În 1941, psihiatrul Hervey Cleckley a publicat prima ediție a cărții sale - The Mask of Sanity. Cartea a fost una dintre primele lucrări care a descris psihopatul. Patru decenii mai târziu, cercetătorii continuă să se refere la „apele noroioase” ale psihopatiei.
Cu toate acestea, există un consens general în rândul clinicienilor cu privire la caracteristicile esențiale ale psihopatului. Există, de asemenea, un număr tot mai mare de cercetări, în special în Canada, care evidențiază importanța identificării psihopaților în populațiile noastre criminale. Dovezile sugerează că psihopații reprezintă un subgrup de infractori care pot fi predispuși la acte violente sau agresive și prezintă rate ridicate de condamnare.
În timp ce termeni precum personalitate antisocială, sociopat și psihopat au fost folosiți în mod interschimbabil, termenul „psihopat” se referă acum la un diagnostic mai strict. Psihopatia descrie indivizi care manifestă impulsivitate, insensibilitate, nesinceritate, minciună patologică și înșelăciune, egocentrism, judecată slabă, o viață sexuală impersonală și un plan de viață instabil.
Nu toți psihopații sunt infractori. Cu toate acestea, o proporție substanțială dintre criminali sunt psihopați. Estimările variază între 18% și 40% dintre infractori, în funcție de eșantion.
Mai precis, cercetătorii au descoperit că incidența psihopatiei este mai mare pe măsură ce crește nivelul de securitate al închisorii; psihopații se descurcă mai slab în tratament; sunt riscuri mai reduse pentru eliberarea condiționată; tind să aibă antecedente penale mai dese, mai variate și mai grave; sunt mai consecvent violenți decât nonpsihopatii; iar utilizarea violenței de către ei pare a fi mai puțin situațională și mai direcționată către anumite scopuri decât tipul de violență manifestat de nonpsihopati.
Identificarea psihopaților
Procedurile utilizate pentru a pune un diagnostic de psihopatie au inclus impresii globale ale personalului, răspunsurile infractorilor la testele de personalitate auto-raportate și scale de evaluare sau liste de verificare care sunt completate de personal. Ultimele două proceduri sunt probabil cele mai promițătoare metode de diagnosticare a psihopaților. Un bun exemplu al acestui tip de instrument este Lista de verificare a psihopatiei. Dezvoltată de psihologul Dr. Robert Hare de la Universitatea din Columbia Britanică, lista de verificare a fost introdusă pentru prima dată în 1980. De atunci au fost încorporate o serie de îmbunătățiri în procedurile de notare.
Lista de verificare a psihopatiei constă din 22 de elemente (de exemplu, insensibilitate, impulsivitate) care au fost modelate după criteriile psihopatiei propuse inițial de Cleckley. Pentru a completa lista de verificare, clinicianul, de obicei un psiholog, trebuie să efectueze un interviu detaliat și o revizuire cuprinzătoare a dosarului infractorului. Analize recente ale itemilor listei de verificare au demonstrat că Lista de verificare a psihopatiei măsoară nu numai lipsa de empatie descrisă de Cleckley (1982), ci și factorii legați de stilul lor de viață cronic, instabil și devianța socială.
Psihopatie și eliberare condiționată
Un studiu din 1984 realizat de Dr. Steve Wong în regiunea Prairie a constatat că infractorii care au obținut un punctaj ridicat pe lista de verificare a lui Hare au avut mai multe revocări de eliberare condiționată, revocări obligatorii de supraveghere și incidente de a fi „în mod ilegal în libertate” decât infractorii care au avut scoruri scăzute pe scara psihopatiei. Ca grup, psihopații din studiul lui Wong au încălcat eliberarea condiționată și supravegherea obligatorie mai des și din motive mai grave (de exemplu, recidiva). De asemenea, au solicitat eliberarea condiționată de patru ori mai des decât nonpsihopații. În ciuda dosarelor lor penale și eliberăricondiționate destul de notorii, era mai puțin probabil să li se acorde eliberarea condiționată.
În 1988, cercetătorii Steve Hart, Randy Kropp și Dr. Hare au extins aceste constatări cu un alt eșantion de infractori. Ei au descoperit că psihopații aveau de patru ori mai multe șanse decât nonpsihopatii să eșueze față de eliberarea condiționată. Ei au estimat că după aproximativ trei ani de urmărire, 80% dintre psihopați ar eșua la eliberare, comparativ cu 20% dintre nonpsihopati. Lista de verificare a psihopatiei s-a dovedit, de asemenea, a fi un predictor mai bun al rezultatului eliberării decât alte scale de predicție care s-au bazat în principal pe informații despre antecedentele penale.
În colaborare cu Dr. Ray Peters și Howard Barbaree (1989), s-au raportat recent rezultate care au fost în concordanță cu aceste constatări. S-a studiat un eșantion de 87 de deținuți din Joyceville eliberați în absențe temporare fără escortă. Din nou, s-a descoperit că psihopații au de patru ori mai multe șanse de a eșua decât nonpsihopatii. De asemenea, s-a observat că nu toți psihopații eșuează la eliberarea condiționată, cel puțin într-o perioadă scurtă de urmărire. Din acest motiv, scorurile din Lista de verificare pentru psihopatie nu pot fi văzute ca un singur criteriu pentru refuzul eliberării condiționate.
Psihopatie și violență
Psihopații sunt mai predispuși să folosească un comportament violent și agresiv decât infractorii în general. Această declarație se aplică condamnărilor lor penale, performanțelor instituționale și utilizării armelor. În plus, utilizarea lor de comportament agresiv ar părea a fi mai orientată spre obiective specifice decât situaționale. Acesta este mai ales cazul când psihopații sunt comparați cu un grup de nonpsihopati violenți, mulți dintre aceștia ispășind pedepse pentru crime foarte violente. Este interesant că, atunci când comparăm carierele criminale, 85% până la 97% dintre psihopații din studiile lui Dr. Hare au avut cel puțin o condamnare pentru o infracțiune violentă, comparativ cu doar aproximativ 50% dintre nonpsihopati. Toți psihopații dintr-un alt studiu care s-a efectuat în regiunea Ontario au avut cel puțin o infracțiune violentă.
Recent, psihopatia a fost măsurată la un eșantion de infractori sexuali care ispășesc pedepse într-o instituție psihiatrică din Massachusetts. Cercetătorii Dr. R. A. Prentky și Dr. R. A. Knight au raportat că incidența psihopatiei a fost de 25% la un eșantion de pedofilie și de 40% la un eșantion de violatori. Relația dintre psihopatie și abaterea sexuală are, prin urmare, implicații importante de evaluare și tratament. Acesta este un domeniu important care a început să fie investigat abia recent.
Deși nu toți deținuții sunt psihopați, aproximativ 20-30% îndeplinesc criterii stricte, cum ar fi Lista de verificare a psihopatiei, ei reprezintă o proporție semnificativă. Lista de verificare pentru psihopatie oferă informații care diferențiază între deținuți în ceea ce privește rezultatul eliberării și aspectele violenței. Aceste constatări oferă dovezi convingătoare că acesta este un domeniu important pentru cercetarea continuă în domeniu.
Până în prezent, Lista de verificare a psihopatiei a fost utilizată doar în contextul cercetării și nu este clar cât de comparabile vor fi aplicațiile clinice (adică evaluările de eliberare condiționată). De asemenea, probleme precum etichetarea, erorile de clasificare, preocupările etice și intervenția de tratament trebuie abordate înainte ca evaluarea psihopatiei să poată fi încorporată în politica corecțională. Etichetarea unui deținut ca psihopat este deschisă la potențial abuz, mai ales că unele dintre caracteristicile definitorii sunt istorice și, prin urmare, nu se pot schimba.
Se poate dovedi a fi mai util să descrie nevoile unui deținut și, în concordanță cu ceea ce se știe despre psihopați, să prezinte o strategie de tratament pentru a răspunde acestor nevoi. O astfel de strategie ar putea sugera modalități de a-și modifica comportamentul și de a gestiona deținutul la eliberare. Deoarece nu toți psihopații eșuează atunci când sunt eliberați, utilizarea unui anumit scor de limită pe Lista de verificare a psihopatiei va introduce erori de decizie. De asemenea, reținerea eliberării din cauza unui anumit diagnostic ridică anumite preocupări etice, în special pentru psihologul care a furnizat diagnosticul. Cercetarea sugerează că o abordare rezonabilă ar fi eliberarea condiționată a majorității nonpsihopaților, dar să fii foarte selectiv în ceea ce privește eliberarea psihopaților și numai cu măsurile de protecție adecvate.
Evaluarea psihopatiei necesită o pregătire considerabilă, o înțelegere aprofundată a ceea ce este psihopatia și disponibilitatea unor informații de fundal foarte detaliate cu privire la deținut. Lista de verificare a psihopatiei rămâne inferențială în ciuda criteriilor de notare foarte bune. Odată ce un individ este evaluat ca fiind psihopat, există obligația de a oferi un tratament care vizează îmbunătățirea prognosticului. Din păcate, în prezent există puțin consens cu privire la cea mai potrivită intervenție de tratament.
Subiectele viitoare de cercetare în acest domeniu ar putea include studii de recidivă mai detaliate și mai lungi de urmărire, predictori timpurii ai psihopatiei și violenței la psihopati, psihopatii și delincvenți sexuali, aplicarea Listei de verificare a psihopatiei într-un cadru clinic, relația dintre Lista de verificare a psihopatiei și mai puține măsuri inferenţiale, strategii de intervenţie şi dacă există sau nu dimensiuni diferite ale psihopatiei.
Cercetările asupra psihopaților criminali au dat câteva constatări interesante, în special în ceea ce privește recidiva și violența. Lista de verificare a psihopatiei, totuși, este încă un instrument de cercetare. În timp ce psihopatia este un domeniu promițător pentru cercetări viitoare, mai sunt multe de făcut înainte de a putea fi încorporată rațional în politici.
Traducere C.C.
