Pe tărâmul televiziunii, narațiunile despre traficul de droguri au luat cu asalt atât ecranele mari, cât și cele mici, captivând publicul cu povești despre anti-eroi puternici și lumea periculoasă pe care o conduc fără milă. Fie că este vorba despre ascensiunea și căderea unor figuri notorii precum Pablo Escobar sau despre poveștile ficționale ale familiilor de narco, aceste seriale și filme au devenit o parte importantă în Epoca de Aur a televiziunii. Cu toate acestea, întrebarea care se profilează este dacă conținutul face dreptate gravității consecințelor din lumea reală asociate traficului de droguri?
Una dintre preocupările semnificative din jurul acestor producții este potențialul spectatorilor de a se identifica cu personajele, în special cu personajele centrale care duc adesea vieți criminale. Reprezentarea familiilor narco care își îmbrățișează cu dragoste membrii creează o dinamică care se poate identifica, estompând granițele dintre bine și rău. Această identificare este o sabie cu două tăișuri, deoarece nu numai că riscă să simpatizeze cu acțiunile nefaste ale lorzilor drogurilor, ci și face publicul să se simtă inconfortabil, reflectând elemente din propria lor viață pe ecran.
Disconfortul și fascinația împletite cu aceste seriale și filme evidențiază complexitatea psihologiei umane. În calitate de spectatori, putem fi atrași de aceste narațiuni pentru că ne obligă să ne confruntăm cu adevăruri incomode despre societatea noastră, moralitatea și atracția puterii. Ascensiunea antieroilor în televiziune, caracterizată de protagoniști ambigui din punct de vedere moral, a jucat un rol esențial în modelarea calității și profunzimii emisiunilor contemporane. Fascinația pentru personajele defecte oglindește imperfecțiunile inerente ale indivizilor din viața reală, declanșând o legătură profundă între public și narațiune.
Cu toate acestea, este esențial să distingem între înțelegerea și glorificarea personajelor și a culturii pe care aceștia o reprezintă.
Traficul de narcotice nu se referă doar la activități ilegale, ci cuprinde și o cultură unică cu propriul set de valori, practici și strategii operaționale. Pericolul constă în romantizarea acestei culturi hiperviolente, în care brutalitatea și violența sunt glorificate și ritualizate, după cum notează jurnalistul David Pratt.
Poate că adevărata lecție care trebuie desprinsă din aceste narațiuni este călătoria anti-eroului, dincolo de comportamentele lor dăunătoare inițiale. În loc să le admirăm acțiunile, accentul ar trebui să se îndrepte spre înțelegerea proceselor lor de schimbare și aplicarea acestor lecții în propriile noastre vieți. Observarea personajelor imperfecte permite empatia, una dintre cele mai puternice emoții pe care le avem, favorizând o conexiune mai profundă cu povestea. Cu toate acestea, un punct critic de dispută apare atunci când se examinează responsabilitatea morală a acestor narațiuni. Glorificarea lorzilor și criminalilor drogurilor, așa cum vedem în seriale precum „Narcos”, sau cea mai recentă producție - "Griselda", ridică întrebări cu privire la implicațiile etice ale unor astfel de portrete. Reprezentarea de către Netflix a lui Pablo Escobar ca un adevărat „Robin Hood”, ignorând atrocitățile comise de el, subliniază potențiala denaturare a istoriei în numele divertismentului.
Comparația făcută între glorificarea traficaților și teroriști, așa cum sugerează jurnalistul Alejandro Bastidas, ne determină să ne întrebăm dacă libertatea artistică ar trebui să fie restrânsă de o busolă morală. Fiorul derivat din violența la mâna a doua nu ar trebui să vină cu prețul denaturării faptelor istorice și al insultării victimelor. Ea ridică problema stringentă dacă arta are o responsabilitate morală față de societate. Iar eu cred că da!
În concluzie, în timp ce aceste filme și seriale continuă să domine peisajul televiziunii, este imperativ să navigăm pe linia fină dintre înțelegerea complexității lumii narco și glorificarea culturii sale violente. Puterea povestirii nu constă doar în a distra, ci și în a provoca gândirea, în stimularea empatiei și în promovarea unei reprezentări responsabile a evenimentelor istorice. În calitate de privitori, trebuie să cerem narațiuni să lumineze mai degrabă decât să glorifice, recunoscând responsabilitatea morală pe care o poartă arta în modelarea perspectivelor societății.
Corina Gheorgheza
