Ne-am obișnuit să credem că sistemele simple dau naștere unor comportamente simple, că sistemele complexe dau naștere unor comportamente complexe. Nu mai este așa! Științele haosului ne spun că, un sistem simplu poate genera comportamente complexe, iar sistemele complexe pot manifesta comportamente simple. Atare considerații, plictisitoare pentru unii, au implicații nebănuite și de mare valoare pentru tot ceea ce înseamnă sistem în natură.
Dacă turnăm puțin lapte în ceașca de cafea, vârtejurile sunt evidente iar convecția apare cu o latență, schimbând tot; un steag aflat în bătaia vântului, se unduiește previzibil pentru a pocni în mod imprevizibil; oglinda unei ape se tulbură pe nesimțite fără vreo intervenție aparentă ș.a.m.d.
(…) ”În prezent, unii fiziologi vorbesc despre boli dinamice: tulburări ale unor sisteme, perturbări de coordonare sau control. Sistemele care oscilează în mod normal încetează să oscileze sau manifestă oscilații noi și neașteptate, iar sistemele care nu oscilează în mod normal încep să oscileze …Printre sindromurile acestea se numără și tulburările de respirație: gâfâitul, oftatul, respirația Cheyne-Stokes și apneea infantilă legată de sindromul morții subite infantile. Există și tulburări dinamice ale sângelui, inclusiv o formă de leucemie, în care tulburările afectează echilibrul celulelor roșii și albe, al hematiilor și limfocitelor. Unii oameni de știință speculează că și schizofrenia ar aparține acestei categorii, împreună cu unele forme de depresie”. ”(…) din 1908 oamenii cunosc o manifestare fizică a bolii care pare să îi afecteze nu doar pe schizofrenici, ci și pe rudele lor. Când pacienții încearcă să urmărească un pendul care se leagănă lent, ochii lor nu pot urmări mișcarea uniformă…ochii schizofrenicului se mută în salturi mici, oprindu-se ori prea în față, ori în urma țintei și creând o agitație constantă de mișcări inutile. Nimeni nu știe de ce. B.A. Huberman va reproduce experimental mișcările globului ocular: un dispozitiv fizic simplu în care o bilă se rostogolește într-un șanț curb, în timp ce acesta se leagănă și el în lateral. Va observa și ordine și haos ultimul apărând pe linia care se separă un tip de comportament de un altul. (B.A. Huberman. A model for dysfunctions in Smooth Pursuit Eye Movement. Annals of the New York Academy of Sciences – February 1987).
Mai multe în: JAMES GLEICK- Haos. Nașterea unei noi științe. Editura Publica, 2020, București.
Picuratul ritmic al apei de la robinet poate fi un model de gândire aplicat etiopatogeniei psihiatrice. Cunoaștem condițiile inițiale (în exemplul nostru picuratul ritmic) iar previzibilitatea comportamentelor își are temeiul diagnostic pe cunoașterea acestor condiții inițiale. Acestea evoluează spre sisteme stabile de gândire și simțire (noi spunem moduri particulare de a simți și a gândi, etc.) iar psihismul bolnavului se va cantona într-o stare posibil stabilă. Arhitectura sindromologică însă, ca sistem dinamic (și nu atât de închis cum credeam spre exemplu în cazul delirului) tinde să părăsească starea de echilibru răsărind din anumite condiții de pornire, înaintând spre o limită, moment de la care predicția comportamentului devine imposibilă. Urmărind obsedant picuratul apei de la robinetul nostru închis, picuratul nu mai păstrează canonul. Dintr-o dată se întâmplă ceva. Aproape de limită predicția devine imposibilă.
D.D.
Sursa foto: https://www.quantamagazine.org/hidden-heroines-of-chaos-ellen-fetter-and-margaret-hamilton-20190520/