Philippe Pinel, (n. 20 aprilie 1745, Saint-André, Tarn, Fr. — 25 octombrie 1826, Paris), a fost un medic francez, pionier în tratamentul uman al bolnavilor mintal, recunoscut de către oamenii de știință drept primul medic psihiatru.
Ajuns la Paris (1778), s-a ocupat pentru un număr considerabil de ani de traducerea lucrărilor științifice și medicale și prin predarea matematicii. În acea perioadă, a început, de asemenea, să viziteze pacienții bolnavi mintali izolați în privat și să scrie articole despre observațiile sale.
În august 1793, Pinel a fost numit „medic al infirmeriei” la Spitalul Bicêtre. La acea vreme spitalul adăpostea aproximativ patru mii de bărbați întemnițați – criminali, infractori minori, sifilitici, pensionari și aproximativ două sute de bolnavi psihici. Patronii lui Pinel sperau că numirea lui va duce la inițiative terapeutice. Acolo, Pinel era interesat în special de cei 200 de oameni bolnavi mintali din secția a șaptea. Pinel a instaurat un management strict nonviolent asupra pacienților săi, care a ajuns să fie numit tratament moral sau management moral. Omul de știință a colaborat, de asemenea, îndeaproape cu Jean-Baptiste Pussin, care fusese tratat cu succes pentru scrofulă (ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză) la Bicêtre. Urmând un tipar familiar, el a fost în cele din urmă recrutat, împreună cu soția sa, Marguerite Jubline, în personalul ospiciului. La Bicêtre, terapia lui Pinel a implicat contactul apropiat și observarea atentă a pacienților. El a început să-și viziteze pacienții și a luat notițe pe parcursul a doi ani pentru a primi mai multe informații despre istoria cazului și o istorie naturală a bolii pacientului. Mai mult, între 1790 și 1799 a adus o reformă fundamentală în rândul „azilelor de nebuni” (se presupune că elibera bolnavii mintali din lanțurile lor) și a arătat noi modalități de tratare a bolnavilor mintali.
În 1795, Philippe Pinel a devenit medic șef al Hospice de la Salpêtrière. Spitalul era ca un sat mai mare, cu șapte mii de femei în vârstă, sărace și bolnave, o birocrație înrădăcinată, o piață plină de viață cu o infirmerie uriașă. Pussin a fost și el transferat acolo în 1802. În 1795 Pinel fusese numit și profesor de patologie medicală, catedră pe care a deținut-o timp de douăzeci de ani.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale cercetării lui Pinel a fost „moral” în sensul emoției și psihologiei, nu etic. Omul de știință a observat și a documentat subtilitățile și nuanțele experienței și comportamentului uman, concepând oamenii ca animale sociale cu imaginație. Pinel și-a dat seama că „a fi ținut cu respect, a avea onoare, demnitate, bogăție, faimă, care, deși pot fi factice, întotdeauna tulburătoare și rareori pe deplin satisfăcute, lasă adesea loc răsturnării rațiunii”. Pinel a vorbit despre avariție, mândrie, prietenie, fanatism, dorința de reputație, de cucerire și de vanitate. El a remarcat că o stare de iubire se poate transforma în furie și disperare și că schimbările bruște și severe în viață, cum ar fi „de la plăcerea succesului la o idee copleșitoare de eșec, de la o stare demnă – sau credința că cineva ocupă una – la o stare de dizgrație și a fi uitat” pot provoca manie sau „alienare mintală”.
Philippe Pinel credea că, pentru a trata o boală mintală, perspectiva individuală și istoria persoanei trebuie mai întâi înțelese. Pinel s-a angajat în conversații terapeutice pentru a descuraja pacienții în a-și face iluzii și a oferit sprijin și încurajare binevoitoare. Pentru acele cazuri considerate incurabile din punct de vedere psihologic, Pinel a folosit băi, dușuri, opiu, camfor și alte antispastice, precum și vezicante, cauterizare și sângerare numai în anumite cazuri limitate. El a recomandat, de asemenea, utilizarea laxativelor pentru prevenirea excitației nervoase și a recidivelor.
Pinel este în general văzut ca unul dintre cei mai importanți medici care au transformat conceptul de „nebun” în cel al pacienților care au nevoie de îngrijire și înțelegere, stabilind un domeniu care s-a numit în cele din urmă Psihiatrie. Moștenirea sa a inclus îmbunătățirea condițiilor din azil, abordări terapeutice în general psihosociale, anamneză, nosografie, evaluări numerice în linii mari ale cursurilor de boală și răspunsuri la tratament. Mai târziu, Pinel a devenit medicul consultant al împăratului, membru al Academiei de Științe și în cele din urmă, în 1804, cavaler al Legiunii de Onoare.
Pe 25 octombrie 1826, Philippe Pinel a murit la Paris, în urma unei hemoragii cerebrale, la vârsta de 81 de ani.
C.C.