Există unele controverse în jurul conceptelor de semnătură, ritual, element personal atunci când luăm în considerare analiza unei infracțiuni din punct de vedere al criminal profiling-ului.
La origini, în clasicul Manual de Clasificare a Infracțiunilor, scris de Douglas, Burgess, Burgess și Ressler, semnătura criminală a fost popularizată pentru a defini toate acele comportamente care depășesc ceea ce este necesar pentru comiterea unei infracțiuni de success (modus operandi) și care, într-un mod idiosincratic, satisfice anumite nevoi emoționale.
Cu toate acestea, în secolul 21, conceptul a fost revizuit nu numai de FBI, ci și de nume nu mai puțin importante precum Hazelwood sau Warren, care au considerat că termenul de semnătura nu era pe deplin exact și, drept urmare, ar putea fi înlocuit de Ritual.
Deși în 2014 s-a lansat definiția Ritualului ca acel tipar distinctiv de comportament al agresorului care îi este caracteristic și care ii satisface nevoile psihologice și emoționale, specialiștii tot nu sunt mulțumiti pentru că totul poate duce la confuzie. Încă îi lipsește precizia.
Oricât se încearca să se rezerve termenul de semnătură pentru acele comportamente care urmăresc să afirme tiparele unui infractor (care nu eșuează să-și satisfacă și o nevoie psihologică și, deci, un tip de ritual), în analogie cu modul în care semnătura indică tiparul unei opere sau a unui document, există infracțiuni în care se îndeplinesc ritualuri, ca obicei sau act care se repetă invariabil, fie el religios, cultural, inițiatic sau de orice alt tip, cu care se continua suprapunerea semnificațiilor.
Continuând cu nume importante, îi găsim pe César San Juan și Laura Vozmediano, care au propus termenul de Modus Apprendi pentru a se referi la felul în care infractorul „se arată” și care ar include tot ce face referire la semnătură, ritual, punere în scenă sau simptome clinice, în funcție de caz. La început, specialiștilor li s-a părut un termen potrivit, dar apoi s-au gândit că Modus Operandi, modul de a comite infracțiunea, este și un mod de a se arăta și că poate deveni chiar un identificator. Astfel că, specialiștii au fost nevoiți să continue în căutarea preciziei terminologice.
Scopul este de a găsi un termen precis care este, de asemenea, la fel de direct precum este modul de operare. Ne îndreptăm atenția spre limba latină, leagănul modului nostru de a gândi și a vorbi și găsim următoarea combinație: MOTUS RITUALI.
Motus Rituali înseamnă „ritual emoțional” în latină. Definiția ar fi aceeași cu cea folosită pentru ritual, dar incluzând în concept calificativul emoțional, care poate fi acel aspect care deosebește termenul de cel care conține modus operandi.
Prin urmare: Motus Rituali ar fi definit ca acel model distinctiv de comportament al agresorului care îi este caracteristic și care îi satisface nevoile psihologice și emoționale.
Așa cum modus operandi include comportamente menite să depășească obstacolele care împiedică săvârșirea unei infracțiuni, cele care protejează identitatea agresorului și cele care facilitează evadarea, Motus Rituali este un cadru care include comportamente ritualice, de semnătură și cele de punere în scenă, care transmit un mesaj (pentru a le diferenția de cele care au ca scop evitarea identificării, care sunt reprezentate de Modus Operandi).
Ce părere aveți despre acest termen?
Termen a fost propus de către Juan Enrique Soto - Poliția națională spaniolă.
În prezent, este coordonator academic al Masterului în Investigații Criminale și profesor la Universitatea Internațională din La Rioja (UNIR). Creator al Serviciului de Analiză Comportamentală și al Metodei VERA pentru elaborarea profilurilor psihologice ale agresorilor necunoscuți. Membru al Institutului de Științe Criminale și Securității al Fundației Universității Autonome din Madrid și al Societății Internaționale de Criminologie Aplicată (SICA).
C.C.
