- Proces pus în evidență de investigația analitică: subiectul determină trecerea, într-un mod fantasmatic, din “afară” în “interior”, de obiecte și calități intrinseci acestor obiecte.
- Introiecția este apropiată de incorporare, care constituie prototipul ei corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporală (introiecție în eu, în idealul eului etc.).
- Se află într-un raport strâns cu identificarea.
- Termenul a fost introdus de Sandor Ferenczi în “INTROIECȚIE ȘI TRANSFER” (Introjektion und Ubertragung, 1909). El scrie: “în timp ce paranoicul expulzează din eul său tendințele devenite neplăcute, nevroticul caută soluția făcând să intre în eul său cât mai mult cu putință din lumea exterioară, din care face obiectul fantasmelor inconștiente.”
Trebuie menținută o distincție între incorporare și introspecție. În psihanaliză, limita corporală este prototipul oricărei separări între interior și exterior; procesul de incorporare se raportează explicit la acest înveliș corporal. Termenul introiecție este mai cuprinzător: nu doar interiorul corpului este în cauză, ci și interiorul aparatului psihic, al unei instanțe etc. În acest fel, se vorbește de introiecție în eu, în idealul eului etc.
