PROF. RICHARD VON KRAFFT-EBING a fost un eminent psihiatru german și pionier în studiul științific al sexului. S-a născut la Mannheim la 14 august 1840.
Și-a făcut educația medicală la Heidelberg sub Fredreich și la Zurich sub Griesinger, iar după calificare la Heidelberg în 1863 a petrecut cinci ani ca asistent în azilul Illenau. În 1872 a fost numit profesor de psihiatrie la Universitatea recent fondată la Strasbourg, iar în anul următor a acceptat o invitație de a ocupa catedra corespunzătoare la Graz, unde a rămas până în 1889, când a succedat lui Leidesdorf la Prima Clinică de Psihiatrie din Viena. În 1892 l-a succedat lui Meynert la a doua clinică de psihiatrie, pe care a condus-o până la pensionarea sa în 1902. A murit pe 22 decembrie 1902.
Kraft-Ebing a fost la fel de eminent atât ca cercetător, cât și profesor și clinician și și-a câștigat o reputație binemeritată nu numai ca psihiatru, ci și ca neurolog și criminolog.
Este cunoscut mai ales pentru lucrarea intitulată „Psychopathia Sexualis”, a cărei primă ediție a apărut în 1886 și a XVII-a postum în 1924. A fost tradusă în engleză, franceză și italiană. Celelalte lucrări ale sale au fost „Melancholie” (1874), „Lehrbuch der Psychiatric” (1879), care a fost tradusă în engleză și franceză și a trecut prin șapte ediții și „Eine experimentelle Studie auf dem Gebiete des Hypnotismus” (1888), care a fost tradusă și în engleză.
A fost un popularizator al psihiatriei, ținând prelegeri publice pe această temă, precum și demonstrații teatrale ale puterii hipnotismului. Krafft-Ebing a scris despre comportamentul criminal, perspectivele medicale ale hipnozei, precum și despre sexualitatea masculină și feminină și comportamentul sexual. Textul de psihiatrie de bază al lui Krafft-Ebing a fost considerat de mulți a fi de neînțeles, totuși este creditat că l-a influențat pe Carl Jung să aleagă psihiatria ca specialitate medicală. Scrierile lui Krafft-Ebing au influențat și opera lui Sigmund Freud.
În lucrările sale timpurii, Krafft-Ebing a inoculat pacienții cu pareză generală cu sifilis. Deoarece nu au contractat boala, el a concluzionat că trebuie să fi avut-o anterior, dezvoltând imunitate. În acest mod, Krafft-Ebing a demonstrat legătura dintre sifilis și pareza generală înainte de „testele serologice”, cum ar fi „Wassermann” folosit astăzi.
La Congresul medical internațional de la Moscova din 1887, a citit o lucrare importantă despre cauzalitatea paraliziei generale, care, s-a dovedit a fi produsul comun al „sifilizării și civilizației”.
A fost membru de onoare al societăților medicale din Londra, Paris, New York, Chicago, Roma, Amsterdam si Moscova.
Un monument i s-a ridicat la Viena în 1908, când i-a fost rostită o adresă de către succesorul său, prof. Wagner von Jauregg.
Psychopathia Sexualis
„Psihopatologia sexului” a trecut printr-o duzină de ediții și multe traduceri. Cartea a fost dezvoltată ca o referință criminalistică pentru medici și judecători, pe un ton academic înalt. În introducerea cărții, s-a observat că autorul „a ales în mod deliberat un termen științific pentru numele cărții pentru a descuraja cititorii laici”. De asemenea, a scris secțiuni ale cărții în limba latină în același scop. În ciuda tuturor acestor eforturi, cartea a fost foarte populară printre cititorii laici: a ajuns la douăsprezece ediții în viața sa și a fost tradusă în multe limbi.
În această carte, Krafft-Ebing a adoptat o abordare pur constituțională. Conform opiniei sale, toate variațiile sexuale se bazează pe defecte genetice, deși masturbarea poate grăbi sau chiar produce tulburări. Fidel ideilor germane ale vremii, Krafft-Ebing considera orice altceva decât relațiile conjugale în scopul procreației o perversiune. Un bărbat era de așteptat să aibă orgasm în timpul coitului, dar nu o femeie. Krafft-Ebing a discutat despre perversiuni sexuale, de la uciderea poftei la fetiș și masturbare cu condamnare egală.
În cartea sa Psychopathia Sexualis, Krafft-Ebing a divizat devianța sexuală în patru categorii:
- paradoxie, dorință sexuală într-un moment nepotrivit al vieții, cum ar fi copilăria sau bătrânețea
- anestezie, dorință insuficientă
- hiperestezie, dorință excesivă
- parestezie, dorință sexuală pentru un scop sau un obiect greșit. Aceasta a inclus homosexualitatea (sau „dorința sexuală contrară”), fetișismul sexual, sadismul, masochismul și pederastia.
Krafft-Ebing credea că scopul dorinței sexuale era procreerea și orice formă de dorință care nu ducea către acel scop final era o perversiune. Violul, de exemplu, a fost un act aberant, dar nu o perversiune, deoarece în urma lui ar fi putut rezulta o sarcină.
Krafft-Ebing a văzut și a privit femeile ca fiind practic pasive din punct de vedere sexual și nu a înregistrat nici o femeie sadică sau fetișistă în studiile sale de caz. Comportamentul care ar fi clasificat ca masochism la bărbați a fost clasificat ca „robie sexuală” la femei, ceea ce nu a fost o perversiune, din nou, deoarece un astfel de comportament nu a interferat cu procreerea.
În civilizația occidentală, Psychopathia Sexualis („Psihopatologia sexului”) a fost prima discuție științifică despre homosexualitate și luarea în considerare a stărilor mentale ale infractorilor sexuali în judecarea acțiunilor lor. De asemenea, a fost una dintre primele cărți care au studiat științific „subiecte sexuale” precum importanța orgasmului clitorian și a plăcerii sexuale feminine.
Sadism și masochism
Richard Freiherr von Krafft-Ebing a fost primul om de știință care a adus termenii de sadism și masochism în psihiatrie. Originea termenului sadism este asociată cu numele lui Donatien Francois Marchiz de Sade (1740-1815). Sadismul își ia numele din scrierile și exploatările acestui scriitor francez, despre care s-a constatat că a fost unul dintre cei nouă prizonieri deținuți în Bastilia. Marchizul de Sade a scris romane în care a descris scene de tortură și ucidere într-o manieră și un context sexual.
Krafft-Ebing a inventat de asemenea termenul de masochism, folosind numele scriitorului Leopold von Sacher-Masoch, al cărui roman parțial autobiografic - Venus în blănuri - povestește despre dorința protagonistului de a fi biciuit și înrobit de o femeie frumoasă.
Când folosesc termenul sadomasochism, psihiatrii contemporani subliniază situația mentală a plăcerii în durere, în timp ce termenii de sadomasochism ai lui Krafft-Ebing includ plăcerea provenită din umilire, dominare și supunere.
Sadismul denotă o afecțiune în care plăcerea erotică a provocat durere sau umilință. Condiția mai nedumeritoare a masochismului este una în care plăcerea erotică este obținută prin rănire, reținere sau umilință. Cuplarea celor două nume în sadomasochism este importantă deoarece cele două condiții sunt de obicei prezente, deși predominând una sau alta, la unul și același individ. Acest individ poate prezenta și alte interese deviante, de exemplu, în fetișism sau transvestism.
MoştenireTimp de decenii, Psychopathia Sexualis („Psihopatologia sexului”) a lui Krafft-Ebing a fost autoritatea supremă asupra aberației sexuale și a fost una dintre cele mai influente cărți despre sexualitatea umană. El a fost atât lăudat, cât și condamnat pentru această carte - lăudat pentru deschiderea unui nou domeniu de studiu psihologic, condamnat pentru imoralitate și justificarea perversiunii. Pe lângă Psychopathia Sexualis („Psihopatologia sexului”), Krafft-Ebing a scris și publicat și câteva articole valoroase despre psihiatrie.
Krafft-Ebing a studiat sadismul ca patologie și, în înțelegerea contemporană, este strâns legat de crima sexuală. După crimă, sadicii sexuali se comportă normal până la următoarea infracțiune. Nu raportează nici o vină sau remușcare. De obicei, simt o mare ușurare a tensiunii după comiterea crimei. În cele din urmă, ei pot considera că sunt superiori poliției, deoarece evită detectarea. De fapt, un sadic sexual „se poate simți inferior, cu excepția infracțiunii sale” (Brittain, p. 199). Această abordare a înțelegerii criminalității sexuale în termeni de sadism își are originea în cercetările și lucrările lui Krafft-Ebing.
C.C.