se dezvoltă panica și apoi furia. Crima îi va reîntări trauma prin afectarea din nou a stimei de sine care îl va izola din nou. Apar din nou fantazările despre putere și control și ciclul se reia. Încearcă să suprime din nou aceste emoții dar nu reușește.
În unele cazuri de necrofilie întâlnim canibalismul care nu este o chestiune de foame ci, de dominare. Cu fiecare înghițitură, sentimentul de putere crește. Dacă nici așa nu este suficient, criminalul va fotografia sau înregistra video acțiunea de ucidere, necrofilie și canibalism, retrăind fanteziile.
Odată ce un individ ajunge să ucidă în mod repetat cu motivație sexuală, este susținut în activitatea sa de eșecul fiecărui eveniment în obținerea satisfacției sexuale. Fantezia este următoarea: dacă fac ceea ce trebuie, nu va mai trebui să fantazez niciodată. Dar, desigur, niciodată nu este suficient de bine.
Iar motivul pentru care niciodată nu este bine suficient este că ”un orgasm nu poate fi mai mult sau mai puțin…un orgasm”.
D.D.
sursa foto - https://www.facebook.com/laura.makabresku