VAMPIRISM sau SINDROMUL RENFIELD'S

#psihopatologie

Consumatorii de sânge consideră sângele ca fiind cel ce le oferă un sentiment de putere și control și că acesta este o forță vitală de care au nevoie, fiind adesea diagnosticați psihiatric conform DSM-IV-TR, cu schizofrenie sau cu una dintre parafiliile din zona psihiatrică, pe baza manifestărilor lor comportamentale.

Cazuri raportate de vampirism clinic au fost găsite în SUA, Asia, Australia, Franța, Suedia și Regatul Unit. Cercetătorii au studiat credințele culturale și mitice pentru a ajuta la recunoașterea și înțelegerea comportamentelor vampirice și a caracteristicilor cazurilor psihologice.

Un profil general al vampirismului clinic:

(a) în mare parte sunt bărbați,

(b) înclinați spre violență (adică atacarea altora pentru sânge),

(c) demonstrarea unui comportament antisocial și primitiv,

(d) având o probabilitate crescută de a fi fost încarcerați,

(e) auto-vătămare pentru a obține sânge.

Majoritatea literaturii psihiatrice a menționat că, compulsiile și comportamentele prădătoare pot fi rezultatul unei traume și pot fi comorbide cu alte tulburări psihologice, inclusiv schizofrenie, tulburare de identitate disociativă, isterie, psihopatie, tulburare de personalitate antisocială, dizabilitate intelectuală și parafilie.

Pentru a oferi o înțelegere mai bună a acestui construct, diferiți cercetători au dezvoltat triada vampirismului (Hemphill & Zabow’s, 1983) și patru tipuri de vampirism clinic (Prin’s, 1985).


Triada Vampirismului:

(1) consumul de sânge,

(2) lipsa de identitate,

(3) o curiozitate necaracteristică a morții.

Clasificarea privind vampirismul clinic:

1. Vampirism complet - implicând ingestie de sânge, activitate necrofilă și necro-sadism;

2. Vampirism fără ingestie de sânge sau consum de carne (atingere sau act sexual cu un cadavru);

3. Vampirism fără ca moartea să fie implicată;

4. Auto-vampirism.

Această rubrică ar include acele cazuri în care individul a obținut satisfacția din ingestia propriului sânge.

Există, de asemenea, câteva relatări destul de bine documentate despre indivizi care se presupune că s-au angajat în activități vampirice și necrofile. În 1827, Leger, în vârstă de 29 de ani, ar fi violat cadavrul unei fete de 12 ani, i-a mutilat organele genitale și a băut sângele acesteia.

La mijlocul anilor ’80, sergentul Bertrand a dezgropat câteva cadavre, le-a abuzat sexual, le-a mutilat și apoi s-a masturbat. El s-a descris ca fiind într-o stare de mare entuziasm sexual în timpul acestor activități.

Un alt francez, Henri Blot, a fost judecat în 1886 pentru necrofilie și vandalism. Profanase mormântul unei fete de optsprezece ani pe care a abuzat-o sexual.

Poate că unul dintre cele mai izbitoare exemple ale acestui tip de comportament extrem de anormal este cel arătat de Peter Kurten în Germania, de după primul război mondial. Se presupune că Kurten nu numai că înjunghia oile în timp ce le abuza sexual, dar a mutilat sexual și a ucis numeroși bărbați, femei și copii, în timp ce se presupune că se dedica activităților necrofile și vampiriste.

Fritz Haarman, cunoscut sub numele de vampirul din Hanovra, a ucis aproximativ 24 de bărbați adolescenți. În timpul crimelor, s-a complăcut în activitate vampiristă și necrofilă.

În America, Albert Fish a răpit o fetiță de zece ani, iar după ce a ucis-o, i-a gătit carnea, a consumat-o, obținând emoție sexuală din această activitate.

Despre aceste crime vom reveni cu alte detalii în curând.


N.O.


American College of Forensic Psychology. (n.d.). Retrieved from https://www.forensicpsychology.org/19_Drakulic%20ACFP...

Prins, H. (1985). Vampirism--a clinical condition. The British Journal of Psychiatry, 146(6), 666–668. doi:10.1192/bjp.146.6.666

Oppawasky, J. (2010). VAMPIRISM. Annals of the American Psychotherapy Association, 13.

Kra-Ebing, R. V. (1894). Psychopathia Sexualis.






77 views0 comments

Recent Posts

See All