- Termeni induși de Freud pentru a distinge două moduri de investire a libidoului: acesta poate lua ca obiect fie persoana proprie (libido al eului său narcisic), fie un obiect exterior (libido obiectal). După Freud, există un echilibru energetic între aceste două moduri de investire, libidoul obiectal diminuând atunci când libidoul eului crește și invers.
- Libidoul, după Freud, începe prin a investi în Eu (narcisism primar) pentru ca ulterior, plecând de la Eu, să fie investit în obiecte exterioare: “Ne formăm astfel reprezentarea unei investiri libidinale originare a elui; mai târziu o parte a acesteia este cedată obiectelor, dar, fundamental, investirea eului persistă și se comportă față de investirile obiectale la fel cum se comportă corpul unui organism protoplasmatic față de pseudopodele pe care le-a emis.”
Retragerea libidoului obiectal la nivelul eului constituie narcisismul secundar, asa cum poate fi și observat mai ales in stări psihotice (delir de grandoare).
Inițial, Freud n-a recunoscut decât o singură mare dualitate pulsională: pulsiuni sexuale – pulsiuni ale Eu-lui (sau de autoconservare).
Noua distincție introdusă apare inițial ca o subdiviziune a pulsiunilor sexuale, în funcție de obiectul lor de investire:
PULSIUNIUNI ALE EULUI PULSIUNI SEXUALE
(interes) (libido)
LIBIDO AL EULUI
LIBIDO OBIECTAL
Cu toate acestea, dacă conceptual distincția dintre pulsiuni ale Eului si Libido al Eului este clară, în stările narcisice (somn, boală somatică) ea încetează să mai fie: “Libidoul și interesul Eului au aici același destin și sunt din nou imposibil de deosebit unul de altul.”
În concluzie, libidoul, ca energie pulsională, își găsește izvorul în diferitele zone erogene; eul, ca persoană totală, ajunge să stocheze energia libidinală al cărei prim obiect este; dar “rezervorul” se comportă ulterior, față de obiecte, ca un izvor, pentru că de la el decurg toate investirile.
