top of page
analizacomportamen

Psihologie aplicată în procesul penal - Gabriela Groza



Cartea Psihologie aplicată in procesul penal scrisă de Gabriela Groza a apărut la editura Universul Juridic în anul 2019 și face parte din categoria Drept și legislație. Lucrarea de față se vrea utilă practicienilor care iau într-un fel sau altul parte la procesul penal. Dreptul penal reglementează situațiile în care omul încalcă normele importante ale societății noastre. În analiza penală, locul central este ocupat de comportamentul infracțional. Comportamentul este cel mai adesea un rezultat al minții și al emoțiilor noastre. Mintea și emoțiile sunt obiectele principale de studiu ale psihologiei cognitive. Pornind de la aceste premise, îmi este imposibil să separ dreptul penal de psihologie, iar comportamentul de minte și emoție. Așa s-a născut ideea acestei cărți în care am încercat să subliniez procesele psihologice relevante pentru diferite sfere ale dreptului penal.


Lucrarea îmbină stilul riguros, aproape cartezian, cu remarcile personale pline de sens și prezentări de caz. Este o carte care va schimba mult, în mințile multor oameni. - Prof. dr. psih. Mircea Miclea

In this wide ranging book Dr. Groza provides in-depth coverage of many crucially important topics. - Ray Bull, Professor of Criminal Investigation at the University of Derby, Past President of the European Association of Psychology and Law and Trainer in investigative interciewing of criminal suspects, witnesses, and victims

Cartea Gabrielei Groza dizolvă panica pe care o provoacă oricarui cititor limbajul juri-psihologic. Este o carte care te invită la cunoaștere pornind de la praxis. Ea problematizează, îndeamnă la reflecție și nu dă verdicte. - Comisar-șef de poliție Psih. dr. Dorin Dumitran Serviciul de Analiză Comportamentală din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române

Gabriela Groza’s very welcome volume brings together the international literature that applies psychological analysis to people drawn into the criminal justice process, whether as offenders, witnesses or victims. The author’s clear command of the issues has allowed her to produce a book that will become an invaluable reference for members of the legal profession and judicial community who wish to acquaint themselves with the latest research and debate in this important field of the criminal justice process. - Judith Pallot Professor (Emeritus) at the University of Oxford and Research Director at Aleksanteri Institute, Helsinki University





Comments


bottom of page