Investigația ADN în slujba justiției - Note de curs. Autor: Dr. Ligia Barbarii, medic primar legist, Șef Laborator Genetică, INML “Mina Minovici”, București
Genetica moleculară remodelează în prezent viața omului, fiind una dintre științele care contribuie decisiv la formarea spiritului omului modern. Civilizația genei dechide noi domenii de cercetare altor științe, dar tinde totodată să răstoarne întregul nostru sistem de valori social.
La sfârșitul anilor ‘80, Sir Alec Jeffreys, descoperitorul amprentelor genetice, rezolva în fața justiției britanice, în mod spectaculos un caz de omor. Pe măsura validării performanțelor și robusteții lor, testele ADN au fost larg îmbrățișate de comunitatea științifică și juridică din întreaga lume, tendință care s-a accentuat mult în ultimii ani.
Lucrurile au evoluat mai repede decât apreciau chiar și cei mai optimişti dintre partizanii şi promotorii investigaţiilor genetice, iar ceea ce mulţi nu credeau cu putinţă s-a realizat: testele ADN au devenit un instrument fără rival al investigațiilor medico-legale şi poliţieneşti. La toate acestea, a contribuit desigur într-un mod decisiv și finalizarea în 2001 a proiectului Genomul Uman, care a generat o uimitoare cantitate de informație științifică despre materialul ereditar al speciei noastre.
Pe măsură ce tehnologiile de analiză genetică se îmbunătățesc și sunt utilizate pe scară largă, se ridică foarte acut şi întrebări serioase despre libertățile civile sau dreptul la intimitate al unei persoanei supusă unei investigații genetice. De altfel, este binecunoscut faptul că cercetarea ştiinţifică a stârnit controverse și în alte epoci decât cea modernă, însă legitim în rezolvarea acestei ecuații a conflictelor deschise între oamenii de stiință și societate, trebuie să fie asigurarea libertăţii individului şi reprimarea primejdiei de a o submina.
Bazele identificării în medicina legală și crimnalistică. Identitatea concentrează în sine toate însușirile unui obiect, fenomen sau ființă. Se spune că un subiect uman poate fi identificat atunci când el poate fi distins dintr-un grup de subiecţi având caracterstici similare. Caracteristicile identificatoare pot fi reprezentate de: culoarea pielii, ochilor sau părului, grupele de sânge, markeri ADN, etc.
Caracteristicile identificatoare trebuie să fie:
• constante în timp - cu cât stabilitatea lor este mai mare cu atât crește valoarea lor pentru identificare
• în număr suficient de mare - stabilitrea identității, necesită de regulă precizarea mai multor caracteristici. Individualitatea umană este deci mai întâi de toate, o individualitate genetică, deși omul în ansambul său este produsul interacțiunii permanente dintre ereditate și mediu.
Fiecare ființă umană ia naștere și se dezvoltă dintr-o celulă ou, ce reunește în proporții egale “zestrea“ ereditară a celor doi părinți, numiți și genitori. De la stadiul de celulă ou până la completa sa desăvârșire biologică, o ființă umană reprezintă o configurație genetică nouă, unică, irepetabilă și constantă în timp. Titlul de unicat al fiecărui univers genetic uman nu este contrazis pâna în prezent decât de gemenii monozigoţi.
Identificarea judiciară reprezintă o metodă universală de stabilire a adevărului în procesul cunoașterii judiciare. Identificarea medico-legală și criminalistică sunt părți integrante ale identificării judiciare, având valoare probantă. Valoarea unei metode de identificare rezidă în abilitatea expertului de a compara urmele lăsate la locul faptei cu cele găsite pe alte materiale sau probe de referință. Se pot astfel compara: ghinturile unei arme cu amprentele lăsate pe un cartuș, tipul de drog depistat la traficanți, cu cea consumată de persoanele dependente, urmele descoperite la locul crimei, cu cele ale suspectului și al victimei, etc.
De la amprentele digitale la amprentele genetice. 
Drumul cercetării individualității umane a fost deschis la sfârșitul secolului XIX de amprentele digitale, însușiri fenotipice cu determinism multifactorial, poligenic și mediu, urmate în timp, de antigenele specifice de grup, sangvine și tisulare, pentru a viza în prezent materialul genetic al speciei umane - molecula de ADN.
Începând cu 1880, amprentele digitale, descrise de antropologul britanic Sir Francis Galton au fost utilizate sistematic în justiția și armata țărilor anglo-saxone.
La început de secol XX, descoperirea grupelor de sânge ABO de către Landsteiner a deschis o nouă eră în domeniul identificărilor. După 1950, laboratoarele de serologie judiciară au testat un număr tot mai mare de grupe sangvine, pentru a culmina în anii ’70 cu analiza complexului major de histocompatibilitate (HLA). Munca de pionierat în aplicarea tehnicilor ADN în justiţie aparţine geneticianului Alec Jeffreys, încununat pentru descoperirea sa cu premiul Nobel şi înobilat cu titlul de Sir pentru serviciile justiției britanice.
În 1985, în timp ce efectua cercetări privind gena mioglobinei umane, echipa de cercetători condusă de Jeffreys a remarcat o serie de particularităţi structurale ale moleculei ADN. Jeffreys a aprofundat cercetările privitoare la aceste trăsături particulare şi a demonstrat că ele sunt unice, irepetabile, proprii fiecărei persoane, exceptând gemenii monozigoţi. Jeffreys a reuşit să demonstreze justiţiei britanice valoarea descoperirii sale: primele testări ADN au condus la rezolvarea unor cazuri de imigraţie, iar în 1986, la rezolvarea primului caz penal, respectiv a unui caz de omucidere, prin incriminarea lui Collin Pitchfork ca autor al unui dublu asasinat.
Poliția britanică din regiunea Midlands ancheta omorul a două tinere agresate sexual la interval de trei ani, existând unele indicii că autorul era un localnic cu vârsta cuprinsă între 17- 34 de ani. Sub pretextul unui studiu populațional pentru depistarea unei maladii, s-a prelevat sânge de la toți bărbaţii din regiune care se încadrau în aceste limite de vârstă. Profilul ADN al unuia dintre donatori, respectiv al lui Collin Pitchfork, s-a dovedit a fi identic cu profilul obţinut prin analiza probei de spermă recoltată de pe corpul uneia dintre victime. Criminalul şi-a mărturisit ulterior faptele şi a fost condamnat. Introducerea testărilor ADN în sistemul juridic american a fost larg dezbătută, unele jurisdicții motivând că interpretarea statistică a rezultatelor era mult prea greoaie, și de neînțeles pentru juriști. Prima condamnare bazată pe rezultatele unei genotipări ADN a fost pronunţată totuși în 1987, într-un proces de viol din Florida. De atunci, testele ADN au fost folosite ca material probator în peste 24 000 de procese. FBI, cea mai mare agenţie de investigaţii americană, a refuzat la început să practice astfel de teste, primele analize de gentica judiciară fiind realizate în laboratoare private. În scurt timp însă FBI şi-a schimbat radical concepţia, constituindu-şi propriile sale reţele de laboratoare și echipe de experți. FBI este în prezent principalul organizator al băncilor de date în SUA.
Scurt istoric al identificărilor de persoane în România. Profesorul Mina Minovici s-a situat în avangarda medicilor legiști europeni care au aderat la sistemul de identificare bazat pe măsurători antropometrice propus de Bertillon, înființând în 1892 la București un serviciu specializat după modelul celui inființat în Franța în 1879 și în Anglia în 1891. Tot profesorul Mina Minovici a înființat în România primul cazier judiciar național bazat pe datele antropometrice ale deținuților și a publicat studii și manuale referitoare la cercetarea impresiunilor digitale și a corpurilor delicte purtătoare de urme.
Frații profesorului, doctorii Nicolae și Ștefan Minovici au contribuit la dezvoltarea tehnicilor de fotografiere judiciară și a sistemului amprentelor digitale.
La începutul secolului XX, concomitent cu alte țări avansate din Europa se va introduce masiv și în România dactiloscopia ca metodă de identificare criminalistică.
La INML “Mina Minovici” a funcționat un performant Laborator de Dactiloscopie, locul acestui fiind în 1999 luat de Laboratorul ADN, primul de acest gen înființat la nivel național. (...)
